Cine a fost legendara regină babiloniană Semiramida
Într-o lume dominată de bărbați, regina Semiramida a reușit să facă istorie. În ciuda faptului că a condus doar cinci ani, Semiramida a fost o sursă de inspirație pentru pictori, scriitori, sculptori și compozitori.
Dovezile istorice
E greu de identificat granița dintre mit și adevăr, mai ales în cazul singurei femei care a condus imperiul Asirian. După aproape trei milenii mai există foarte puține dovezi despre viața reginei Semiramida. Arheologii au descoperit două statui ale zeului înțelepciunii și al cuvântului scris – Nabu, pe care este inscripționat numele reginei.
De asemenea, au mai fost descoperite două plăci, una în Kizkapanli (Turcia) și una în Assur (Irak), pe care este menționată. Pe baza acestor dovezi istoricii au stabilit că regina Semiramida a existat cu adevărat, fiind soția regelui Shamshi-Adad al V-lea (823-811 I.H).
După moartea acestuia, Semiramida a preluat conducerea imperiului deoarece fiul lor, regele Adad-nirari al III-lea era prea tânăr. Regina a reușit stabilizeze imperiul, slăbit de tentativele de preluare a puterii de către fratele mai mare al regelui Shamshi-Adad al V-lea.
Legenda
Semiramida este considerată fiica zeiței Derceto și a unui tânăr sirian. Rușinată de faptul că tatăl fetiței era un muritor de rând, zeița și-a abandonat copilul. Potrivit legendei, viitoarea regină a fost îngrijită de porumbei, apoi crescută de păstori până în momentul în care a guvernatorul Onnes a fost vrăjit de frumusețea copilei. Cu acceptul tatălui adoptiv, aceștia s-au căsătorit.
Plecat într-o campanie de cucerire a orașului Bactra (Asia Centrală), guvernatorul și-a chemat și soția. Acesta l-a ajutat să cucerească orașul, fapt ce l-a impresionat pe regele Ninus. Între Semiramida și rege a fost dragoste la prima vedere. Sub presiunile la care a fost supus pentru a renunța la mariajul său, Onnes s-a sinucis, Semiramida fiind liberă să se căsătorească cu Ninus.
După moartea noului soț, Semiramida s-a dovedit un lider puternic, fapt ce l-a făcut pe fiul ei să se simtă amenințat. Există mai multe legende în ceea ce privește moartea reginei. Unele dintre acestea susțin că regina s-a sinucis din cauza tensiunilor cu fiul său, pe când unele susțin că aceasta a fost asasinată de acesta.
Semiramida, muza artiștilor
Legendara regină a fost o sursă de inspirație pentru numeroase generații de pictori. Vezi mai jos câteva dintre cele mai faimoase tablouri care o reprezintă pe Semiramida.
Francesco Montelatici detto Cecco Bravo – ”La Regina Semiramide” (circa 1630)
Anton Raphael Mengs – ”Semiramis erhält die Nachricht vom Babylonischen Aufstand” (circa 1756)
H. Waldeck – ”Hängende Gärten der Semiramis” (circa 1900)
René-Antoine Houasse – ”Nabuchodonosor et Semiramis fait élever les jardins de Babylone” (1676)
Giovanni Francesco Barbieri – ”Semiramide che riceve la notizia della rivolta di Babilonia” (1624)Jacques Stella – ”Sémiramis appelée au combat” (1637)Guercino – ”Semiramide” (1645)Gustave Doré – ”Semiramide, spidocchiatrice di straccioni” (1854)Edgar Degas – ”Sémiramis construisant Babylone” (1861)
Semiramida l-a inspirat pe și Voltaire. Tragedia ”Sémiramis” stă la baza operei ”Semiramide”, compusă de Rossini. Aceasta piesă este dedicată de compozitor soției sale, cântăreața Isabella Colbran.
Citește și:
Foto sus: Adriaen Backer – ”Semiramis receives word of the uprising in Babylon” (1669)
