Anii ’60 şi Revoluţia Sexuală
După secole de represiuni și inhibiții în care plăcerea a fost pusă sub semnul interdicției, în care corpul și sexualitatea erau asociate rușinii și vinovăției, urmează o perioadă ce impune cu totul alte tendințe, secolul XX, secolul eliberării corpurilor și al „Revoluției sexuale ”.
Secolul XX presupune desprinderea de rigoriile veacurilor precedente, individul devenind suveran al propriului corp. Asistăm astfel la o „laicizare” a trupului și plăcerii, religia și Biserica nu mai au practic nici o putere iar noile comportamente ce încurajează emanciparea corpurilor intră în totală contradicție cu morala victoriană. În cartea Cea mai frumoasă istorie a iubirii, Dominique Simonnet afirmă că incipitul acestei revoluții o reprezintă sfârșitul căsătoriilor aranjate-„femeile cuceresc încetul cu încetul puterea de a zice nu;dragostea devine liantul cuplului. Căsătoria aranjată devine astfel rușinoasă” [1] .
Eliberarea despre care se vorbește are loc la toate nivelele, inclusiv al limbajului, nu mai sunt probleme de pudoare atunci când se aduc în discuție părțile anatomice ale corpului, pronunțarea cuvintelor precum „sex” sau „vagin” devine un lucru absolut firesc. Pudoarea ce caracteriza cândva exprimarea sentimentelor și le cenzura dispare lăsând locul unei libertăți mult mai mari – „dintr-o dată sărutul profund este pus în valoare, devine simbolul pasiunii și se generalizează”.[2]
Timp de secole nuditatea a fost un tabu absolut, femeile nu se arătau goale decât în momentul botezului. După Primul Război Mondial, eliberarea corpului presupune expunerea acestuia, femeile poartă fuste scurte, costum de baie, trupul se dezvăluie privirii tot mai mult. Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial aduce un nou val al liberalizării, tinerii fiind influențați de filmele americane ce promovau optimismul, plăcerea și sloganul „trăiește clipa la maxim”. Anii ’60-’70 reprezintă punctul de vârf al revoluției sexuale, moment în care corpul și plăcerea devin mai importante chiar și decât sentimentul dragostei.
Treptat se face tranziția de la „dragostea idilică la sexualitatea obligatorie” iar o dată cu introducerea metodelor contraceptive și legalizarea avortului nu mai există bariere – „de acum toate împreunările amoroase devin posibile”[3]. Atitudinile provocatoare se înmulțesc covârșitor în a doua jumătate a secolului XX – „În 1946, la șase zile după detonarea unei bombe atomice pe atolul Bikini, Louis Reaud lansează un costum din două piese minuscul – care încape într-o cutie de chibrituri – bikini ”[4]. Considerată scandaloasă pe moment ideea a făcut valuri ulterior, devenind o afacere de succes și mai mult decât atât, un exemplu rămas în istorie în lupta pentru libertatea corporală. Sexualitatea nu mai este expediată, evitată, ea devine parte din cotidian, de la filmele la cinematograf, la cărțile poștale și până la plaja de pe litoral, peste tot sunt afișate cu nonșalanță trupuri sumar acoperite, tot mai provocatoare.
Atmosfera de mijloc al secolului XX este marcată de o libertate fără precedent, detașată total de ipocrizia perioadelor anterioare. Momentul Mai 1968 reprezintă punctul terminus al mișcării de emancipare, deviza ce anunța noua lume fiind „să trăim fără timpi morți, să ne bucurăm fără limite”[5]. Mișcarea ia amploare în marile orașe și în mediul universitar, Dominique Simonnet scrie:„Mai 68 este o revoluție antiautoritară, antitradiționalistă, în care sexualitatea are rolul unui far, a unui instrument de măsură a schimbărilor în curs. Dintr-o dată, voluptatea irumpe”[6]. De acum este recunoscută și respectată dorința și plăcerea femeilor iar virginitatea nu mai este un criteriu demn de luat în seamă, din contră, o experiență vastă reprezintă un atuu. Această liberalizare a sexualității, ce îi privea pe toți oamenii era noul „panaceu universal”, leacul pentru orice problemă, prin noutatea sa el era asociat cu speranța, promisiunea, ruperea tuturor barierelor, cu alte cuvinte o nouă viață la un alt nivel ce marca o nouă epocă a păcii și înțelegerii universale. Adevărul este că dragostea devine obscenă iar sexul, considerat aproape un act de purificare este cel care primează înainte de orice, devenind prioritate absolută iar căsătoria se transformă într-un act ridicol. Perioada aceasta de liberalizare dă naștere unui haos care va genera în cele din urmă apariția SIDA, în anul 1983.
Secolul XX permite ca sexualitatea să iasă din sfera strictă a căsătoriei unde se aflase până acum și să desfințeze fostele valori precum virginitatea feminină și viața conjugală consumată în anumite limite. Dacă până atunci soțul adulterin nu fusese condamnat într-o prea mare măsură de societate, din contră, astfel de comportamente fiind repede trecute cu vederea, acum este rândul femeii infidele să obțină indulgența opiniei publice, purtarea ei fiind pusă pe seama nefericirii conjugale sau a maltratării soțului, actul de infidelitate fiind considerat acum doar un refugiu. Justiția devine tot mai permisivă în acest sens și chiar de la începutul secolului XX nu va mai condamna adulterul însă violența conjugală va fi tot mai aspru pedepsită de Codul Penal.
[1] Dominique Simonnet, Cea mai frumoasă istorie a iubirii, Editura Paralela 45, 2006, p.98.
[2] Dominique Simonnet, op.cit., p.104.
[3]Dominique Simonnet, Cea mai frumoasă istorie a iubirii, Editura Paralela 45, 2006, p.109.
[4]Alain Corbin, Jean-Jacques Courtine, G.Vigarello(coord.), Mutațiile privirii. Secolul XX, Editura Art, 2009, p.102.
[5]Dominique Simonnet, Cea mai frumoasă istorie a iubirii, Editura Paralela 45, 2006, p.113.
[6]Dominique Simonnet, op.cit., p.114.
