Sute de milioane au votat o putere împărțită de 6 oameni. Cutume, criterii și reguli nescrise în ecuația leadership-lui european

Sute de milioane de oameni votează la alegerile europene și apoi 6 persoane negociază cine primește posturile de conducere ale UE.
Politico face o paralelă a modului în care se alege Papa cu alegerea conducerii UE, constatând că ”cele două procese sunt remarcabil de similare”.

Joi, cei 27 de lideri ai UE se vor întâlni la Bruxelles și urmează anunțe ocupanții cele mai importante trei locuri de muncă de la Bruxelles.

Încă de marți, Ursula von der Leyen, António Costa și Kaja Kallas au fost desemnați de către negociatorii PPE, S&D și Renew pentru cele mai înalte poziții la Comisia Europeană, Consiliul European și serviciul de politică externă.

(Citește și: ”Marile funcții de la conducerea UE s-au împărțit: Von der Leyen, Costa, Kallas”)

Acest lucru este „nedemocratic la mai multe niveluri”, a spus Alberto Alemanno, profesor de Drept UE la HEC Paris.

Reguli nescrise pentru desenul de putere

Regulile pentru alegerea noii conduceri a UE sunt în mare parte nescrise. La fel cu un conclav papal, ele se bazează pe tradiții și pe acorduri.

Când liderii UE rezolvă puzzle-ul locurilor de muncă de top, nu trebuie decât să „țină cont” de rezultatele alegerilor europene. Chiar și în condițiile în care alegătorii din Franța, Germania sau din alte părți au optat pentru o listă de deputați europeni care este considerabil mai conservatoare și eurosceptică decât clasa anterioară.

Cei 27 de lideri naționali vor fi în sală joi, dar grupul care ia deciziile este mult mai mic și oarecum reprezentativ pentru echilibrul de putere pre-electoral. Șase negociatori din trei grupuri politice — de centru-dreapta, socialiști și liberali — au convenit deja asupra trioului de șefi, așteptându-se ca ceilalți să semneze acordul în cursul acestei săptămâni.

Pentru a complica decizia, există o mulțime de reguli nescrise, explică Steven Van Hecke, profesor de politică europeană la KU Leuven. Trebuie luate în considerare diversitatea politică, geografică și de gen a candidaților. Regulile „nu sunt scrise în niciunul dintre tratate, dar fac puzzle-ul mult mai complicat”, spune Van Hecke.

Facțiunile pro-UE pleacă de la presupunerea că doar ele pot controla proiectul european

Prim-ministrul maghiar Viktor Orbán a comentat iritat știrea că cei șase negociatori au ajuns deja la un acord, spunând: „Înalții oficiali ai UE ar trebui să reprezinte fiecare stat membru, nu doar stânga și liberalii!”

Exceptarea de la negocieri a criticilor Bruxelles – în ciuda câștigurilor pe care aceștia le-au obținut la alegerile din iunie – se bazează pe „presupunerea facțiunilor pro-UE că ele singure pot controla proiectul. Acest mod nedemocratic de a proceda se poate întoarce înapoi în mod spectaculos deoarece poate înstrăina partidele de extrema dreaptă și chiar le poate uni”, afirmă profesorul Alberto Alemanno.

Criteriul ”echilibrului de putere”

Pentru cei 27 de lideri, prima țintă pe care o urmăresc în desemnarea noii structuri de putere este echilibrul politic – și acesta este singurul loc în care rezultatele alegerilor UE joacă de fapt un rol, deși informal.

Cel mai mare grup politic de după alegerile UE – în prezent Partidul Popular European- poate prezenta un candidat pentru președinția Comisiei Europene. Socialiștii, al doilea grup ca mărime, l-au propus apoi pe Antonio Costa ca președinte al Consiliului European, iar liberalii, deși nu mai sunt al treilea grup ca importanță din PE, au revendicat postul de politică externă pentru Kaja Kallas.

Nu întotdeauna iese așa. În 2019, principalul candidat al PPE, Manfred Weber, a fost respins ferm de liderii UE, în ciuda faptului că era din cel mai mare grup după alegeri.

Președintele Parlamentului European este ales de cei 720 de parlamentari europeni. Dar, în practică, și acest job este luat în considerare și de către lideri atunci când împart posturile de top. Scopul este de a împărți mandatul de cinci ani la jumătate, lăsând actualul președinte Roberta Metsola (PPE) să continue timp de 2,5 ani și apoi predareamandatului către socialiști.

Un astfel de transfer „pregătit” la jumătatea mandatului parlamentar este problematică, a spus Ken Godfrey, director executiv al Parteneriatului European pentru Democrație. Acest lucru este valabil mai ales dacă socialiștii se descurcă prost la viitoarele alegeri naționale. „În această ipoteză, ar părea ceva ce nu ține cont de realitatea democratică. În opinia mea, ar trebui să se schimbe asta”, a spus Ken Godfrey.

Criteriul ”geografic”

Al doilea factor informal care trebuie luat în considerare este geografia.

Cele patru locuri de muncă de top din UE ar trebui să fie împărțite în mod egal între diferitele regiuni ale blocului.

În planul actual, atât Costa (din Portugalia), cât și Metsola (care provine din Malta) reprezintă Sudul. Von der Leyen provine din Germania, în timp ce Estonia, prin Kaja Kallas, își adjudecă un loc pentru Est.

Acest pachet oferă, de asemenea, un echilibru între țările membre UE mai mici și mai mari și între statele membre mai vechi și mai noi – criterii care sunt mai puțin importante decât echilibrul geografic general, dar încă luate în considerare.

În teorie, fiecare ”puzzle” începe de la zero. Dar liderii își cunosc istoria. De exemplu, ar fi fost greu să revendice un alt loc de muncă de top pentru un politician belgian sau luxemburghez de data aceasta, având în vedere câte locuri de muncă de top a avut Benelux (Belgia a avut doi președinți ai Consiliului European în Herman Van Rompuy și Charles Michel, Jean-Claude din Luxemburg. Juncker era șeful Comisiei, iar premierul olandez în funcție Mark Rutte tocmai a câștigat postul de top la NATO).

Criteriul ”echilibrului de gen”

O a treia regulă nescrisă este echilibrul de gen.

În trecut, acest lucru se reducea adesea la asigurarea faptului că cel puțin o femeie era inclusă în pachetul de locuri de muncă de top. În planul actual, ar fi trei femei și un bărbat- oarecum debalansat…

Meloni – furioasă că a fost exclusă de la discuții. Michel – simplu spectator

O ultimă regulă nescrisă este cine ar trebui să arbitreze procesul. În teorie, este de datoria președintelui Consiliului European în funcție – în acest caz Charles Michel – să ”piloteze” negocierile.

Când liderii UE s-au întâlnit săptămâna trecută, a fost evident, însă, că el a fost scos din joc din cauza disensiunilor dintre acesta și Ursula von der Leyen.

„A fost clar de la început că liderii vor lua asta în propriile mâini, în loc să lase totul pe seama lui Michel”, a spus un oficial al UE.

Lui Charles Michel i s-a prezentat doar acordul încheiat de cei șase negociatori de top, fiind informat de președintele francez Emmanuel Macron (unul dintre cei șase). „Marja de manevră a lui Michel a fost foarte limitată”, a spus Van Hecke. „Acesta a fost momentul în care țările UE au dorit să folosească pârghia pe care o au asupra Ursulei von der Leyen pentru a-și asigura portofolii bune sau pentru a influența politica.”

De asemenea, a fost marginalizat și premierul italian Giorgia Meloni, care a fost furioasă că a fost exclusă din negocieri.

Ea a criticat de altfel public, miercuri, acordul de împărțire a principalele trei funcţii din structurile de conducere ale UE, acuzându-l că ignoră votul de la recentele alegeri europarlamentare.

Socialiștii, în special Olaf Scholz, nu au vrut să includă în negocieri grupul conservatori și reformiști (ECR), în ciuda faptului că ECR a devenit al treilea grup ca mărime din Parlamentul European, înaintea liberalilor.