Cele mai cunoscute curtezane din istorie
Despre marii oameni din istorie cunoaștem multe lucruri. S-au scris biblioteci întregi despre personalități precum Regele Soare, Napoleon Bonaparte sau Carol II al Angliei, dar se cunosc prea puține despre femeile din viața lor – mai ales despre partenerele lor neoficiale. Femeile din această listă – curtezane, dame de companie – au fost faimoase în vremea lor și multe dintre ele au fost chiar artiste și femei de afaceri.
1.Phryne
Phryne este una dintre puținele curtezane din istorie a cărei frumusețe o putem admira și astăzi, și nu oriunde, ci în marile muzee de artă din lume. Phryne, care a trăit în Grecia Antică, a fost cunoscută pentru trupul său care i-a inspirat pe marii artiști ai Antichității precum pictorul Apelles și sculptorul Praxitele. Ea a servit drept model pentru faimoasa statuie a Afroditei din Cnidos. Se spune că Phryne era atât de bogată încât ea a contribuit la reconstrucția zidurilor Tebei după ce Alexandru cel Mare a distrus cetatea, în 336 î.Hr.
2. Veronica Franco
Veronica Franco (1546-1591) a trăit în perioada Renașterii, în Veneția. A fost una dintre cele mai căutate curtezane ale vremii, dar și o poetă cunoscută. Mai mult decât atât, Franco s-a folosit de banii primiți pentru a crea o societate de ajutor pentru curtezanele venețiene și copiii lor. Cel mai cunoscut client al Veronicăi Franco a fost Regele Henric al III-lea al Franței. Spre sfârșitul vieții, Franco a fost cercetată de Inchiziție în baza unor acuzații de vrăjitorie, dar nu a fost condamnată. Potrivit istoricilor, se pare că faimoasa curtezană a murit în sărăcie, pierzându-și averea în timpul unei mari epidemii de ciumă.
3. Madame du Barry
Jeanne Bécu (1743-1793), cunoscută mai degrabă drept Madame du Barry, era cunoscută în Franța drept amanta oficială a Regelui Ludovic al XV-lea. Bécu a început să lucreze în bordelurile pariziene la vârsta de 20 de ani, după ce l-a cunoscut pe Jean-Baptiste du Barry, un proxenet al nobililor francezi. A ajuns să aibă relații cu aristocrați cunoscuți și și-a făcut astfel drum până la curtea regală de la Versailles, unde i-a atras atenția regelui Ludovic al XV-lea. Acesta i-a aranjat amantei sale o căsătorie cu contele Guillaume du Barry, care i-a atras lui Jeanne și un titlu nobiliar. Prin relația sa cu regele, asupra căruia avea și o mare influență, Madame du Barry s-a implicat în afacerile de stat ale Franței, fapt care a adus-o în 1793, în timpul Revoluției Franceze, în fața ghilotinei.
4. Sally Salisbury
Sally Salisbury, născută Sarah Pridden (1692–1724), a fost una dintre cele mai cunoscute prostituate din Londra secolului al XVIII-lea. Născută într-o familie săracă, Sarah a ajuns la vârsta de 10 ani pe străzi și apoi într-un bordel. A ajuns cunoscută la vârsta de 14 ani nu doar pentru frumusețea ei, ci și pentru umorul și caracterul ei puternic. A fost implicată într-un scandal public atunci când l-a înjunghiat pe patronul unui bordel. Închisă în urma acestui incident, Sally Salisbury a murit din cauza unor complicații ale sifilisului.
5. Nell Gwyn
Nell Gwyn a fost amanta Regelui Carol II al Angliei și mama a doi dintre fiii acestuia. Fascinată de teatru încă din tinerețe, de când vindea portocale la spectacole, Gwyn a visat să devină actriță și, deși era analfabetă, a făcut tot posibilul pentru a se perfecționa în arta dramatică. După ce a primit câteva roluri importante, Gwyn a ajuns faimoasă în înalta societate britanică și l-a cunoscut pe Regele Carol II. I-a devenit amantă (una din multe, căci regele avea 13 amante oficiale) și i-a născut doi copii.
6. Cora Pearl
Emma Elizabeth Crouch (1835-1886) s-a născut la Londra și a urmat cursurile unui pension din Franța, unde a primit o educație desăvârșită, de care s-a folosit apoi pentru a-și găsi un loc în societate. A intrat în lumea prostituției la vârsta de 20 de ani, după un episod traumatic (un viol), și a ajuns la faimosul bordel The Argyll Rooms. S-a mutat apoi în Franța, și-a luat numele de Cora Pearl și a devenit cunoscută în înalta societate franceză mai ales datorită stilului de viață extravagant. Se spune că printre amanții ei s-a numărat și Charles Duc de Morny, fratele vitreg al Împăratului Napoleon al III-lea.
7. Catherine Walters
Catherine Walters (1839-1920), una dintre cele mai cunoscute curtezane ale epocii victoriene, a fost și un fashion icon al vremii. Walters era frumoasă, bine educată, populară și avea foarte mulți „binefăcători” bogați, unii chiar și de rang regal, precum viitorul Rege Edward al VII-lea. Spre deosebire de multe dintre curtezanele vremii, Catherine Walters a murit la bătrânețe și în același lux în care se obișnuise să trăiască.
Sursa:allday.com