Crime în familiile VIP. Cazurile care au înspăimântat Hollywoodul!
Aceste poveşti au înspăimântat Hollywoodul, dovedind cum scenariile horror pot deveni realitate, transformându-se în nopţile de groază ale celebrităţilor
Morgan Freeman
Acum ceva timp, actorul atât de iubit pentru talentul său îşi uluia faniicare aflau că ar trăi chiar cu fiica lui vitregă, E’Dina Hines, cu care, mai mult, ar fi avut de gând să se însoare. Este aceeaşi tânără ucisă violent în noaptea de 15 spre 16 august, prin înjunghiere. Iar autorul crimei, cel puţin până acum, reiese a fi iubitul ei. Freeman, adică? Păi nu, fiindcă de la momentul acelui zvon până acum, ceva s-a întâmplat şi E’Dina avea o altă relaţie. „M-am dus la fereastră şi l-am văzut pe acest tip deasupra unei femei, nu mi-am dat seama exact ce se întâmplă, apoi am văzut că poliţia l-a arestat pe tipul respectiv“, a povestit vecinul George Hudacko, cel care a surprins chiar momentul când E’Dina şi-a dat suflarea pe stradă, în faţa imobilului din Manhattan, în care locuia. „Lumea nu va mai şti acum cât talent avea şi cât de multe putea dărui“, a comentat Morgan despre fata care era, de asemenea, actriţă. Orice s-ar fi întâmplat, însă, lucrurile par complicate, căci E’Dina a fost înjunghitată de 16 ori, cu obidă. Şi, într-adevăr, din cele ieşite la iveală până acum, suspectul este iubitul ei, Lamar Davenport, cel care a omorât-o în ceea ce s-a vrut un ritual de exorcizare. Căci acelaşi George Hudacko spune că l-a auzit strigând:„Ieşiţi, dracilor, în numele lui Iisus, vă comand să ieşiţi!“. Şi nu, nu repeta un rol, deşi Davenport, chipurile, cocheta cu actoria atunci când nu se droga. Iată o poveste a cărei cheie se află cu siguranţă la Morgan Freeman.
Sharon Tate
Povestea acestei frumoase manechine devenite actriţe a cutremurat America la sfârşitul anilor ’60. Cu atât mai mult cu cât se căsătorise doar de un an cu regizorul Roman Polanski, totul sub atenta lupă a unei prese care adora acest cuplu extravagant. Căci Polanski se lăuda că Sharon îi accepta infidelităţile. Atâta doar că în luna august a anului 1969, Sharon era însărcinată cu copilul lui Polanski, care se afla la Londra. Mai avea două săptămâni până să nască. În seara zilei de 8 august, a ieşit la cină cu patru prieteni… Cea din urmă cină! Spre dimineaţă, tabloul găsit de menajeră acasă la Sharon a fost unul de groază:unul dintre prieteni era împuşcat în maşină, în faţa reşedinţei, iar pe peluză se aflau alte două cadavre. În sufragerie, Sharon şi un prieten zăceau fără suflare, înjunghiaţi şi legaţi cu o frânghie. Autorul:Charles Manson (foto stânga), unul dintre faimoşii criminali ai Americii, cel care se credea un fel de Mesia, capul organizaţiei Familia Manson, aflată la baza a 35 de crime. Manson a fost condamnat la închisoare pe viaţă.
Marlon Brando
Dacă el a rămas în istorie drept unul dintre cele mai talentate sex simboluri ale Hollywoodului, cel mai mare dintre cei zece copii ai lui, Christian Brando (57), se înscrie inexplicabil în tabăra criminalilor. Căci el l-a împuşcat în cumplita noapte de 16 mai 1990 pe Dag Drollet, iubitul surorii lui vitrege, Cheyenne, la reşedinţa tatălui lor din Mulholland Drive, L.A., într-un acces de furie alimentată de alcool, pe motiv că Cheyenne i s-ar fi plâns că partenerul ei o abuzează. O noapte în urma căreia Christian a făcut cinci ani de închisoare. Şi un şoc care l-a lovit greu pe Brando. Dar n-a fost ultimul. Cheyenne nu şi-a mai revenit după această dramă. Şi-a petrecut următorii ani în clinici de dezintoxicare şi spitale psihiatrice, şi-a acuzat tatăl că a molestat-o şi că a fost complice la moartea iubitului ei şi, diagnosticată cu schizofrenie, s-a spânzurat în aprilie 1995.