Marthe Richer. Frumusețea, răsfățul, spionajul
Frumoasă, răsfăţată şi bogată, Marthe Richer îşi împărţea timpul între frecventarea saloanelor epocii, terenul de sport şi cel de aviaţie aviaţie, în Parisul din vremea Belle Époque. Crezând că-şi poate salva fraţii, acceptă să devină spion dublu după moartea pe front a soţului său, în Primul Război Mondial.
Marthe Richer sau Marthe Richard, născută Betenfeld, s-a născut pe 15 aprilie 1889, la Blâmont, și a decedat pe 9 februarie 1982, la Paris. Provenea dintr-o familie modestă.
La 16 ani, fuge de acasă, la Nancy, și se prostituează într-un bordel frecventat de militari. Doi ani mai târziu, îl întâlneşte pe Henri Richer, burghezul respectabil al societății pariziene din vremea Belle Époque. Se căsătoresc.
Îşi ia brevetul de aviatoare şi nu e admisă în aviația militară pe motiv că este femeie. Hotărăște să fondeze “Uniunea patriotică a aviatorilor Franței”. “Iubeam atmosfera câmpurilor aviației, voioasa zburdălnicie și provocatoarea îndrăzneală a camarazilor mei piloți”. Avea două avioane personale, un Mercedes, un hotel, niște case, însă, așa cum spunea, îi plăcea să se joace cu focul, cu primejdia, cu bănuielile. “Le provoc la nevoie, fără îndoială, pentru că sunt femeie și pentru că mă distrează poznele care necăjesc.”
Izbucnește Primul Război Mondial. Moartea bătea zilnic pe la uși și mai lua pe cineva. “I-a murit bărbatul”, “i-a fost ucis fiul”, “și-a pierdut tatăl”…, se șoptea crud peste tot. Toată lumea suspecta pe toată lumea. Parisul e amenințat de așa-zisa boală “spionita”.
Într-o zi, Marthe primește un plic. O cruce mare de război, o pagină scrisă și vestea că soțul său a fost rănit mortal de un obuz. Lacrimile care ușurau sufletul nu veneau, iar singurătatea devenea păgubos de depresivă. Femeia independentă și sportivă avea mamă, frați, prieteni, însă își pierduse soțul. Doliul o golise cu brutalitate de acea substanță care îi hrănea viața și o motiva să trăiască.
Citiți continuarea articolului pe:ziarulmetropolis.ro