Turnul de cranii umane, descoperirea care rescrie istoria macabră a aztecilor / VIDEO
Descoperirea unui turn de cranii umane în Ciudad de Mexico pune la îndoială informațiile despre istoria aztecilor. Structura formată din peste 675 cranii de bărbați, femei și copii ar face parte din Huey Tzompantli, un turn de cranii, invocat de scrierile conchistadorilor spanioli care au cucerit Mexicul.
Descoperirea are însă și un aspect care i-a bulversat pe arheologi. Dacă până în prezent s-a crezut că aceste cranii aparțineau războinicilor uciși în luptele inter-tribale de dinainte de sosirea spaniolilor, prezența unor cranii de femei și de copii printre acestea pare să nu mai susțină respectiva ipoteză, notează Agerpres.
“Ne așteptam să găsim doar (cranii de) bărbați, evident tineri, așa cum erau războinicii, pentru că despre femei și copii nu crezi că ar merge la război. Am descoperit ceva cu adevărat nou, o premieră la Huey Tzompantli”, a declarat Rodrigo Bolanos, un antropolog care face parte din echipa de cercetare.
Huey Tzompantli a fost menționat de Andres de Tapia, un soldat spaniol care a luptat alături de Hernán Cortés la cucerirea Mexicului, în 1521. Acesta a scris că turnul ar fi conținut mii de cranii, astfel că arheologii sunt încrezători că vor mai descoperi cranii, pe măsură ce săpăturile vor avansa.
Vezi VIDEO mai jos: