Parlamentul European – deplasarea continuă spre dreapta: o analiză pe ultimele 3 legislaturi

Analiștii politici ai recent încheiatei campanii electorale petru alegerile europene pun ascensiunea partidelor de dreapta radicale pe seama scăderii costului vieții, a crizelor – începând cu cea a covid, a energiei și a războiului, precum și pe criminalitatea adusă de migrația necontrolată.

O analiză pe ultimele 3 legislaturi arată, însă, că dreapta radicală (inclusiv cea extremistă) a crescut constant chiar si în perioadele de revenire a prosperității de după criza din 2008-2009 – ceea ce ar trebui să-i facă pe analiști și politicieni deopotrivă să se întrebe ce aume produce această tendință. Trebuie menționat că dreapta radicală nu e neapărat ”extremistă”, ci doar prin comparație cu centru-dreapta reprezentată de Prtidul Popular European PPE.

Victoria PPE, anunțată triumfal de dna. Ursula von der Leyen, pare să minimizeze această tendință, care riscă, la un moment dat să explodeze: exemplul este victoria categorică și la mare distantă în alegeri a partilului lui Marine Le Pen, sau poziționarea AfD în Germania pe locul 2, după o creștere cu 5 pp față de alegerile precedente, precum și copleșitoarea majoritate parlamentară a partidelor de dreapta din Olanda.

Mai jos, punem față în față prezența acestor partide în Parlamentul European și evoluția lor în ultimele 3 mandate, din 2009 încoace:

(Citește și: ”Analiză / Alegerile europarlamentare sunt despre problemele naționale: ce speră, de fapt, cetățenii fiecărui stat UE de la scrutinul de duminică”)

Mai întâi: Cum va arăta Parlamentul European în mandatul 2024-2029. Dreapta dură depășește PPE

Datele preliminarii publicate pe site-ul PE arată următoarea repartizare a mandatelor pe familii politice în următoarea legislatură:

Având ca reper PPE, de centru dreapta, ECR și ID formează, în teorie, un pol de dreapta dură, ce deține 18,20% din locurile din PE.
Acestora li se adaugă parte dintre neafiliați – care, de obicei, se revendică din deapta spectrului, care dețin un procent de 6,25% din PE. Sunt două partide de dreapta/naționalist în grupul neafiliaților:

• AfD, care a fost recent exclus din grupul ID
• Fidesz, care a părăsit anul trecut PPE

Tot formațiuni de dreapta/populiste/naționaliste sunt nou intrate în parlament. În grupul nou-intraților, care încă nu au afiliere clară, dar are o pondere de 7,36% în următorul Parlament European, se află AUR din România, de exemplu, care va rămâne mai la dreapta spectului PE decât PPE.

Este probabil că dreapta radicală + naționaliștii&populiștii vor avea undeva între 27%-32% din Parlamentul european, în legislatura 2024-2029. În condițiile în care PPE are 25,56%.

(Citește și: ”Cum ar influența un Parlament European mai de drepta principalele 10 direcții de acțiune ale UE”)

Cum arătau lucrurile în urmă cu 15 ani: de unde a pornit dreapta radicală europeană. Alegerile din 2009:

Alegerile din 2009 pentru Parlamentul European, organizate în plină criză, au arătat o dreaptă europeană de 11,52%, cu neafiliați contând doar 4,3% : adică, în legislatura 2009-2014, situată între 12% și 15%.

Parlamentul european, la ieșirea din criză pornită în 2009 și din efectele acesteia: Dreapta radicală crește:

Anii de dinaintea alegerilor europarlamentare din 2014 au fost ani duri: guvernele au trebuit să facă față efectelor de termen mediu ale crizei izbucnite în 2009 – dreata radicală și-a continuar creșterea:
în 2014, ECR câștigă 10,28%, EFDD 5,61%, ENF 4,81%. Asta înseamnă 20,7% în legislatura 2014-2019.

Revenirea prosperității din anii de dinaintea crizelor Covid, a războiului, a inflației: dreapta crește

Alegerile din 2019, arată o dreaptă ce depășește 20%. ECR și ID dețin 16,73, lor alăturându-se la voturi parte dintre neafiliați (8,79%) – adică am avut o dreaptă de facto de circa 25%-27% în legislatura 2019-2024.

***

În cida faptului că PPE și-a păstrat primul loc în opțiunile electoratului european, complicațiile pe care le dă deja ecuația politică pentru alegerea președintelui Comisiei Europene arată că, dacă această tendință va continua, ar pute îngusta zona de echilibru a partidelor de centru:

asta dincolo de influența tot mai mare (care contează până la veto, în Consiliul European) pe care dreapta radicală o are deja pe scenele politice naționale.

Politicienii și politologii trebuie să se întoarcă spre popoarele lor și să se întrebe ce anume vor, de fapt, acestea, dincolo de ideologiile la modă.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Europa  von der Leyen și muncitorul german al lui Draghi”)

***