UE s-a trezit vulnerabilă legislativ în fața Temu și Shein. Cum caută România și celelalte state măsuri de protecție în fața dumpingului și a furtului de date

UE s-a trezit vulnerabilă legislativ în fața Temu și Shein. Cum caută România și celelalte state măsuri de protecție în fața dumpingului și a furtului de date

Uniunea Europeană a anunțat că va pregăti măsuri împotriva retailerilor chinezi Temu și Shein – care au copleșit piața europeană cu produse la prețuri de dumping, a căror calitate și proveniență nu pot fi verificate, și care sunt suspectați că nu respectă legislația privind datele personale (mai vechea obsesie a Chinei) ale zecilor de miloane de clienți din Occident. La acestea se adaugă și subterfugiile celor doi retaileri online de a fracționa livrările până la colete de 150 de euro – limită sub care nu se plătesc taxe vamale.

Măsurile vin, însă, greu – în ciuda faptului că state precum Germania, SUA, Polonia etc – solicită rapid legislație de protecție.

Și în România autoritățile se mișcă la fel de încet ca și UE: retailerii autohtoni au de-a face cu concurenți chinezi care nu respectă regulile.

Mai jos – un tablou al situație la zi și o listă cu reacțiile și pozițiilor instituțiilor oficiale de la București, precum și cu încercările de-a controla fenomenul ale oficialilor din celelalte state UE:

1, Flash:

  • Ascensiunea celor două platforme de comerț online, Temu și Shein, cu origini și produse din China, a prins pe picior greșit autoritățile din Europa și SUA.
  • Acestea nu au știut cum să controleze și să protejeze consumatorii care își oferă datele bancare, adresele și alte informații sensibile, și fără a cunoaște măcar originea și conținutul produselor comandate.
  • Dacă unele state europene și chiar Comisia Europeană încep să ceară ca Temu și Shein să respecte aceleași reguli concurențiale și de protecția consumatorului aplicate și altor jucători locali, instituțiile din România nu au verificat nici modul de colectare a datelor bancare și protecția acestora.
  • Guvernul României încearcă să pregătească o nouă legislație în domeniu, dar la întrebarea Curs de guvernare dacă noile reglementări vor fi gata anul acesta, nu am primit niciun răspuns de la reprezentanții Executivului.

  • Între timp, numărul clienții platformelor chinezești, care oferă bunuri fără origini și fără protecția datelor bancare consemnate de autoritățile publice, ar fi ajuns la 2,3 milioane de români.

2, România și comerțul online cu Temu și Shein – 33% dintre cumpărători, atrași în numai 7 luni

Temu, cel mai important dintre cei doi jucători chinezi, a intrat în România pe 11 septembrie, atunci când compania a deschis și pagina de Facebook.

România ar putea avea 2,3 milioane de utilizatori Temu și Shein. Nu există o statistică oficială autohtonă și nici nu sunt informații oferite de platforma Temu privind numărul de utilizatori români. Dar, din trei estimări se poate ajunge la concluzia că România a fost unul dintre statele membre UE în care platforma Temu s-a extins cel mai mult în lipsa unor reglementări.

Potrivit datelor furnizate de ecompedia.ro, 37,3% dintre români au făcut achiziții pe internet în 2023 (https://ecompedia.ro/373-dintre-romani-au-facut-achizitii-pe-internet-in-2023-raport/). Asta înseamnă puțin peste 7 milioane de români care sunt clienți e-commerce, având în vedere că populația României este de 19 milioane de locuitori, conform ultimului recensământ.

Site-ul de e-commerce Glami anunța în ianuarie 2024, într-un comunicat de presă, că a efectuat un sondaj la care au participat 6.054 respondenți, care au vizitat www.glami.ro. Dintre datele studiului reiese că „33% dintre români (n.r. – dintre românii clienți e-commerce) au comandat ceva de pe platforme fast-fashion asiatice (ca Temu sau Shein) sau internaționale (ca Boohoo), anul trecut (n.r. 2023)” (https://ecompedia.ro/1-din-3-romani-a-cumparat-online-de-pe-shein-sau-temu-in-2023-sondaj/).

Site-ul glami.ro este unul de tip „middle” cu produse de marcă gen Guess și Adidas, situat între platformele ieftine cu origini bulgărești și chinezești și cel german gen „Zalando” cu branduri premium, astfel că studiul poate fi reprezentativ pentru populația României.

Revenind la procentul de 33% dintre utilizatorii glami.ro care au făcut comenzi pe Temu și Shein, dacă acest procent ar fi aplicat populației de 7 milioane de români care sunt clienți e-commerce, conform ecompedia.ro, rezultă că 2,3 milioane de români au intrat pe platformele Temu sau Shein.

3, UE și comerțul online cu Temu și Shein

Mai departe, în luna mai, Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC), care reunește asociații non-guvernamentale de protecția a consumatorilor, a sesizat Comisia Europeană. Monique Goyens, președintele BEUC, estima că 75 de milioane de europeni folosesc Temu. „Temu, care are peste 75 de milioane de utilizatori lunar în UE, adesea nu reușește să furnizeze consumatorilor informații esențiale despre vânzătorul produselor și, prin urmare, nu poate spune dacă produsul îndeplinește cerințele UE de siguranță a produselor”, declara Monique Goyens.

Asta înseamnă că 3% din cele 75 de milioane de consumatori europeni provin din România. Ca o comparație, restul statelor UE au o populație de 428 milioane (fără România) și oferă aproape 97% din utilizatorii europeni ai Temu.

4, CNN: Gigantul din spatele TEMU – Atacuri împotriva siguranței electronice a clienților

În timp ce multe aplicații colectează numeroase date ale utilizatorilor, uneori fără consimțământul explicit, experții spun că gigantul comerțului electronic Pinduoduo a dus încălcările confidențialității și securității datelor la un nivel superior. Platforma Temu este deținută și operată de PDD Holdings, care deține și Pinduoduo, o platformă comună de comerț online în China.

Într-o investigație detaliată publicată anul trecut de CNN, televiziunea americană a vorbit cu șase echipe de securitate cibernetică din Asia, Europa și Statele Unite – precum și cu mai mulți foști și actuali angajați Pinduoduo – după ce a primit o sesizare privind faptul că aplicația Pinduoduo folosește atacuri malware în favoarea Temu.

Mai mulți experți contactați de CNN (https://edition.cnn.com/2023/04/02/tech/china-pinduoduo-malware-cybersecurity-analysis-intl-hnk/index.html) au identificat prezența programelor malware în aplicația Pinduoduo, care exploatează vulnerabilitățile din sistemele de operare Android.
Experții companiei au spus că exploatările au fost folosite pentru a spiona utilizatorii și concurenții, cel mai probabil pentru a crește vânzările.

5, Neregulile depistate de Asociația Europeană a Consumatorilor

Plângerea BEUC susține că Temu folosește practici manipulative, cum ar fi „modele întunecate”, pentru a-i determina pe consumatori să cheltuiască mai mult decât ar dori și că nu există suficiente informații cu privire la modul în care recomandă produsele consumatorilor. În conformitate cu Legea privind serviciile digitale a Uniunii Europene, piețele și intermediarii online sunt obligați să lupte împotriva conținutului ilegal și dăunător, precum și a produselor contrafăcute de pe platformele lor (https://www.beuc.eu/enforcement/taming-temu).

Printre încălcările pe care le-am identificat la Temu se numără:

  •  Nu oferă o trasabilitate suficientă a comercianților care vând pe platforma sa și, prin urare, nu asigură că produsele vândute consumatorilor din UE sunt conforme cu legislația UE.
  • Utilizează practici de manipulare, cum ar fi „modelele întunecate”, pentru a-i determina pe consumatori să cheltuiască mai mult decât ar dori inițial sau pentru a complica procesul de închidere a contului lor.
  • Nu oferă transparență cu privire la modul în care recomandă produsele consumatorilor.

„Temu poate lua cu asalt Europa, dar astăzi vrem să aruncăm o lumină asupra numeroaselor sale practici ilegale care ignoră interesele consumatorilor și pe care autoritățile trebuie să le controleze.

Piața online este plină de tehnici de manipulare care sunt concepute pentru a-i împinge pe consumatori să cheltuiască mai mult pe platformă”, explică Monique Goyens, director general la Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC), într-un comunicat al organizației.

Plângerea a fost semnată de organizații pentru protecția consumatorului din 17 țări. Asociația Pro Consumatori, singura organizație autohtonă membră în BEUC, nu a semnat această sesizare.

6, România și protecția consumatorilor ei

O investigație realizată de Curs de guvernare la finalul lunii aprilie dezvăluia faptul că datele consumatorilor, conturile lor bancare, calitatea produselor și onorarea comenzilor sunt doar la dispoziția platformei cu origini chinezești Temu, deoarece niciuna dintre instituțiile statului nu verificase dacă legislația autohtonă și cea europeană legată de e-commerce este respectată.

În timpul investigației Curs de guvernare privind activitatea Temu, doar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a emis un comunicat de presă prin care anunța că a început să verifice activitatea jucătorilor de pe piața de e-commerce din România.

„Acțiunea se concentrează asupra posibilelor practici comerciale incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, susceptibile să deformeze, în mod esențial, comportamentul economic al acestora, respectiv potențiale încălcări ale legislației orizontale privind siguranța produselor și protecția consumatorilor (reduceri neautentice) și practici agresive – interfețe manipulatoare (dark patterns), vânzare sub presiune (pressure-selling), recompensarea implicării unei persoane cu un produs sau serviciu cu un premiu (gamification), dar și alte aspecte (de exemplu, legate de siguranța produselor)”, au transmis atunci comisarii ANPC.

Până în acest moment, ancheta celor de la Protecția Consumatorului nu s-a finalizat.

Curs de guvernare a aflat că s-au descoperit nereguli ale mai multor jucători din piață, inclusiv ale platformelor chinezești. Comisarii de la ANPC au depistat probleme legate de trasabilitatea produselor, calitatea produselor și limitarea drepturilor consumatorilor de a avea informații clare despre comenzile efectuate, așa cum a mai aflat Curs de Guvernare.

Reamintim că pe parcursul documentării acestui articol, am contactat reprezentanții platformei Temu pentru a solicita informații. Până acum nu am primit niciun răspuns.

Practica unor comenzi

Curs de guvernare a realizat mai multe comenzi pe platforma Temu pentru a observa cum funcționează platforma e-commerce.

Originea produselor comandate nu este cunoscută consumatorului.

Compoziția și calitatea produselor comandate sunt precizate în foarte puține cazuri.

După efectuarea plății, consumatorul nu mai are nicio șansă să-și poată apăra drepturile sau să-și urmărească propria comandă ori să fie sigur că o va primi.

Comunicarea cu call-center-ul este foarte dificilă.

Platforma nu are o adresă în România, de fapt Temu nu este înregistrată în țara noastră și nu are niciun punct de lucru declarat.

Platforma returnează automat banii în cont dacă o comandă este anulată în decurs de o oră.

7, Siguranța datelor consumatorului român

Instituțiile din România care ar trebui să monitorizeze activitatea acestor platforme și a aplicațiilor care recomandă produse ale acestora sunt Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică și Agenția de Apărare Cibernetică, ambele din subordinea Ministerului Apărării Naționale.

Am cerut informații de la cele două instituții legate de activitatea Temu și Shein în România, dar și a tuturor jucătorilor de pe piața de e-commerce din România. Am întrebat dacă au fost depistate probleme în piață și cu activitatea celor două platforme chinezești. Nu am primit niciun răspuns oficial până în acest moment. Neoficial, ni s-a explicat că, dacă în comunicatele centrului și ale agenției nu sunt specificate nereguli sau atacuri cibernetice, acestea nu s-au consemnat.

Și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) are atribuții de a verifica modul de funcționare a site-ului, conținutul și siguranța acestuia. Reprezentanții instituției ne-au transmis că nici nu știu dacă această platformă trebuie legiferată de ANCOM. „Nici nu credem că este nevoie de autorizare, pentru că platforma nu face activități de comunicare digitală sau activități poștale”, ni s-a transmis inițial de la Biroul de Presă al autorității.

8, Reacții de ultimă oră

Săptămâna trecută, un reprezentant al ANCOM ne-a explicat că trebuie schimbată legislația pentru ca instituția să intervină, „așa cum probabil ar trebui să o facă pentru piața e-commerce”.

În baza actualei legislații, așa cum este ea interpretată la ANCOM, instituția poate închide un site de știri, pentru că acesta face comunicare digitală, dar nu poate controla un site de e-commerce.

9, Consiliul Concurenței nu intervine pentru că nu are sesizări

Activitatea platformei Temu nu este concurențială și afectează piața din România, susțin reprezentanții altor companii din domeniu cu care Curs de guvernare a stat de vorbă în documentarea acestui material.

„Platforma nici nu poate fi controlată, în timp ce noi putem fi amendați dacă greșim la orice comandă. Cred că piața trebuie reglementată la fel pentru toți jucătorii”, ne-a spus un reprezentant al unei platforme de e-commerce.

„Nu este deschisă nicio anchetă pentru platforma Temu din datele verificate la Consiliul Concurenței. Nu au fost sesizări”, ni s-a transmis de la Biroul de Presă al instituției.

10, Riscurile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală a realizat mai multe analize de risc asupra pieței de e-commerce, rapoarte ajunse la Ministerul de Finanțe și la Cancelaria Primului Ministru, așa cum a aflat Curs de guvernare de la reprezentanți ai Fiscului.

Încasarea TVA-ului și taxelor vamale la intrarea în Uniunea Europeană sunt cele probleme identificate de reprezentații Fiscului, așa cum a aflat Curs de Guvernare.

„Trebuie să creștem capacitatea de a opri la vamă, la granița Uniunii Europene, aceste produse. Selecția ar trebui făcută foarte riguros, în așa fel încât produsele venite din țări terțe să respecte aceleași principii ca și produsele europene. Este un efort pe care Uniunea Europeană trebuie să-l facă. Până la urmă, vorbim și de protecția piețelor interne europene și, bineînțeles, că acest lucru se va vedea și în planul de acțiune pe care îl avem în perioada următoare”, a declarat Florin Spătaru, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, la începutul lunii aprilie pentru Agerpres.

Contactat de Curs de Guvernare, Florin Spătaru ne-a spus că Guvernul cunoaște o parte din riscurile fiscale ale activității unor astfel de platforme. Soluția transmisă de acesta este pregătirea unei legislații noi în domeniul e-commerce care să permită tuturor companiilor de pe piață să respecte aceleași reguli.

Contactat de Curs de Guvernare, Florin Spătaru ne-a spus că Guvernul cunoaște o parte din riscurile fiscale ale activității unor astfel de platforme. Soluția transmisă de acesta este pregătirea unei legislații noi în domeniul e-commerce care să permită tuturor companiilor de pe piață să respecte aceleași reguli.

Legislație nouă, dar nu se știe când

Reprezentanții tuturor instituțiilor contactate de Curs de guvernare s-au plâns că nu pot controla Temu din cauza lipsei de reglementări care să le permită acest lucru. Florin Spătaru ne-a confirmat că legislația în domeniu va fi schimbată. „Este un grup de lucru interministerial. De-abia acum se fac notificări către instituții și către companiile din domeniu. Știm o parte din probleme, mai ales cele fiscale, dar nu le știm pe toate. Vrem să aflăm toate aceste probleme, apoi vom vedea cum trebuie să reglementăm, ce măsuri trebuie luate”, ne-a explicat Florin Spătaru.

Când l-am întrebat dacă legislația va fi gata în cursul acestui an, Florin Spătaru ne-a transmis că nu ne poate preciza acest lucru. Ne-a spus doar că se va lucra la acest proiect în perioada următoare.

Germania și Polonia caută soluții pe care nici SUA încă nu le au

Germania susține revizuirea taxelor de import prin care Uniunea Europeană ar putea pune capăt scutirilor pentru colete mici, scutire ce a ajutat retailerii online Shein și Temu să acapareze cote de piață cu hainele, accesoriile și gadgeturile ieftine din China.

Criticii din SUA ai retailerilor Shein și Temu s-au plâns deja că platformele se folosesc de o scutire de taxe de import în această țară pentru a-și subcota rivalii și pentru a evita inspecțiile vamale ale produselor lor, scrie Reuters.

Ministrul adjunct de Finanțe de la Varșovia – Jarosław Neneman a spus în această lună că guvernul Poloniei intenționează să înăsprească sistemul fiscal actual, astfel încât toate tranzacțiile cu aceste companii să fie taxate cu TVA în mod corect și în conformitate cu legea, subliniind că în prezent există nereguli semnificative.

Două miliarde de colete cu o valoare declarată mai mică de 150 de euro au sosit în UE din afara blocului comunitar în 2023, potrivit Comisiei, care afirmă că “volumele uriașe de comerț electronic testează limitele vămilor”.

De asemenea, Comisia a mai spus că scutirea de taxe de import încurajează vânzătorii să divizeze expedierile și că până la 65% din colete sunt subevaluate pentru a beneficia de scutirea fiscală.

Shein a declarat că face declarațiile relevante și plătește taxele necesare pentru comenzile expediate către clienți din Europa, inclusiv taxele vamale relevante pentru comenzile cu o valoare mai mare de 150 de euro.

Temu a declarat că nu fracționează coletele pentru a ocoli controalele vamale și nici nu se angajează în declarații false.

***

(Citiți și: ”Metoda TikTok: Cum a intrat platforma chinezească Temu în UE și în România și cum face ravagii în comerțul online fără ca cineva să o poată verifica”)

(Citiți și: ”Temu, acuzată de practici înșelătoare, de către Organizația paneuropeană a consumatorilor”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *