Letizia a Spaniei, o regină a secolului XXI
Vorbim de o regină atipică, una căreia nu-i pasă de gura lumii atunci când îmbracă fuste mini la evenimente oficiale, când îşi tunde bob părul care ar fi trebuit strâns într-un coc corespunzător sau când merge la festivaluri şi ascultă formaţii de rock alternativ precum The Eels sau The Killers. Motive cât se poate de întemeiate pentru a i se spune regina hipsteriţă.
Letizia Ortiz Rocasolano devenea, în iunie anul trecut, la 42 de ani, prima femeie divorţată consoartă de rege. Azi, la 43 de ani, soţia Regelui Felipe al VI-lea pare a trăi, mai mult ca oricând, în ciuda etichetei regale, îndrăzneală care nu este văzută cu ochi buni de supuşii spanioli, supuşi care n-au primit-o cu braţele deschise nici în primii ei ani de prinţesă. Letizia le apărea ca fiind distantă, rece, ambiţioasă, iar mina ei sobră nu avea cum să câştige afecţiunea spaniolilor, care nu dădeau doi bani pe frumuseţea ei ieşită din comun. Însă Letizia este mai mult decât un chip frumos care a fermecat un prinţ moştenitor, căci fragila spanioloaică şi-a făcut singură un nume în jurnalismul de televiziune, fără niciun ajutor… princiar.
Născută în oraşul Oviedo (Principatul Asturia), într-o familie fără origini aristocratice, Leti a visat de mică să-i calce pe urme tatălui său, Jesús José Ortiz Álvarez, cunoscut ziarist. Mama sa, în schimb, era asistentă medicală, însă cel mai mult s-a adus în discuţie, în Spania viitoarei regine, profesia modestă a unuia dintre bunici, şofer de taxi. De fapt, Letizia are multe schelete ascunse în dulap, atunci când vorbim de familia ei, cel mai mediatizat fiind cazul surorii ei mai mici, Érika, suferindă de depresie, care a murit la 32 de ani, în 2007, după ce a înghiţit intenţionat o cantitate mare de medicamente. Cei care au catalogat-o pe viitoarea regină ca fiind rece şi-au înghiţit cuvintele, după ce o Letizia însărcinată pe atunci cu cea de-a doua ei fiică, Sofia, apărea la înmormântarea surorii ei doborâtă de durere.
Poate că mina sobră a frumoasei regine este rezultatul anilor buni petrecuţi în departamentul de ştiri al televiziunilor, căci Letizia Ortiz, licenţiată în Jurnalism, a lucrat la versiunea spaniolă a postului TV economic Bloomberg, apoi în reţeaua CNN+, pentru ca, în 2000, să facă pasul către televiziunea naţională, TVE. Acolo, doar cerul a fost limita pentru ambiţioasa jurnalistă, devenită un fel de Andreea Esca a Spaniei, după ce, în august 2003, cu câteva luni înainte de logodna cu Felipe, a fost promovată la pupitrul principalului jurnal de ştiri naţional, Telediario 2. Profesia a adus-o, de altfel, şi lângă cel mai râvnit burlac din ţară, Prinţul Felipe. S-a întâmplat în noiembrie 2002, atunci când Letizia acoperea, ca trimis special în Galicia, dezastrul natural produs de scufundarea petrolierului Prestige, lângă coasta de nord-vest a ţării. Prinţul sosise în inspecţie la locul catastrofei, de pe urma căreia a înflorit una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din Spania. Letizia şi Felipe au început să iasă împreună, dar, timp de multe luni, relaţia lor a fost cel mai bine ascuns secret din ţară.