De la opiu la cal electric. Cele mai ciudate lucruri aflate la bordul Titanicului
Tragedia de peste 100 de ani a scufundării Titanicului a făcut subiectul multor cărţi, documentare sau filme. Peste 1500 de oameni şi-au pierdut viaţa pe 15 aprilie 1912, dar puţină lume ştie ce lucruri bizare duceau cu ei călătorii de pe faimosul vas de croazieră.
La începutul secolului al XX-lea, băile electrice erau ultima modă în ceea ce priveşte menţinerea sănătăţii, dar şi a frumuseţii. Erau atât de populare, încât una se afla la bordul Titanicului. Utilizarea băii electrice era programată:femeile o foloseau dimineaţa, iar bărbaţii după-amiaza şi seara. Pasagerii care doreau să beneficieze de razele UV trebuiau să scoată din buzunar pentru fiecare şedinţă câte un dolar.
La bordul Titanicului s-au găsit patru cutii care conţineau opiu. În 1912, în Statele Unite ale Americii, substanţa fusese deja interzisă de către Congres, dar cu toate acestea era foarte frecvent folosită în medicină. Şi cu toate că firmele farmaceutice care produceau medicamente cu opiu le era cerut să menţioneze pe ambalaj ingredientul, opiul era la fel de popular… şi nu numai pentru tratament, ci bineînţeles, pentru efectele sale halucinogene.
Unul dintre cele mai valoase obiecte care se afla pe Titanic nu era vreo bijuterie sau diamant, ci o pictura în ulei a artistului French artist Merry-Joseph Blondel, numită “La Circassienne au Bain.” Proprietarul, omul de afaceri suedez, Mauritz Håkan Björnström-Steffansson, care a supravieţuit impactului, a cerut să îi fie restituită asigurarea, în valoare de 100.000 de dolari, echivalentul de astăzi a 2, 4 milioane de dolari.
Pentru a realiza o marmeladă de cea mai bună calitate, fructele trebuiau curăţate şi tăiate cu cea mai mare grijă şi precizie. De aceea, în prima jumătate a secolului al XX-lea, oamenii foloseau o maşinărie special realizată pentru fructele destinate marmeladei. Una dintre primele astfel de instrumente, care aparţinea unei femei de 27 de ani, Edwina Winnie Celia Troutt, se afla pe vasul de croazieră. În nebunia iscată pentru a prinde o barcă de salvare, femeia a fost obligată să lase în urmă preţiosul obiect. Mai târziu, ea a cerut despăgubiri pentru instrument.
O sală de gimnastică la bordul unui vas de lux nu este un lucru ciudat, dar ceea ce se afla la bordul Titanicului da. Calul electric era una dintre atracţiile principale din sala de fitness-o maşină de exerciţii, extrem de scumpă, care simula echitaţia.
Înafară de pasageri, Titanicul transporta şi peste 7 milioane de scrisori, corespondeţă între Anglia şi Statele Unite. Unul dintre astfel de pachete conţinea şi un manuscris victorian, “Karain:A Memory”, redactat de Joseph Conrad. Preţiosul pachet aparţinea avocatului newyorkez John Quinn, care era de altfel şi colecţionat de manuscrise originale, în special din domeniu literaturii.