Prima femeie care a cucerit Everestul

Pe 29 mai 1953, Edmund Hillary și Tenzing Norgay deveneau primii oameni care ajungeau în vârful celui mai înalt de multe de pe planetă, mărețul Everest. Au fost urmați de alți zeci de alpiniști dornici să cucerească vârful lumii, dar aveau să treacă mai bine de două decenii până când Everestul avea să fie escaladat și de o femeie. Distincția i-a revenit japonezei Junko Tabei (n. 1939), care a devenit – pe 16 mai 1975 – prima femeie pe Everest.

Pasiunea pentru munte a împins-o pe Junko Tabei să se alăture, încă din anii facultății, unui club de alpinism, iar apoi să fondeze ea însăși un asemenea club dedicat exclusiv femeilor, în 1969. Până la expediția care avea să-i schimbe viața, Tabei a escaladat, între altele, Muntele Fuji din Japonia și Vârful Matterhorn din Alpi, și la începutul anilor ’70 era deja cunoscută în Japonia pentru expedițiile sale.

Femei pe Everest

Când ziarulYomiuri Shimbunîmpreuncă cu televiziunea Nihon au lansat un proiect pentru trimiterea în Nepal a unei echipe exclusiv feminine care să încerce să atingă Vârful Everestului, Tabei a fost printre primele care s-au înscris. Au fost sute de doritoare, iar 15 femei, inclusiv Tabei, au fost selectate pentru expediție.

Alpinistele au urmat o lungă perioadă de antrenament, necesară oricărei persoane care visează să ajungă pe Everest, apoi au plecat spre Katmandu la începutul anului 1975. Aici au luat legătura cu nouă ghizi sherpa care să le însoțească în provocare. Echipa japoneză urma să meargă pe aceeași rută folosită de Hillary și Norgay în 1953. Însă la începutul lunii mai, grupul se afla în tabără la 6300m atunci când a fost lovit de o avanlanșă. Intreaga tabără a fost îngropată sub zăpezi. Tabei a fost salvată de ghidul ei, Ang Tshering, și nu a vrut să renunțe la expediție chiar dacă suferise răni ușoare. Două săptămâni mai târziu devenea prima femeie pe Everest. Dacă ar fi renunțat, prima femeie pe Everest ar fi fost o tibetană în vârstă de 37 de ani, care a ajuns pe vârf la 11 zile după Tabei.

La aproape două decenii după premiera de pe Everest, în 1992, Junko Tabei devenea prima femeie care a completat provocarea celor Șapte Vârfuri.

NU convențiilor sociale

Reușita lui Tabei a avut și un mare impact social în Japonia sa natală, unde exista încă ideea că femeile trebuie să stea acasă, să aibă grijă de copii, nu să facă lucruri potrivite pentru un bărbat. Alpinista a ignorat însă aceste convenții sociale când și-a lăsat acasă copilul de trei ani, în grija soțului, pentru a pleca în expediția pe Everest. În aceste condiții, puțini se așteptau ca expediția feminină să aibă succes – ba chiar unii sperau poate că vor eșua. „N-am avut nicio îndoială că vreau să urc pe acel munte, indiferent ce spuneau ceilalți”, a declarat apoi Junko Tabei.

Erau alte vremuri în Nepal, când doar cei cu adevărat pregătiți ajungeau la baza Everestului. În anii ’90 însă, când autoritățile nepaleze n-au mai aplicat restricții privind numărul de alpiniști cu acces pe munte, cel mai înalt vârf de pe Pământ a devenit doar o altă provocare extremă pentru cei care aveau suficienți bani, iar adevărata muncă era realizată de ghizi și sherpa. Tabei îi consideră pe aceștia „alpiniști de terapie intensivă” pentru că primesc prea mult sprijin de la ajutoare plătite, cu sherpa care le cară tot echipamentul și rezervoarele de oxigen.

Atunci, spune alpinista japoneză, „urcatul pe Everest a devenit un simbol al statutului, chiar o mare distracție. Oamenii au început să se ia la întrecere pentru viteza cu care făceau ascensiunea, dacă ajungeau pe vârf singuri sau cât tineri sau bătrâni erau la momentul respectiv. Se lăudau cu timpul pe care-l petreceau în vârf, cât de liberi erau fără folosirea oxigenului sau cum au ajuns să se dezbrace pe vârf.”

De aceea, Tabei spune că e norocoasă că a putut ajunge pe Everest înainte ca aceste isprăvi să devină norma. Pe vremea ei, alpiniștii visau la Everest doar de dragul provocării în sine și pentru bucuria de a escalada vârful.

Tabei mai spune că experiența pe Everest a făcut-o să se implice în campaniile ecologice, inspirată fiind de Sir Edmund Hillary care, la rândul său, a militat ani întregi pentru conservarea muntelui și limitarea numărului de alpiniști și turiști, pentru a preveni deteriorarea mediului și adunarea unei cantități prea mari de gunoaie în zonă.

Astăzi, visul lui Junko Tabei este să urce pe cel mai înalt vârf din fiecare țară a lumii. A fost, până acum, în 60 de țări, ceea ce înseamnă că mai are 136 de munți de escaladat.

Sursa:www.japantimes.co.jp