Genomul tridimensional al unui mamut lânos, reconstruit de cercetători
Pielea unui mamut lânos siberian a fost expusă la condiții atât
de glaciale, în urmă cu 52.000 de ani, încât s-a liofilizat
spontan, conservând fragmente de ADN. Oamenii de știință au
folosit acum aceste probe pentru a reconstrui genomul tridimensional
al animalului, o reușită care ar putea contribui la o mai bună
înțelegere a speciilor dispărute și chiar la stimularea
eforturilor de a le readuce la viață.
Până în prezent,
specimenele de ADN antic găsite erau prezente, în general, sub
formă de fragmente incomplete, limitând semnificativ cantitatea de
informații pe care cercetătorii le puteau extrage din ele,
informează Agerpres.
„Acum am arătat
că, în anumite circumstanțe, nu se păstrează doar aceste
fragmente de ADN, ci și dispunerea lor inițială”, a declarat
pentru AFP Olga Dudchenko, geneticiană la Colegiul de Medicină
Baylor din Statele Unite, coautoare a studiului ale cărui rezultate
au fost publicate joi în jurnalul științific Cell.
Înțelegerea
arhitecturii 3D a genomului – setul complet al ADN-ului său – este
crucială pentru identificarea genelor active asociate anumitor
organe. Astfel, se poate înțelege, spre exemplu, modul în care
celulele creierului îi permit acestuia să gândească, cele ale
inimii să bată, iar cele ale sistemului imunitar să lupte
împotriva bolilor.
S-a crezut mult timp
că din cauza degradării rapide a particulelor foarte mici, aceste
informații se pierd în mod inevitabil.
Însă, în urmă cu
aproximativ zece ani, o echipă internațională de oameni de știință
și-a propus să găsească o probă străveche a cărei organizare
3D a ADN-ului a rămas aproape intactă, până în punctul în care
ar putea fi reconstruită în întregime cu ajutorul unei tehnici
noi.
Căutarea lor i-a
condus spre o probă de mamut lânos excepțional de bine conservată,
descoperită în nord-estul Siberiei în 2018.
Nu este clar dacă
acest pahiderm – o femelă – a murit în mod natural sau a fost ucis
de oameni. Se pare că acesta a fost ulterior dezmembrat, rămânând
însă intactă pielea din jurul capului, gâtului și urechii
stângi.
Cercetătorii au
emis ipoteza că pielea a înghețat și s-a deshidratat, trecând
într-o stare aproape sticloasă, în care au rămas prinse
moleculele sale și s-a păstrat forma cromozomilor săi –
structurile care conțin ADN.
Foto sus:
Un mamut lânos reconstituit în Muzeul Regal British Columbia din
orașul canadian Victoria (© Flying Puffin / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine…