Scurt istoric al numelor de familie
Numele de familie sunt reprezentative pentru fiecare cultura in parte iar formarea lor si transmiterea a avut loc pentru prima oara in jurul secolului XI, in Europa. Astfel ca, datorita cresterii populatiei si insuficenta originalitatii in alegerea numelor de botez, s-a inceput folosirea unui al doilea nume.
Primele trei feluri de nume proprii au fost patrimonice (Johnson = John’s son / Fiul lui John) , reprezentative categoriei de muncitori (Baker – Bucatar, Butler –Valet, Moraru, Pescariu) sau a anumitor zone (Ardeleanu, Sadoveanu etc.)
Formarea numelor patrimonice sunt diferite in functie de țara si istoria sa. Cele mai reprezentative exemple sunt: Irlandezii ce au adoptat prefixul „O” pentru a indica nepotii (O’Dwyer- nepotul lui Dwyer) si Rusii, care foloseau cel mai adesea „ov” si „ski” pentru a desemna „descendentii” dintr-o familie (romancierul Feodor Mihailovici Dostoievski insemna ”Feodor, fiul lui Mihai din neamul Dostoi”).
In istoria romaneasca se disting mai mult nume derivate, cele mai folosite sufixe traditionale fiind: „-escu”, ”-eanu”, ” –an”, „ –oiu”, „-aru” etc.
Sufixul „-escu” este cel mai des folosit, fiind atasat unui prenume masculin, cu semnificatia „fiul lui” (Anghelescu, Georgescu, Ionescu)
Sufixul „-eanu” sau „-anu” sunt si ele foarte mult folosite, atasate numelui unui loc, zona, regiune traditionala (Argeseanu, Ardeleanu, Munteanu, Moldoveanu).
Alte variante populare in Romania sunt numele de Sfinti (Mihai, Constantin, Nicolae), numele istorice (Decebal, Mircea, Traian) numele unor animale, (Ursu, Boureanu, Lupu) etc.
Cele mai populare nume de familie sunt: Popescu si Popa in Romania, Smith si Williams in Regatul Unit, Rossi, Russo in Italia si Schmidt si Weber in Germania.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nume_de_familie
http://amfms.ro/din_presa/6759.html
