O replică a unui vas viking a ajuns în Marea Adriatică

O replică a unui vas viking a ajuns în Marea Adriatică


O replică a unui vas viking de transport marfă (knarr) a tras la
chei în portul Bar la Marea Adriatică (Muntenegru), aflându-se
într-o călătorie de un an prin apele europene, urmând vechile
rute maritime folosite de nordicii care plecau din Scandinavia pentru
a explora, a face comerț și a cuceri în urmă cu 1.000 de ani.

Vasul
„Saga Farmann” este o reconstrucție a unui knarr din secolul X
făcută din lemn de stejar și de pin. Vasul original a fost
descoperit în Norvegia în 1893 dar nu a fost excavat până în
anii ’70 ai secolului trecut, informează Agerpres.

„Acesta
este tipul de vas care ar fi călătorit spe Islanda, Goenlanda sau
chiar America de Nord”, a declarat Linda Sten Vagnes, unul dintre
conducătorii expediției.

Vasul „Saga Farmann”, în portul Bar (© Facebook / Vikingskipet Saga Farmann)

Vasul „Saga Farmann”, în portul Bar (© Facebook / Vikingskipet Saga Farmann)

Era
vikingă, secolele VIII – XI d. Hr., a reprezentat apogeul
civilizației nordice. Vikingii străbăteau mările la bordul
vaselor de comerț sau al celor de război (drakkare) ajungând până
pe țărmurile Americii de Nord cu mult înaintea lui Cristofor
Columb.

Călătoria
vasului Saga Farman, care a început în 2023, a fost inspirată de
povestirile despre vikingii care au călătorit până la
Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin.

A
fost nevoie de ani de muncă grea depusă de entuziaști, cu ajutorul
guvernelor din Danemarca și Norvegia, pentru a construi replica
exactă a unui knarr. Vasul a fost lansat la apă în 2018.

Pe
lângă pânze și vâsle, Saga Farmann este dotat cu patru motoare
electrice care îl ajută să înainteze împotriva curenților și a
vântului. La bord se află peste 3 tone de baterii, folosite atât
pentru propulsie cât și ca balast.

Mai multe pentru tine…

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *