La Belle Epoque: localuri demonice
Ultimii treizeci de ani dinaintea Primului Război Mondial sunt cunoscuţi ca perioada glamour a Europei, sau La Belle Epoque. Extravaganţele pariziene din acea vreme sunt celebre, mai ales activitatea nocturnă a hedoniştilor francezi. Ceea ce nu se ştie e faptul că distracţia depăşea supradoza de absint şi extazul can-canului, gusturile aristocraţilor fiind de-a dreptul macabre. Decorul sinistru pe care îl ofereau anumite cluburi de noapte i-ar face invidioşi pe goticii moderni. Parisul a ştiut cum să îşi mulţumească păsările de noapte:pe de o parte strălucirea cabaretelor care au făcut cunoscut Oraşul Luminilor, pe de altă parte redarea Infernului lui Dante.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, localurile de noapte erau puţine, şi majoritatea erau construite după modelul Moulin Rouge. Însă în perioada anilor 1890, Parisul nocturn oferea doritorilor de distracţie nişte localuri speciale. Cabaretele macabre erau câteva în frumosul Montmartre. Lumea de dincolo, mortalitatea şi păcatele erau materializate în cel mai mic detaliu.
La nici o aruncătură de băţ de Moulin Rouge, fix la stradă te întâmpina o gură mare de vampir, care reprezenta intrarea înCabaretul Infernului(Cabaret de l’Enfer), local cu temă satanică. Acolo, clienţii se aşezau în jurul unui cazan, în timp ce drăcuşori roşii le serveau băuturile. În cartea „ Bohemian Paris To-Day”, William Chambers Morrow şi Édouard Cucuel îşi povestesc peripeţiile în iadul tematic. “ Intră şi vei fii blestemat! Diavolul te aşteaptă! A mârîit un cor de voci aspre înainte să ne confrumtăm cu scena. În apropierea nostră era suspendat deasupra unui foc un cazan. O duzină de diavoli-muzicieni, bărbaţi şi femei dansau în jurul lui, cântând la instrumente cu corzi o partitură din Faust, iar drăcuşori roşii atacau cu câte un fier înroşit pe cei care îi întrerupeau. Pereţii arătau ca nişte stânci, în crăpăturile cărora se scurgea un lichid auriu şi argintiu. Aceşti pereţi de cavern erau luminaţi de foc, al cărui fum mirosea ca al celui scos de un vulcan. Drăcuşorii erau peste tot, unii dansând, alţii servind băutură sufletelor pierdute şi însetate, alţii agitau focul sau făceau tumbe. Totul era într-o stare de mişcare continuă.” Cabaretul Infernului a rămas deschis până în 1952.
Lângă “Infern” se afla o altă tavernă cu tematică mistică, Cabaretul Cerului(Cabaret du Ciel). În barul cu temă divină, oaspeţii erau primiţi de către Dante şi Tatăl Timp, iar femei costume în îngeri dansau în jurul lor. După cum îşi amintesc cei doi vizitatori, chiar Sf. Petru întreţinea atmosfera. “Prin încăpere zburau de colo-colo îngeri, îmbrăcaţi cu robe albe şi încălţaţi cu sandale şi aveau aripi legate de umeri. Aceştia erau ospătarii, baieţandrii cerului. Unul dintre aceştia, cu o expresie impunătoare, ca dintr-o melodramă, spuse cu vocea nemelodioasă:cerul vă salută, fraţilor! Fericire veşnică şi binecuvântare! Să nu vă abateţi de la căile de aur! Pregătiţi-vă să vă întâlniţi cu Marele Creator. Mai târziu, fără niciun avertisment, a apărut dintr-o gaură din cer, Creatorul. Se uită solemn la mulţimea de la mese şi îşi scărpină aripa stângă. Din spatele unui nor negru a adus un vas din faianţă albă plin cu apă sfinţită. Îşi înmuiă mâna osoasă în apă, stropi păcătoşii apoi, cu o binecuvântare de despărţire, dispăru în ceaţă”.
Cel mai înfricoşător decor îl avea Cabaretul Neantului(Cabaret du Néant) sau Cabaretul Morţii, aşa cum îl denumiseră autorităţile. Clienţii îşi ţineau băuturile pe sicrie sau pe scheleţii ce se aflau înăuntru. “ Sicriele mari, din lemn masiv pe care se ţineau berile, erau aşezate în încăperi într-o ordine care sugera că recent avusese loc o catastrofă. Pereţii erau decoraţi cu crania şi oase, scheleţi cu o atitudine grotească, picture cu războaie şi ghilotine care funcţionau. Moarte, măcel, omor erau într-o notă dominantă. Draperii negre, iluminate cu citate despre moarte. Nebunul spunea că este mulţumit cu o umilă bere neagră. Domnul Thompkins a ales Apa Vieţii cu aromă de cireşe, eu una mentolată. Un microb de holeră asiatică din ultimul cadavru, un picior cangrenat şi o doză din germenii obişnuiţi! A gamut o creatură dintr-o gaură din cel mai îndepărtat colţ al camerei.”
Aceste stranii cabarete au fost rezultatul unui adevărat trend în Parisul din acea vreme. Un alt local tematic a fost Cafeneaua Închisorii(Café du Bagne), care a avut un succes uriaş încă de la deschidere, din 1885. Parizienii stăteau la cozi cu orele pentru a intra în local. Decorată în stilul unei bucătării de închisoare, chelnerii erau costumaţi în puşcăriaşi, având legate de picioare bile de fier şi lanţuri. La începutul secolului al XX-lea cabaretele tematice din Montmartre au început să fie închise treptat, artiştii nu au mai venit, locul lor fiind luat de către turişti.
