Campioni europeni la creșterea costului muncii

Campioni europeni la creșterea costului muncii

În toamna 2023 și primăvara 2024, România a fost campioana UE la creșterea costului orar al forței de muncă,cu o rată de creștere pe total activități de 16,4%, conform datelor agregate de Eurostat.
Următoarea creștere s-a înregistrat în Bulgaria, cu 15,8%.

De remarcat că majorarea costului cu forța de muncă se situează din ce în ce mai mult peste rata inflației, care a scăzut în acest an sub 6%, ceea ce denotă o creștere reală substanțială a salariilor.

Creșterea costului forței de muncă (total economie) (% față de trim. din anul precedent)

Forța de muncă se scumpește mai mult în domeniul non-business (bugetar)

În primul trimestru din 2024, avansul costurilor cu forța de muncă în România se datorează creșterii cu 15,9% (an/an) a costului orar al forței de muncă în domeniul business, în timp ce în domeniul non-business s-a înregistrat un avans de 18%.

Comparativ cu același trimestru al anului precedent, costul forței de muncă (ajustat cu numărul zilelor lucrătoare) a crescut în toate activitățile economice.

Cele mai semnificative creșteri ale costului orar al forței de muncă s-au regăsit în învățământ (33%), hoteluri și restaurante (27%), transport și depozitare (21%), respectiv în construcții (20,5%).

Creșterea din învățământ a fost determinată de majorarea salariilor cadrelor didactice în cursul anului 2023, lucru reflectat în statistică.

De cealaltă parte, cele mai mici creșteri s-au întregistrat în industria extractivă (8,7%), sănătate și asistență socială (10%), respectiv în activități de servicii administrative și activități de servicii suport (10,7%).

Spre comparație la nivelul Uniunii Europene costul orar al forței de muncă a crescut cu 5,5% iar în zona euro, cu 5,1%, în primul trimestru din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023.

Costul muncii crește, dar productivitatea scade

Problema creșterii costului muncii este că ea vine pe fondul scăderii constate în ultimul an a productivității.
Primele trei luni din acest an marchează o accelerare a scăderii productivității muncii, deși regula spune că ordinea trebuie să fie inversă: mai întâi creșterea productivității, după care să urmeze majorările salariale.

(Citiți și: ”Convergența socială a României: deficitul de competențe e mai mare decât cel de forță de muncă – analiză a Comisiei Europene”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *