Cum își păcălea victimele cel mai mare escroc din istorie
Un loc de vis, cu pământul atât de fertil, încât poate oferi și trei recolte de porumb pe an, cu apa atât de pură, încât poate potoli imediat setea, și cu livezi întregi de copaci ale căror crengi se rup de atâta rod. Asta vindea, în 1822, cel mai mare escroc din istorie. Scoțianul Gregor MacGregor și-a folosit puterea de convingere pentru a aduce 250 de oameni plini de speranțe în pustiul din Honduras.
În octombrie 1822, scoțianul Gregor MacGregor, născut în Glengyle, s-a gândit să publice un anunț prin care se prezenta drept fiul unui bancher și prinț al unui imaginar ținut din Poyais, pe valea Râului Negru din Honduras, conform BBC. Mai mult decât atât, MacGregor descria în termeni foarte convingători ținutul ca fiind atât de fertil, încât putea oferi chiar și trei recolte de porumb pe an.
Apa era atât de pură, încât ar fi putut stinge complet setea. Albiile râurilor aveau malurile aurite, iar copacii au atât de mult rod, încât crengile se lăsau până la pământ. Pentru a fi mai credibil, MacGregor a realizat și o pictură cu presupusul ținut, prezentându-l contrast cu pământurile stâncoase și întunecate ale Scoției. Scopul lui era să atragă investitori care să îl ajute pe “prinț” să colonizeze și să valorifice adevăratul potențial al ținutului Poyais.
Puterea de convingere este cheia
Important de menționat este faptul că la vremea respectivă investițiile în America Centrală și de Sud erau în floare, iar anunțul lui MacGregor a părut extrem de tentant. Și cum Scoția nu deținea încă o colonie, nu ar fi fost aceasta o șansă unică? Fiind de meserie vânzător, MacGregor știa prea bine că persuasiunea este cheia unei escrocherii reușite. Povestea lui era destul de simplistă și friza domeniul fantasticului, dar bărbatul a reușit totuși să păcălească suficienți investitori (și nu numai) tocmai pentru că a fost foarte convingător.
Escrocul a lucrat ca la carte, după toate regulile persuasiunii. A explicat în numeroase interviuri pentru presa centrală că investiția în acest ținut va fi nu doar un act inteligent, ci și unul de curaj (miza foarte mult pe spiritul aventuros al scoțienilor). Chiar a recomandat cartea unui anume Thomas Strangeways (în realitate, MacGreogor însuși) pentru a afla mai multe detalii despre Poyais.