Ședință de guvern organizată la Brașov pentru a marca HG de reaprobare a indicatorilor autostrăzii București- Brașov
Guvernul a reaprobat marți, într-o ședință organizată special la Brașov, indicatorii tehnico-economici ai investiţiei „Autostrada Bucureşti-Braşov”, proiect lansat în urmă cu 12 ani.
A fost nevoie de o nouă Hotărâre de guvern pentru acest obiectiv din cauză că Studiul de fezabilitate pentru Sectorul 5 al autostrăzii (Cristian – Ghimbav) a fost revizuit și completat.
Modificările vizează prețul acestui lot – noua valoare fiind acum de 879,8 milioane lei (176 milioane euro pentru 5,18 km) – și schimbarea locației de final, stabilită acum în zona Municipiului Codlea.
Finanţarea investiţiei se realizează din fonduri externe nerambursabile Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat.
Clasic românesc: o autostradă la care procedurile au început acum 12 ani
Durata de execuție a obiectivului este fixată prin HG adoptat marți la 24 de luni. Dar Nu este stabilit niciun termen pentru lansarea licitației.
Procedurile birocratice pentru construcția unei autostrăzi București – Brașov au început în decembrie 2012, când ministru al Transporturilor era Ovidiu Silaghi, ministru PNL din Guvernul Victor Ponta. La acel moment s-a publicat în SEAP un anunț privind demararea procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea “Contractului de concesiune de lucrari publice pentru proiectarea, construcţia, finanțarea, operarea și întreținerea Autostrăzii București-Brașov, Tronsonul Comarnic-Brașov”.
Un an mai târziu, în decembrie 2013, oferta Asocierii Vinci – Strabag – Aktor a fost declarată câștigătoare. Ministru al Transporturilor era Ramona Mănescu (PNL). Un an mai târziu, în 2014, procedura de atribuire a contractului de concesiune de lucrari a fost anulată. Ministru era Dan Șova (PSD).
În 2015, a fost demarată procedura de achiziție publică – licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție al Autostrăzii București – Brașov, Tronson Comarnic –
Brașov. Tronsonul a fost împărțit în 2 loturi, licitația pentru unul fiind anulată. Ministru al Transporturilor era Ioan Rus (PSD).
În 2018, cu ministru Lucian Șova (PSD) Guvernul Tudose pune pe tapet ideea Parteneriatului Public-Privat, ce trebuia administrat de CNSP. Bineînțeles, proiectul eșuează.
***