Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI, pus sub control judiciar
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI în rezervă Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ei fiind acuzați de trafic de influență și spălare de bani.
Generalii în rezervă Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost plasaţi cub control judiciar, cu o cauțiune de 500.000 de lei.
La ieşirea de la DNA, Coldea a refuzat să facă declaraţii, deşi joi, la sosirea la sediul instituţiei, le promisese jurnaliștilor că va face acest lucru.
600.000 de euro pentru o condamnare cu suspendare
Denunţătorul Cătălin Hideg susţine că i s-a cerut de către Dumbravă să plătească avocatului Doru Trăilă un onorariu de 700.000 de euro, cu mult mai mare decât cele practicate în România, pentru a obţine o condamnare cu suspendare în instanţă.
Cătălin Hideg, care are o condamnare de patru ani de închisoare, în primă instanţă, în urma unei anchete desfăşurate de Parchetul Europeam, mai afirmă că i s-a spus că Florian Coldea este „singurul din România care are pârghiile necesare pentru a rezolva” dosarul său penal.
„Am avut o întâlnire cu domnul Dumbravă, care l-a recomandat pe domnul Trăilă ca viitorul meu avocat. Am fost la dânsul la birou, la cabinetul de avocatură unde mi-au spus, iniţial, că vor 700.000 de euro plus TVA. Ulterior, eu i-am spus că este o sumă foarte mare, că nu am mai văzut asemenea onorarii în România, dânsul mi-a spus că aşa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să plătesc dacă vor să mă ia ca şi client. I-am spus că este foarte mult, că ofer o sumă de 500.000. Dânsul a spus: nu pot să decid eu, trebuie să mă întorc să vorbesc cu domnii generali şi peste câteva zile vă chem să vă transmit care a fost decizia. Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă şi mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro plus TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistenţă juridică şi am semnat acest contract.(…) Îmi garantau că voi obţine o condamnare cu suspendare. În momentul în care am încheiat contractul cu dânşii au spus că, în mod normal, dacă lucrurile decurg bine, dacă judecătorul de la Tribunal, la fond, care a fost studentul domnului Trăilă, va da o rezoluţie pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu şi că vom scădea aceşti ani cu voioşie”, a afirmat Cătălin Hideg, la o televiziune.
Omul de afaceri a achitat prima tranşă, de 100.000 de euro.
Omul de afaceri Cătălin Hideg şi firma acestuia, Sanimed Internaţional, au fost trimişi în judecată de către Parchetul European, în octombrie 2022, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, prejudiciul fiind estimat la 3 milioane de euro.
Denunțătorul, condamnat la 4 ani închisoare
”Pentru a câştiga o licitaţie pentru RECUMED, un proiect finanţat de Uniunea Europeană pentru crearea unui centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi reconstrucţiei biologice, omul de afaceri a prezentat mai multe declaraţii şi documente false şi inexacte. Acestea se refereau la procedura de atribuire a contractului de furnizare de echipamente medicale şi la lucrările de construcţie necesare pentru realizarea proiectului. Ulterior, acesta a reuşit să primească, între 2018 şi 2020, subvenţii nerambursabile în valoare de peste 3 milioane de euro”, anunţa atunci EPPO.
În acest dosar, Hideg a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, în februarie anul acesta. Faptele pentru care a fost condamnat sunt: folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, cu consecinţe deosebit de grave şi pentru infracțiunea de spălare a banilor.
****