Maria Antoaneta a avut o aventură cu un conte suedez. Scrisorile dintre cei doi, acum descifrate, dovedesc relația
Experții francezi au descifrat conținutul misterios al scrisorilor de dragoste trimise de Regina Maria Antoaneta unui conte suedez cu ajutorul unor tehnologii ultramoderne, anunță The Telegraph.
Scrisorile descifrate, scrise de însăși regina Franței, arată că Maria Antoaneta a avut într-adevăr o aventură cu un conte suedez, și redeschid dezbaterea cu privire la paternitatea copiilor pe care aceasta i-a avut cu Ludovic al XVI-lea.
La mai bine de două secole de la ghilotinarea decadentului cuplu regal în timpul Revoluției Franceze, cerecetătorii francezi au descifrat secretele pasajelor ascunse din scrisorile Mariei Antoaneta către contele Axel de Fersen (foto), un prieten apropiat al familiei regale franceze.
Primul din cele 13 pasaje ce urmează să fie făcute publice în următoarele luni este:„Voi sfârși această scrisoare, dar nu fără a-ți spune, dragul și dulcele meu prieten, că te iubesc nebunește și că nu există niciun moment în care nu te ador.”
Datată 4 ianuarie 1792, această decarație de dragoste a fost scrisă la șase luni după ce contele de Fersen a încercat să-i salveze pe Maria Antoaneta și Ludovic al XVI-lea din Parisul revoluționar. Un an mai târziu, regele avea să fie dus la ghilotină.
Istoricii dezbat de multă vreme natura relației dintre Maria Antoaneta și Fersen, întrebându-se dacă ea a fost romantică, sexuală sau pur și simplu platonică. Dilema era crucială la momentul în care revoluționarii o descriau pe regină drept o femeie frivolă care și-a trădat soțul și țara, în timp ce regaliștii susțineau că Maria Antoaneta i-a fost fidelă lui Ludovic.
Până acum, scrisorile reginei către Fersen, cele pe care le cunoaștem, se limitau doar la subiecte politice. Părțile mai personale ale scrisorilor au fost atent ascunse de o mână misterioasă – probabil contele suedez sau descedenții acestuia. Toate încercările anterioare de a descifra mesajele cenzurate au eșuat.
Acum, o echipă de specialiști francezi a reușit să scoată la iveală scrisul Mariei Antoaneta folosind scanere performante și raxe X. Rămâne de văzut dacă scrisorile vor lămuri misterul paternității copiilor regine.
Într-o carte ce urmează a fi publicată în această primăvară, istoricul britanic Eveyln Farr susține că prințesa Sophie, care a murit la vârsta de 11 luni, ar fi fost fiica contelui suedez. „Din ceea ce Ducele de Dorchester insinua în conversațiile sale cu Ducesa de Devonshire, e chiar evident că Sophie era copilul lui Fersen”, declară Farr.
Evelyn Farr pune la îndoială și paternitatea lui Louis Charles, moștenitorul tronului francez. Principala dovadă în acest sens ar fi o notă datată 1791, de la prieten apropiat al cuplului, Quintin Craufurd, către premierul britanic William Pitt și Lordul Grenville, ministrul de Externe britanic. Craufurd scrie că Fersen „este considerat tatăl Dauphin-ului [n.r.:așa era numit fiul cel mare al Regelui Franței]”.
Cartea lui Farr citează dintr-o scrisoare a contelui suedez către Maria Antoaneta, în care acesta îi spune că:„Te iubesc și te voi iubi nebunește toată viața.” La rândul ei, regina îl numește „cel mai iubit și cel mai iubitori dintre bărbați” și-i scrie că „inima mea îți aparține în întregime”.
„«Te iubesc nebunește» sunt cuvinte foarte puternice – nu spui asta unui simplu prieten bun. E foarte clar:ele implică o relație fizică. Cei doi erau amanți”, declară Farr.
Potrivit cărții lui Farr, cuplul Maria Antoaneta – Axel de Fersen, care ar fi avut o relație de zece ani de zile, își ascundea conținutul corespondenței pasionale folosind cerneală invizibilă sau nume de cod.