De ce alegerile din Statele Unite au loc marțea
Anul acesta, alegerile din Statele Unite – care vor decide cine se va instala la Casa Albă pentru următorii patru ani – au loc în data de 8 noiembrie. Într-o zi de marți, așa cum se întâmplă de 170 de ani. Dar de ce organizează americanii alegerile în zilele de marți?
În Statele Unite, ziua alegerilor se stabilește după o regulă aparent ciudată:ele au loc în marțea de după prima zi de luni din noiembrie. Atenție, asta nu înseamnă prima zi de marți din luna noiembrie, pentru că aceasta poate pica în data de 1. Regula a fost stabilită tocmai pentru a evita ca alegerile să coincidă cu data de 1 noiembrie, când se sărbtărorește Ziua Tuturor Sfinților. După această regulă, data alegerilor poate pica oricând între 2 și 8 noiembrie.
De ce marțea? Legea care stabilește că alegerile se organizează întotdeauna într-o zi de marți datează din 1845, când Congresul a hotărât că este cazul să fie impusă o regulă generală în această privință, valabilă în toate statele. Până atunci, ziua alegerilor era stabilită în mod independent de fiecare stat în parte, fapt care a generat mai multe probleme de-a lungul timpului – inclusiv posibilitatea ca rezultatul alegerilor dintr-un stat să influențeze alegerile din state care organizau scrutinul mai târziu.
În 1845, americanii trăiau într-un imens stat agrar, în care distanțele mari se parcurgeau încă foarte încet. Fermierii, care formau mare parte din populația țării, aveau de obicei nevoie de mai multe zile libere pentru a-și exercita dreptul la vot:o zi pentru drumul spre secție, una pentru vot, o a treia pentru a parcurge drumul de întoarcere. Iar aceste zile, s-au gândit oficialii, nu trebuie să se suprapună cu zilele cu slujbe religioase. Rămâneau deci doar marțea și miercurea. Însă cum miercurea era, în unele zone, zi de târg, s-a stabilit că alegerile trebuie organizate în zilele de marți.
De ce în noiembrie? Pentru că noiembrie era luna în care fermierii aveau mai mult timp la dispoziție. Primăvara ei erau ocupați cu semănatul, pe timpul verii munceau pământul și îngrijeau culturile, iar în prima parte a anotimpului de toamnă recoltau. Astfel, până la începutul lunii noiembrie, fermierii își terminau mare parte din muncă și, mai mult, în majoritatea țării, vremea era încă suficient de bună cât să permită călătoriile la drum lung.