Descendenții lui Leonardo da Vinci, identificați de cercetătorii italieni
Doi cercetători italieni au identificat rudele în viață ale lui Leonardo da Vinci. Până acum, se credea că familia da Vinci s-a stins odată cu el, în 1519, când pictorul și inginerul renascentist a murit la Amboise în Franța.
Potrivit lui Agnese Sabato, istoric, și Alessandro Vezzosi, istoric de artă, director al unui muzeu din orașul de baștină al lui da Vinci, familia da Vinci nu a dispărut, anunță Discovery News. După cercetări de arhivă, inclusiv după verificarea unor documente și morminte din Franța și Spania, cei doi au reconstituit istoria familiei lui Leonardo da Vinci, și i-au identificat pe descendenții tatălui său, Ser Piero da Vinci. În urma acestei descoperiri, oamenii de știință ar putea izola ADN-ul lui da Vinci, la 1500 de ani de la moartea acestuia și dispariția rămășițelor sale.
Cei doi cercetători italieni vor da mai multe detalii cu privire la descoperirea lor la o conferință organizată joi, 14 aprilie, cu o zi înaintea aniversării a 564 de ani de la nașterea lui Leonardo da Vinci. Descendenții acestuia, acum identificați, vor participa la conferință.
Potrivit lui Vezzosi, lista descendenților da Vinci include câteva nume surprinzătoare.