Din misterele spionajului: Agenţii dispăruţi
Rare ori s-a întâmplat ca existenţa, cariera unor spioni, chiar din cei mai renumiţi, să se încheie sub auspicii din cele mai fericite, puţini ei având norocul, cum se spune, „să-şi crească nepoţii” sau „să moară în patul lor”. Unii au fost marginalizaţi până la ştergerea imaginii lor, dacă nu au sfârşit prin a fi suprimaţi (ori s-au sinucis), iar alţii au dispărut, pur şi simplu, ne mai ştiindu-se despre soarta lor (cel puţin o vreme) nimic.
Există mai multe împrejurări ale „dispariţiei” agenţilor:
-unii au fost făcuţi „dispăruţi” din iniţiativa serviciilor de spionaj pentru care activaseră, devenind anonimi prin atribuirea unei noi identităţi secrete pentru a fi protejaţi sau deoarece erau posesorii unor informaţii „periculoase”;
-alţii au „dispărut”, ca să spunem aşa, „din viaţă”, fiind suprimaţi de aceleaşi servicii ca represalii pentru trădarea lor sau pentru a nu fi folosiţi de agenţii adverse;
-nu puţini au „dispărut” din proprie iniţiativă, pentru a se pune la adăpost de represaliile, mergând până la suprimare, atunci când deveniseră defectori, deci trădători;
-cele mai tragice cazuri de dispariţie sunt acelea în care agenţii au ales din proprie iniţiativă să „dispară”, deci s-au sinucis, fie din mustrări de conştiinţă (cazuri cava mai rare !), fie deoarece se ştiau deja condamnaţi.
Dacă numărul „agenţilor dispăruţi” este destul de mare, mult mai puţine sunt cazurile în care unii dintre ei au reapărut sau măcar s-a aflat cauza reală a „volatilizării” lor, ceea ce face ca acestea să se numere printre „misterele spionajului”…
„Eroina ascunsă”
Despre Sarah Slater se ştie că a fost o spioană în serviciul Confederaţiei în timpul Războiului Civil din America (1861–1865), care a avut legături cu grupul implicat în asasinarea preşedintelui Abraham Lincoln, la 14 aprilie1865, dispărută în condiţii misterioase la scurtă vreme înainte de acest eveniment.
Deşi numele său a fost menţionat în timpul procesului asasinatului, nu s-au putut aduce alte detalii despre motivul dispariţiei sale intempestive. De aceea nu s-a aflat între persoanele acuzate de asasinat, fiind considerată „necunoscută”, menţionată doar ca „franţuzoaica” „femeia în voal”, aşa cum arată H. Donald Winkler, autorul volumului „Eroinele ascunse ale Războiului Civil”.
Investigaţii ulterioare au arătat că provenea dintr-o familie de origine franceză, fiind nepoata unui combatant de partea Confederaţiei, Ebenezer Gilbert. În 1865, ea a fost recrutată de secretarul de Război al guvernului acesteia, James A. Seddon, impresionat de „frumuseţea, abilităţile de limbă franceză şi atitudinea sa” . Principala sarcină a lui Sarah Slater era aceea de a duce mesaje şi sume de bani în Canada, aflată în vremea aceea sub stăpânire franceză. Puţine săptămâni înainte de asasinarea lui Lincoln, Slater a plecat în Canada şi apoi nimeni nu a mai auzit ceva despre ea, nici chiar soţul ei.
Între motivele dispariţiei sale au fost amintite şi intenţia de a-şi însuşi bani sau că ar fi vrut să se desolidarizeze de complotul împotriva lui Lincoln. Ar mai fi de amintit că cei doi fraţi ai ei au urmat-o în Europa.
În tot cazul, biografii lui Sarah Slater sunt de acord că motivul dispariţiei sale „nu va fi cunoscut niciodată”.
Sub un alt nume
Există agenţi a căror „dispariţie” prin schimbarea numelui a durat perioade îndelungate.
Este cazul lui Reginald Teague-Jones, agent britanic în timpul Primului Război Mondial în Asia centrală, unde avea misiunea de a contracara acţiunile Turciei, ca şi ale Rusiei sovietice care încercau să preia controlul asupra căii ferate ce lega aceste ţări cu Afganistanul, deci avea o deosebită importanţă strategică.
După ce trupele „ruşilor albi” cu care colabora şi-au încetat acţiunile, Reginald Teague-Jones a fost obligat „să dispară”, retrăgându-se la Constantinopole unde a trăit restul vieţii sale sub numele de Ronald Sinclair, de teamă să nu sufere răzbunarea statului sovietic.
Abia în 1991, scurtă vreme înainte de moarte, el şi-a dezvăluit adevărata identitate prin publicarea volumului Spionul care a dispărut. Jurnalul unei misiuni secrete în Asia centrală rusească”.
“Spionul piredut”
Serviciile de spionaj sovietice şi-au dovedit eficacitatea nu numai în racolarea de agenţi, ci şi in a-i face “dispăruţi” atunci când nu mai erau consideraţi utili mai ales din motive ideologice.
Isaiah Oggins a fost un comunist american care a colaborat cu spionajul sovietic, acţionând in Europa şi în Orientul îndepărtat până când, pur şi simplu, a dispărut, neştiindu-se nimic despre soarta sa timp de 50 de ani.
Această dispariţie a fost elucidată in în 1992, când, din ordinul preşedintelui Boris Elţân, “dosarul Oggins” a fost transmis Casei Albe.
Detalii au reieşit şi din volumul “Spionul pierdut. Un American in slujba serviciului secret al lui Stalin” (2008), din care s-a aflat că Oggins fusese trimis în unul din lagărele Gulagului, unde a fost executat în 1947.
„Unul din cele mai faimoase cazuri de dispariţie din istorie”
…a fost acela al Ameliei Earhart, celebra aviatoare americană, în timpul tentativei sale de a ocoli pământul, în 1937. O vreme s-a crezut că avionul pilotat de ea s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, dar volumul „Amelia Earhart-dincolo de mormânt”, publicat în 2007 de W.C. Jameson face lumină în acest caz. De fapt, zborul ei fusese o misiune de spionaj şi nu dispăruse în ocean, ci fusese capturată de japonezi. Eliberată în 1945, ea s-a întors în Statele Unite unde a trăit sun alt nume până la moartea sa, în 1982.
Şeful unei “reţele feminine”
…în Germania în Perioada interbelică a fost Jerzy Sosnowski. Principalul scop al activităţii sale informative, în calitate de ofiţer al armatei poloneze, a fost aflarea planurilor agresive ale Germaniei împotriva Poloniei. Între agentele sale a fost actriţa Lea Rose Kruse (Tina Eilers), originară din România.
Demascat, Sosnowski este condamnat la închisoare pe viaţă, dar, ulterior, în urma unui schimb cu agenţi germani, se reîntoarce la Varşovia, unde este primit cu suspiciune (Să fi fost agent dublu ?). I se intentează chiar un proces, în care procurorul cere pedeapsa cu moartea, dar izbucnirea războiului îi salvează viaţa. În cele din urmă, Sosnowski dispare în condiţii neelucidate.
Spioană pentru URSS
…a fost Lydia Stahl, deşi era fiică a unui ofiţer ţarist. În 1921, se stabileşte în Finlanda, unde are legături cu conducătorul comunist Otto Kuusinen. Aici este recrutată de agenţia militară de informaţii GRU. Ulterior, acţionează la Paris, New York.
Este arestată ca urmare a demascării reţelei din care făcuse parte în Finlanda şi condamnată la închisoare. După eliberare, dispare.
Sinucidere sau…?
Mihail Zabotin a fost unul din cei mai importanţi spioni sovietici în Canada în timpul celui de al Doilea Război Mondial, reuşind să constituie o reţea care avea drept scop însuşirea de secrete atomice. În 1945, a intervenit o „catastrofă”:Igor Guzenco, cifrorul ambasadei, a defectat, punând la dispoziţia autorităţilor canadiene un mare volum de informaţii, referitoare, bineînţeles, şi la reţeaua lui Zabotin.
Temându-se că va fi tras la răspundere, Zabotin s-a grăbit să părăsească Ottawa, dar, înainte ca vasul pe care se afla să părăsească portul New York, a dispărut. S-a considerat ca Zabotin ar fi preferat…să se arunce în ocean decât să dea ochii cu colegii de la GRU. După alte informaţii, Zabotin ar fi decedat în urma unui atac de inimă la scurt timp după ce sosise la Moscova. În conformitate cu cele mai credibile informaţii, Zabotin a trebuit să petreacă patru ani într-un lagăr de muncă din Uniunea Sovietică
Tot în ocean
…se pare că a dispărut şi Juliet Stuart Poyntz, spioană americană pentru URRS (GPU/ OGPU) în timpul Perioadei interbelice. Dispariţia sa se pare că s-a datorat unui “divorţ ideologic”: în 1937, atunci când Stalin dezlănţuie „marea teroare”. Poyntz demască aceste măsuri arbitrare, ca şi regimul sovietic pe care îl consideră „corupt, criminal, ilegal”. După întoarcerea sa în SUA, Poyntz dispare. Potrivit mărturiilor defectorului GRU Walter Krivitski (şi el suparimat mai târziu), ea fusese, de fapt, asasinată la bordul unui vas, trupul său fiind aruncat în apele Oceanului Atlantic
Agentele dispărute ale Verei Atkinson
Născută în România, Vera Atkins a ajuns la conducerea Serviciul de Operaţii Speciale britanic (SOE) răspunzând de pregătirea şi trimiterea în teritoriul ocupat al Franţei a numeroşi agenţi, cele mai multe femei, De la un moment dat, legătura acestora cu Londra s-a întrerupt, agentele dispărând pur şi simplu.
Considerându-se vinovată de aceste dispariţii, după război, Atkins a întreprins o anchetă în Franţa şi Germania, reuşind să descifreze aceste tragice cazuri de dispariţie.
Cele mai multe dintre agente căzuseră victime unor acte de trădare din interiorul Rezistenţei, fiind executate în lagărul de la Dachau.
„Un destin rocambolesc”
…este considerat cazul lui Jean-Louis Klée într-un recent volum care i-a fost consacrat. Spion al serviciului de informaţii francez, el a avut rezultate deosebite, reuşind să intre în posesia unor importante secrete militare ale Germaniei, până când, în octombrie 1938, dispare. S-a stabilit că, de fapt, după o călătorie aventuroasă prin diferite ţări, Klée a reuşit să se refugieze în Argentina. Faptul că, după război, el nu a mai revenit în Franţa a alimentat supoziţia după care Klée ar fi fost, de fapt, agent dublu.
I s-a piredut urma
Unul din cei mai importanţi agenţi pentru Uniunea Sovietică în a fost omul de afaceri austriac Fritz Kauders. Recrutat în 1939, furnizează Abwehr-ului informaţii false referitoare la potenţialul de război al URSS. La un moment dat, conducerea armatei sovietice preferă să sacrifice câteva unităţi pentru a conferi credibilitate informaţiilor false furnizate de Kauders. Activitatea sa a facilitat victoria obţinută de armata sovietică la Stalingrad (iulie 1942-1943) şi în alte bătălii. Arestat de americani în 1954, Kauders acceptă să colaboreze cu serviciul de informaţii american OSS. KGB organizează fuga sa din Austria, după care i se pierde urma…
Devenit celebru după dispariţie
Este cazul lui Jim Thompson, spion american în timpul celui de al Doilea Război Mondial care, după încheierea conflagraţiei, a deschis o afacere de export de soia în Tailanda.
În martie 1967, în timpul unei promenade pe Cameron Highlands, în Malaesia, a dispărut pur şi simplu şi, în ciuda investigaţiilor intense, nu a mai putut fi găsit, existând supoziţia că a fost răpit. Să fi fost o răfuială după activitatea anterioară de spion a lui Thompson ? În tot cazul, casa sa din Bangkok a devenit o atracţie turistică.
Şi „îngerul” a dispărut…
Celebru a devenit şi diplomatul suedez Raoul Wallenberg mai ales pentru a fi contribuit la salvarea de la moarte prin deportarea în lagărele de exterminare a peste 30.000 (după alte estimări 100.000) de evrei unguri. De fapt, el acţionase în Ungaria şi ca agent al serviciul de informaţii american, aşa cum a demonstrat-o volumul „Îngerul a fost spion” de Charles Fenyvesi şi Victoria Pope
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care, după intrarea trupelor sovietice în Ungaria, Wallenberg este arestat, tarsnsportat la Moscova şi încarcerat în închisoarea de maximă siguranţă Lefortovo. . De la un moment dat, el dispare, fiind mutat succesiv în diferite lagăre şi închisori şi, în cele din urmă, probabil suprimat. Anchete iniţiate de-a lungul vremii de familia lui Wallenberg şi de comisii, organisme internaţionale nu au reuşit să elucideze împrejurările în care, foarte probabil, el a fost asasinat.
Perioada Războiului Rece a adus cu sine înmulţirea cazurilor de dispariţie a unor persoane care desfăşuraseră activităţi informative, de sabotaj, cele mai multe rămânând neelucidate.
Cadavrul lui a fost descoperit mai târziu
Lionel Crabb a fost agent al serviciului de informaţii britanic MI6 care a îndeplinit
o serie de misiuni de scufundător pentru Marina acestei ţări în perioada celui de al Doilea Război Mondial.
În 1956, a primit însărcinarea de a spiona crucişătorul sovietic pe care se aflau Nikita Hruşciov şi Nikolai Bulganin într-o misiune de bunăvoinţă în Anglia, dar a dispărut în cursul acestei misiuni. Cazul a declanşat un scandal politic, în urma căruia şeful MI6 a fost obligat să demisioneze. Cadavrul lui Crabb a fost descoperit ulterior.
Dispariţia diplomaţilor
Jonathan Pollard (1954-), colonel în armata Israelului, a fost unul din cei mai importanţi spioni pe care i-a avut această ţară În Statele Unite. După arestare, în 1985, s-a stabilit că el
a furnizat secrete militare nu numai Israelului, ci şi Pakistanului şi, probabil, Uniunii Sovietice, în schimbul acordării permisiunii evreilor din această ţară de a emigra.
Din reţea lui Pollard făceau parte şi doi diplomaţi, Ilan Ravid si Yosef Yagur, “ataşaţi ştiinţifici” la Consulatul Israelului din New York. Cei doi au dispărut imediat după ce Pollard a fost arestat. Autorităţile SUA au cerut explicaţii Israelului care s-a opus însă ca cei doi diplomaţi să fie extrădaţi. Primul ministru al Israelului, Peres, a cerut, în cele din urmă, scuze Statelor Unite. Richard Helm, fost director al CIA, a declarat în legătură cu acest caz:”In afacerile de informaţii, fiecare spionează pe celalalt, chiar şi prieten pe prieten”
…şi a „cărtiţelor” de la Cambridge
Trei dintre membrii aşa-numitului „grup de le Cambridge”, care au acţionat la agenţi inflitraţi („cârtiţe”) pentru Uniunea Sovietică, au dispărut intempestiv atunci când şi-au dat seama că serviciul britanic de contrainformaţii este pe urmele lor.
Este vorba de David Maclean, Guy Burgess şi Kim Philby. La scurtă vreme după ce fusese convocat de MI5, în mai 1951, la un interogatoriu Maclean împreună cu Burgess, pe cale de a se autodemasca în urma unor scandaluri de beţie, trec cu vaporul în Franţa de unde dispar, de „sub nasul” MI5, ajungând în cele din urmă la Moscova.
Mai târziu, în 1962, Kim Philby dispare şi el de la Beirut unde era corespondent de presă, iar guvernul sovietic anunţă că el ceruse azil politic în URSS.Dacă Maclean şi Philby se vor adapta destul de bine , acesta din urmă primind chiar gradul de general KGB, Burgess va decade datorată abuzurile pe care le continuase in “patria de adopţie”.
„Ultimul spion”
Cu convingeri comuniste, Marcus Klingberg a fost probabil cel mai important spion pentru Uniunea Sovietică in Israel, demascat in 1983 pentru a fi transmis informaţii despre armele biologice. In 1998 s fost eliberat stabilindu-se in Franţa, la fiica sa.
În vîrstă de 97 de ani, Klingberg a dispărut imediat după ce îşi publicase autobiografia intitulată ” Le Dernier Espion “. Volumul cuprindea unele informaţii despre armele biologice pe care le obţinuse Klingberg, astfel încât se pare că dispariţia sa s-a datorat faptului că nu respectase angajamentul de a nu face asemenea destăinuiri.
Plină de neprevăzut …este activitatea informativă a diplomatului Vitali Iurcenko , diplomat, agent KGB, fals defector în timpul Războiului Rece. Cu ocazia unui misiuni la Roma, în 1985, defectează, punând la dispoziţia CIA numele a 32 de agenţi KGB. La iniţiativa CIA, presa americanã mediatizeazã cazul si nu ezitã sã evidenţieze succesul repurtat, arătând că sunt aşteptate dezvăluiri spectaculoase. La un moment dat, se prezintă la Ambasada sovieticã, arătând că doreşte să se repatrieze de bună voie.
Cazul falsului defector Iurcenko a fost folosit apoi de sovietici pentru a ridiculiza CIA. După ce mai multe rapoarte arătau că Iurcenko fusese executat la Liublianka, în august 1986, el apare la televiziunea germană şi dă un interviu unui ziar din Moscova în care afirmă că CIA încercase să implice KGB în atentatul asupra papei Ioan Paul II din 1981. La puţin timp după aceea, Iurcenko dispare pentru totdeauna.
Un defector real
…a fost Dimitri Poliakov (1921-1988), ofiţer GRU, diplomat sub acoperire la Washington, care a contribuit la demascarea a numeroşi spioni sovietici activi in diferite ţări. Între altele, a mai informa şi despre necesităţile tehnologice ale URSS. În 1980, este rechemat din postul diplomatic de la New Delhi şi dispare. În 1990, „Pravda” publică informaţia după care Poliakov fusese executat în 1988.
“Umbrela bulgărească” a dispărut
A devenit celebru cazul dizidentului bulgar Georgi Markow care a fost asasinat, în 1978, cu aşa-numita “umbrelă ucigaşă”, un dispozitiv al cărei vârf era otrăvit. Multă vreme acest asasinat a fost atribuit unui agent bulgar, dar mai târziu a reieşit că, de fapt, serviciul secret de la Sofia era în posesia un dosar secret din care reieşea că atentatorul a fost un anume agent Piccadilly, nume de cod sub care se ascundea cetăţeanul italian Franceso Giullino, negustor de antichităţi austriac.
Scotland Yard a reluat investigaţiile, iar Giullino a declarat unei publicaţii:“Nu a fost niciodată interzis să fi agent secret, dar cu crima nu am nimic de a face”. Şi totuşi, imediat după această declaraţie, Giullino a dispărut, întărind astfel prezumţia că el este adevăratul asasin şi că se teme de represalii din partea “comanditarilor” săi care se aflau la Sofia.
“Aparenţe, apariţii şi dispariţii”
…se intitulează capitolul din volumul “A patra ipoteză. Anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj” a jurnalistului de postul “Europa Liberă”, Liviu Tofan, în care sunt abordate detalii mai puţin cunoscute ale “cazului Virgil Tănase”, scriitor dizident.
La 20 mai 1982, Doina Tănase reclamă la poliţie dispariţia soţului ei. Unele ziare lansează ipoteza că el ar fi fost răpit de Securitate, dar şi că el ar fi fost un agent secret. Se formulează şi aserţiune că Tănase ar fi fost asasinat de serviciile de spionaj româneşti pentru că l-ar fi atacat direct de preşedintele Nicolae Ceauşescu.
La 9 iunie 1982, într-o conferinţă de presă, preşedintele François Mitterrand afirmă foarte categoric că “Dacă se va demonstra – ipoteză tragică – că domnul Tănase a dispărut pentru a nu mai reapărea, aceasta va afecta serios natura relaţiilor dintre România şi Franţa”, arătând, în acelaşi timp:“Este un caz pe care îl urmăresc zi de zi”.
La 31 august 1982, in cotidianul „Le Matin” apare cu un titlul „Tănase regăsit”. Se arată că, de fapt, nu a fost răpit de Securitate, ci ascuns de serviciul francez de contrainformaţii DST cu dublul scop de a-l proteja pe scriitor, dar şi de a întinde o cursă Securităţii. Căci ordinul de eliminare a lui Tănase existase, dar agentul însărcinat cu eliminarea sa, numit “Emil” în acest articol, trecuse de partea francezilor. Jocul dublu al agentului român a fost posibil graţie faptului că, aparent, îşi dusese misiunea la bun sfârşit.
În aceiaşi zi, are loc o conferinţă de presă la care participă Virgil Tănase şi agentul secret român care trecuse de partea francezilor, care se prezintă ca “Domnul Z”, arătând că „Mi-a fost prezentat ca un ordin de misiune dat personal de domnul Ceauşescu” de a-i asasina atât pe Virgil Tînase, cât şi pe un alt disident, Paul Goma.
In tot cazul, această “falsă dispariţie” a afectat serios relaţiile dintre Franţa şi România, ducând, între altele, la amânarea unor vizite reciproce ale celor doi preşedinţi.
Dispăruţi “la ordin” sau… de frică
Serviciile de informaţii româneşti (DIE, CIE) au excelat nu numai in desfăşurarea de acţiuni informative, ci şi în…dispariţii. Este vorba de agenţii care, “la ordin”, după ce îndepliniseră anumite misiuni, s-au reîntors in ţară, dar şi de acei spioni care au defectat după care “s-au pierdut in ceaţă”, în primul rând pentru a se pune la adăpost de represaliile, mergând până la suprimare, la care se puteau aştepta din partea foştilor “comanditari”.
Răpirea istoricului Aurel Decei de la Berlin de către agenţi ai Securităţii a fost însoţită de dispariţia femeii de serviciu a casei în care locuia Decei, ceea ce „demonstrează că aici este vorba de mâna agenţilor comunişti”, cum arată ziarul guvernamental turc din 22 martie 1958.
Acţiunile serviciului român de informaţii împotriva disidenţilor români care locuiau în Paris, prin intermediul grupului condus de Carlos „Şacalul”, au fost urmate de expulzarea unor diplomaţi români, dar şi la dispariţia unor „emigranţi”, ceea ce duce la concluzia că aceştia au fost de fapt spioni acoperiţi ai serviciului de informaţii român.
Demascarea afacerilor de spionaj industrial “Lucona” şi “Noricum”, în care au fost implicaţi şi agenţi ai Securităţii, a fost urmată de dispariţia unor protagonişti din rândurile acesteia, la “comandă” sau de teama unor represalii.
„Accidentul”, foarte probabil provocat, care a dus la moartea în RF Germania, în august 1976, a preotului Vasile Zăpârţan, care figura, pe lista de „priorităţi“, persoane periculoase a Securităţii, a dus şi la dispariţia a două femei care se aflau în aceeaşi maşina.
Austria a servit ca loc de contact şi de pregătire a pedepsirii („executării”) şi a altor defectori („dezertori”) ai spionajului român. Colonelul Constantin Dumitrăchescu, rezident DIE la Tel Aviv, a dispărut fără urme în iunie 1973. Condamnat la şapte ani închisoare, el a fost graţiat ulterior, caz unic în practica spionajului şi justiţiei româneşti. Probabil că graţierea fusese acordată doar pentru a-i adormi vigilenţa pentru că, de fapt, se luaseră măsuri pentru „executarea” sa.
Agentul Mandache D. Gheorghe a fost trimis în 1959 RD Germania cu o nouă identitate pentru a se familiariza cu limba şi obiceiurile germanilor, urmând ca ulterior să treacă în RF Germania de asemenea sub o altă identitate. Însă, odată ajuns în RD Germană, Mandache alias „Bruchner Rudolf”, a dispărut, fiind identificat abia în 1973 trăind în RF Germania sub identitatea sa de „acoperire”. S-a bănuit că Mandache fusese pregătiri de KGB pentru această „transformare”.
„Afacerea Levinson”:„un roman”
Deşi s-a afirmat că Robert Levinson, dispărut in 2007 în Iran, acţiona ca “investigator privat”, in cele din urmă s-a dovedit că el era agent CIA, fapt recunoscut abia în 2013.
Înainte de dispariţia sa, serviciile iraniene făcuseră public un film in care Levinson apărea îmbrăcat asemenea unui deţinut de la închisoarea CIA de la Guantanamo, afirmându-se despre el că a activat pentru Statele Unite.
“Afacerea Levinson” a avut ecouri in presă, care a considerat-o un “roman de spionaj”, dar şi la înalt nivel, familia lui Levinson acuzând Administraţia că se dezinteresează de dispariţia sa.
Mai multe detalii au apărut multă vreme mai târziu în volumul lui
Barry Meier „Missing Man:The American Spy Who Vanished in Iran”, de fapt într-adevăr romanul unui spion care se luptă pentru supravieţuire într-un mediu în care se confruntă cu agenţi CIA, oligarhi ruşi, oficiali ai Casei Albe, negustori de arme…
“Afacerea Sertov”:“o dispariţie îngrijorătoare”
La 5 decembrie 2014, familia, prietenii şi colegii lui Petko Sertov s-au alertat de dispariţia intempestivă a acestuia din maşina personală.
Sertov era un personaj important al “lumii spionajului” din Bulgaria înainte şi după 1989 când, după ce jucase un rol important in serviciul de informaţii comunist, a devenit conducătorul noii agenţii de securitate interioară din această ţară care avea relaţii importante cu diferite alte state ale Uniunii Europene.
Un comunicat al Ministerului de Interne a calificat acest caz ca “o dispariţi îngrijorătoare” şi a anunţat desfăşurarea unei anchete cu concursul Interpolului. Totuşi, unii din colegii lui Sertov au afirmat că poate acesta se afla într-o “misiune clandestină”.
În acelaşi timp, au atras atenţia relaţiile pe care Sertov le avusedr încă înainte de 1989 cu serviciul de informaţii francez, “Biroul 2” pe care le continuase şi după 1989.
Investigaţii ulterioare au atras atenţia asupra unor probleme pe care Sertov le avusese în ultima perioadă datorită mai ales “concurenţei”, de fapt, invidiei unor colegi, astfel încât, în 2009, fusese înlocuit din postul său, ceea ce îl făcuse să devină depresiv şi descurajat. Se pare că s-a adresat şi Ambasadei Franţei, cerând ajutor şi făcând cunoscut că este dispus să “îşi golească sacul”, adică să dea la iveală informaţii compromiţătoare despre unele persoane din mediul informative şi cel politic.
Din partea poliţiei bulgare s-a făcut cunoscut că, în ancheta privitoare la dispariţia lui Sertov, “nu va fi exclusă nicio pistă”, dar totuşi cazul a rămas neelucidat.
„Afacerea Maxwell”: agent multiplu ?
În legătură cu magnatul de presă Robert Maxwell e exista presupunerea că a fost agent pentru serviciul de informaţii britanic MI6, pentru KGB, CIA, ca şi pentru Mossad. Se pare că acest „joc (prea) complicat ” a dus în cele din urmă la dispariţia, probabil suprimarea sa. În noiembrie1991, Maxwell dispare într-un accident suspect, de la bordul yahtului său de lux. Deşi circumstanţele morţii lui nu au fost pe deplin elucidate, se presupune că a fost lichidat de Mossad în cadrul „operaţiunii Tycoon”.
Un alt agent multiplu
…a fost James Frederick Sattler care a acţionat pentru mai multe state în timpul Războiului Rece.
Începe să lucreze, la începutul anilor 1970, ca analist de politică externă pentru NATO. Este recrutat de serviciile de informaţii din RF Germania, dar şi de cele din RD Germană (informaţiile sale erau transmise şi KGB). S-a autoincriminat atunci când, în răspunsul la un chestionar al Departamentului de Justiţie, a declarat că transmisese informaţii, în afara statelor menţionate, şi Marii Britanii, Canadei, Franţei, contra unor sume de bani. După această depoziţie, Sattler dispare, fără a se mai şti ceva despre soarta sa.
Cazuri recente
Şi în ultimii ani au avut loc o serie de dispariţii, cele mai multe dintre ele rămânând nelămurite, cel puţin până in momentul de faţă.
Doar câteva exemple:
În 2010, poliţia din Cipru a anunţat dispariţia cetăţeanului canadian Christopher Metsos care acţionase in timpul Războiului Rece ca agent pentru Uniunea Sovietică. Metsos se făcuse nevăzut după ce fusese eliberat temporar pe cauţiune.
În 2016, autorităţile din Ungaria l-au investigat pe Norbert Maxim suspect de a fi transmis informaţii confidenţiale unui cetăţean american, precum şi Fondului Monetar Internaţional. Ulterior Maxim a dispărut existând suspiciunea că a fost suprimat.
Recent, televiziunea din Iran a anunţat că un agent pentru Statele Unite care dispăruse la un moment dat, a fost reţinut.
…Aşadar mai există şi excepţii in ceea ce priveşte “cazurile de dispariţie”.
Şi literatura, filmul
…au oglindit împrejurările dispariţiei agenţilor, unele dintre ele inspirate de cazuri reale.
În 1966 are loc premiera filmului american “Unul din spionii noştri a dispărut” în care intriga este declanşată de descoperirea unui “ser al tinereţii”.
“Spioana pierdută a lui Hitler:adevărata istorie a unei femei-spion in Australia” este titlul unui roman de Greg Clancy a cărui eroină principală este implicată în evenimente legate de transmisiile codate germane, relaţiile dintre spionajul Reichului şi cel japonez în perioada de pregătire a celui de al Doilea Război Mondial.
Un alt autor de romane de spionaj, John Le Carré publică, în 2004, cartea „Un spion adevărat” în care eroul principal al seriei sale de romane, Magnus Pym, se face nevăzut la un moment dat, pentru a apare desigur mai târziu, ceea ce, în cele mai multe cazuri de dispariţie a agenţilor, nu s-a prea întâmplat…
Bibliografie selectivă:
-Reginald Teague-Jones, „The Spy Who Disappeared:Diary of a Secret Mission to Russian Central Asia în 1918”, 1991
-Charles Fenyvesi, Victoria Pope, „The Angel was a Spy” 1996
-Sarah Helm „A Life in Secrets:Vera Atkins and the Missing Agents of WWII”, 2006
-W.C. Jameson, “Amelia Earhart:Beyond the Grave, ” 2007
-Andrew Meier, „The Lost Spy:An American in Stalin’s Secret Service”, 2008
-Donald Winkler, „Hidden Heroines of the Civil War”, 2010
-Alexandru Popescu, „Dicţionar universal al spionilor”, 2010.