Cele mai bune servicii secrete din lume
Lumea spionajului fascinează. Secretele, adrenalina, misiunile extreme:toate aceste elemente – pe care cu toții le descoperim din afară, prin intermediul cărților sau al filmelor larg răspândite – ne stârnesc curiozitatea cu privire la această lume misterioasă și greu accesibilă. În centrul acestei lumi stau serviciile secrete sau agențiile de informații care lucrează, în fiecare zi, în fiecare oră, la protejarea țărilor lor. Unele servicii sunt mai cunoscute decât altele, mai eficiente sau mai temute. Care sunt însă cele mai bune servicii secrete din lume? CIA, MI6, pe care le cunoaștem cu toții? Da, ele se află în acest TOP 10 servicii secrete din lume, alături de alte opt, pe care le aflăm mai jos.
1. ISI, agenția de informații din Pakistan, este considerată la momentul actual cea mai bună din lume. Fondată în 1948, agenția are ca sarcini principale colectarea de informații privind securitatea națională, evaluarea pericolelor externe și apărarea statului. ISI deține multă putere în statul pakistanez, fiind una dintre cele mai puternice și influente instituții din țară. Între activitățile importante din trecut ale ISI se numără sprijinirea rezistenței afgane împotriva sovieticilor în timpul războiului și ocupației din anii ’80.
2. CIA este, de departe, cea mai cunoscută agenție de informații din lume. Serviciile secrete americane se numără și printre cele mai bune din lume, câștigându-și renumele în timpul Războiului Rece. Fondată în 1947 ca succesoare a OSS-ului (instituție activă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial), CIA a fost implicată de-a lungul timpului în numeroase operațiuni externe. Spre exemplu, în timpul Războiului Rece, serviciile secrete americane s-au implicat direct în operațiuni vizând state comuniste din Africa sau America de Sud, inclusiv asasinate sau lovituri de stat.
3. MI6 este una dintre cele mai vechi agenții de informații din lume, având o istorie de aproape un veac. Secret Intelligence Service, după denumirea oficială, a fost fondată în 1916 și este succesoarea organizației Secret Service Bureau, fondată în 1909. MI6 a fost implicată activ în numeroase conflicte și operațiuni de-a lungul secolului XX, dar existența agenției nu a fost recunoscută oficial de către statul britanic decât în anul 1994.
4. Serviciile secrete rusești de azi – FSB– sunt succesorul direct al fostului KGB din perioada comunistă. Fondat în 1995, FSB numără cel puțin 250.000 angajați (un număr record pentru o agenție de informații), iar sarcinile sale principale sunt colectarea de informații, operațiuni contra-terorism și asigurarea securității statului.
5. BND, serviciile secrete germane, au fost fondate oficial în 1956, dar moștenesc structura unei agenții postbelice numite Organizația Gehlen. Ambele agenții au activat, la început, cu personal preluat din vechile structuri de informații ale statului nazist (Abwehr, SS, Gestapo), și au colaborat strâns cu CIA.
6. RAW este, din 1968, agenția de informații externe a statului indian. Supusă doar premierului, RAW nu răspunde, ca serviciile secrete din alte părți, în fața Parlamentului, fiind astfel mult mai greu de controlat. Principala sarcină a agenției este să adune și să evalueze informații cu privire la activitățile teroriste ce vizează India. Foarte multe operațiuni ale RAW vizează statul pakistanez, cu care India are un conflict de durată.
7. DGSE sau Direction Generale De La Securite Exterieure reprezintă serviciile secrete din Franța. Originile sale datează de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, din 1947, deși structuri similare există în Franța încă din secolul al XIX-lea. Agenția nu se numără printre cele mai cunoscute din lume, dar activitatea sa de succes (reprezentanții susțin că au prevenit 15 atacuri teroriste în Franța) cere o prezență în acest top 10.
8. ASIS, agenția de informații din Australia, a fost fondată în 1951 de către puterea executivă a Commonwealth-ului britanic. Mai puțin cunoscută publicului larg, agenția se numără totuși printre cele mai eficiente servicii secrete din lume și beneficiază de un personal numeros răspândit în întreaga lume.
9. MSS sau Ministerul Securității de Stat este principala agenție de informații din China. MSS a fost fondat în 1949, anul de naștere al Republicii Populare Chineze, dar moștenește structura organizației de informații a partidului comunist chinez din timpul Războiului Civil.
10. Serviciile secrete israeliene – MOSSAD– sunt printre cele mai renumite din lume. Fondat în 1949, la un an după nașterea statului Israel, Mossad-ul și-a construit renumele implicându-se în mai multe asasinate și operațiuni secrete în alte țări, precum cea de capturare a lui Adolf Eichmann în Argentina, în 1960.
Sursa:http://www.abcnewspoint.com/