Absolvirea lui Lee Harvey Oswald

Atentatul din Dallas a rămas în istorie ca o mare enigmă. Se cunosc victima şi asasinul. Oswald a fost considerat prin toate cărţile ca fiind trăgătorul  de elită care a reuşit trei lovituri perfecte din patru focuri. Trebuie totuşi absolvit de vina din cont.

Un istoric trebuie să analizeze cu calm şi multă logică desfăşurarea evenimentelor, fără să fie impresionat de mulţimea de martori sau de informaţii secundare, lipsite de orice relevanţă. Trebuie în primul rând să analizăm tot ce are legătură cu presupusul asasin.

Calitatea trăgătorului

Oswald a slujit cu credinţă în unităţile de puşcaşi marini, primele forţe de intervenţie ale SUA în timpul debarcărilor. Ca orice militar a efectuat trageri cu armamentul din dotare, dar nu s-a remarcat prin precizie. Un soldat obişnuit nu execută foc precis, ci mai mult foc de baraj cu armamentul automat. Tirul este dirijat spre trunchi pentru a obţine mai multe lovituri în ţintă. Această parte a corpului oferă o suprafaţă mai mare şi în toate armatele se procedează la fel. Doar trăgătorii de elită sunt antrenaţi să execute foc de precizie asupra capului. Rezultatele lui Oswald erau foarte slabe şi nu-l recomandau ca pe un luptător de elită. Nu poate să fie asasinul din oraşul Dallas.

Calitatea armei

Puşca utilizată pare de calitate pentru un cititor amator. Era o variantă italiană a modelului austriac Mannlicher md. 1893 şi a fost folosită intens pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial de către armatele austro-ungare, italiene şi române. L. Oswald scapă de orice acuzaţie tocmai cu ajutor românesc. Cum se poate ? Simplu. În perioada interbelică, armata română a continuat să folosească puşca pentru instrucţie asupra unor ţinte fixe. Un astfel de antrenament a implicat folosirea a şase militari cu pregătire diferită. Vizibilitatea era ceva redusă de nori şi ţinta se afla la 400 m. Au fost trase câte 15 lovituri de fiecare om în maximum 123 de secunde, adică un glonţ la 8, 2 secunde. Precizia atinsă în panou a fost de 65, 55%, în ţintă au ajuns doar 11 gloanţe (12, 22%), în cap doar două (2, 22%) şi în gât doar unul (1, 11%)1. S-a efectuat şi altă şedinţă cu militari bine antrenaţi şi cu o viteză de tragere de doar 4 – 5 lovituri pe minut. Obiectivul era fix la 400 m şi vizibilitatea perfectă. Ţinta de pe panou a fost atinsă de 33 de ori, dar în cap au lovit doar cinci focuri (5, 55%) şi în gât două (2, 22%)2. Aceste calcule matematice, foarte plictisitoare la prima vedere, demonstrează în mod absolut că un trăgător obişnuit nu poate atinge maximum de performanţă cu patru focuri. Dacă luăm în calcul mişcarea automobilului şi emoţiile inerente unei acţiuni deosebite, Oswald nu putea să fie trăgătorul perfect. Se afirmă în mod obişnuit că preşedintele Kennedy a fost atins de două, trei sau patru gloanţe, adică precizia a fost de 50, 75 sau 100%. 

Starea armei

Pentru trageri de fineţe, o puşcă trebuie să fie în perfectă stare de funcţionare. Arma găsită la locul faptei era ruginită, ceea ce înseamnă că scădea dramatic din precizie. Mai mult, sistemele de ochire erau prost centrate3. Situaţia nu mai trebuie comentată. Armata română, care avea în dotare armament asemănător, a preferat să facă un mare efort financiar şi să le înlocuiască cu produse fiabile ZB sau Mauser. Puştile de calibrul 6, 5 mm au mai fost utilizate în unităţile de artilerie sau pentru a compensa pierderile. Nu erau utilizate pentru tragerile de precizie, preferate fiind puştile ruseşti de captură Mosin-Nagant.

Executarea asasinatului

Se ştie că cel mai eficient tir militar este focul încrucişat. Asta înseamnă că un trăgător de elită a tras din faţă şi un altul din spate. Arma lui Oswald avea o putere de penetrare a glonţului mică. Asasinii trebuie să fi utilizat ceva puternic, sigur. Dacă nu s-au găsit gloanţele pentru analizele balistice, înseamnă că erau de fabricaţie americană şi nu s-a dorit să se ştie4. O puşcă de mare precizie cu o lunetă adecvată era Springfield, md. 1903, folosită cu succes de trăgătorii de elită din Al Doilea Război Mondial. Cartuşul era deosebit de puternic, iar lungimea generoasă a ţevii asigura plasarea glonţului în ţintă fără greş. Nu era de lepădat nici obişnuitul M 1 Garand, o puşcă semiautomată ce putea să asigure o cadenţă mai mare. N-a fost cazul, deoarece doi trăgători aveau timp suficient să folosească patru cartuşe în 16 secunde. Unele analize mai noi ale înregistrărilor audio din timpul asasinatului au permis tragerea concluziei că au fost chiar mai multe lovituri, şase sau şapte, dovadă fiind urmele de pe maşina preşedintelui5. Mai mult ca sigur că armele asasinilor au fost de calibru american deoarece gloanţele găsite la locul crimei s-au evaporat în negura istoriei.

Concluzii

Lee Harvey Oswald n-a fost asasinul preşedintelui. 

Arma Mannlicher-Carcano nu era potrivită pentru trageri de precizie şi nu era îngrijită.

Focul a fost realizat de profesionişti cu arme americane. Cei implicaţi erau de cel mai înalt rang şi adevărul ar fi fost o proastă marfă pentru cei aflaţi în posturile călduţe din conducerea serviciilor secrete. Nu s-au înregistrat schimbări la vârful serviciilor secrete, ceea ce înseamnă că nu exista interes să se sape mai adânc. 

Secretul ar face şi acum prea multe valuri, ceea ce înseamnă că la putere sunt tot cei care au fost vinovaţi de crima din 1963 sau taina ar duce la o prăbuşire drastică a credibilităţii Washingtonului.

Note.

1.C. Crevato, Focul colectiv cu puşca, în Revista infanteriei, an XXXIX, nr. 4, aprilie 1935, p. 54/55.

2.Ibidem, p. 52/53.

3.Thierry Lentz, Afacerea Kennedy, Corint, Bucureşti, 2002, p. 45.

4.Un glonţ a fost găsit turtit, dar a dispărut subit în negura istoriei (Ibidem, p. 49).

5.Ibidem, p. 48.