cele mai vechi universităţi româneşti

Spaţiul românesc, cu a sa istorie tumultoasă, prins între puteri străine expansioniste, s-a preocupat mai târziu decât alte zone de pe glob de problema învăţământului superior-mai ales cel cu predare în română. Deşi au existat manifestări şi interese în acest domeniu încă din secolele XVI-XVII, abia în secolul XIX s-a putut realiza acest deziderat-înfiinţarea unor instituţii solide de învăţământ superior cu predare în limba română.

Istoria învăţământului superior românesc îşi are rădăcinile la fondarea Colegiului “Sfântul Sava”, în 1694 de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Numită iniţial Academia Domneascu de la Sfântul Sava, instituţia funcţiona în clădirile Mănăstirii Sfântul Sava. Prestigiul şcolii a crescut rapid, numărându-se printre cele mai importante academii din sud-estul Europei, alături de Academia din Fanar şi Şcoala Superioară a Patriarhiei Constantinopolului.

55 bani 1973 aniversari gheorghe lazar 1779 1823 309 21761670496b7fadL jpg jpeg

Colegiul a trecut la o a doua etapă de dezvoltare în 1818. Până atunci, limba de predare era greaca, dar după eforturile lui Gheorghe Lazăr – un învăţat venit la Bucureşti din Transilvania – sprijinit de Constantin Bălăceanu, învăţământul a început să fie realizat în limba română. Gheorghe Lazăr argumenta, îndreptăţit, că pentru „un popor şi neam ce este aşa de vechiu, aşa vestit, proslăvit şi înzestrat cu toate rodurile pământului, precum şi cu darurile duhovniceşti” este nevoie de „o Academie cu ştiinţă, chiar în limba maicii sale”. Opozanţii săi credeau, însă, că limba română este săracă şi nu se pretează pentru a fi vorbită într-o instituţie de învăţământ. Totuşi, acesta e începutul învăţământului românesc cu predare în limba română. Colegiul “Sfântul Sava” cuprindea în deceniul al patrulea al secolului XIX trei etape:“umanioare” (gimnaziu) – patru ani de studio, “învăţături complementare”, trei ani şi “cursuri speciale” (învăţământ superior), trei ani.

În 1836 a fost înfiinţată şi prima bibliotecă naţională a românilor.

O a doua etapă majoră de reformare a Colegiului a avut loc în anul 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza împărţea instituţia în două:partea academică devenea Universitatea din Bucureşti, a doua din ţară, iar educaţia secundară era atribuită celui ce este astăzi Colegiul Naţional „Sf. Sava”.

Prima instituţie modernă de învăţământ superior de pe teritoriul principatelor române unite a fost Universitatea din Iaşi, fondată la 26 octombrie 1860. Este considerată continuatoarea simbolică a Academiei fondate de Vasile Lupu în 1640 şi a Academiei Domneşti a lui Antioh Cantemir (1707). Dar, în mod direct, îşi are rădăcinile în Academia Mihăileană întemeiată de Gheorghe Asachi (1834).

La înfiinţarea din 1860 Universitatea din Iaşi avea numai trei facultăţi, dar importante în vreme – drept, filosofieşi litere, ştiinţe fizice, matematice şi naturale. Facultatea de Drept exista încă din 24 februarie/7 martie 1856. În 1879 a apărut Facultatea de Medicină, la sfârşitul secolului s-a dezvoltat Facultatea de Ştiinţe (cu catedra de Chimie, de Chimie Agricolă şi Şcoala de Electricitate).

Palatul Universităţii a fost construit între 1893 şi 1897 – extins ulterior – după planurile arhitectului Louis Blanc, fiind inaugurat în prezenţa Regelui Carol I a Reginei Elisabeta. Clădirea îmbină stilurile clasic şi baroc;emblematică este „Sala Paşilor Pierduţi”, decorată cu picturile lui Sabin Bălaşa.

Universitatea din Iaşi

Printre absolvenţii de renume ai acestei instituţii de învăţământ superior cu tradiţie se numără Grigore Cobălcescu, Petru Poni (fost ministru al învăţământului), Alexandru Philippide, Alexandru D. Xenopol, Gheorghe Brătianu, Marin Sorescu, Gheorghe Platon ş.a.

Universitatea din Bucureşti a apărut după patru ani de la înfiinţarea celei din Iaşi, în 1864. A fost înfiinţată prin Decretul domnesc nr. 765 din 4/16 iulie 1864 al domnitorului Al. I. Cuza. Înainte de înfiinţarea Universităţii apar câteva dintre facultăţile de bază ale instituţiei:Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, înfiinţată de Carol Davila în 1855 (care în 1869 va deveni Facultatea de Medicină), Facultatea de Drept (1859), Facultatea de Litere (1863). În 1884 apare şi Facultatea de Teologie.

Palatul Universităţii, aflat în vecinătatea Colegiului „Sfântul Sava” – astăzi Piaţa Universităţii – este o construcţie înaltă de 6 etaje, în stil neoclasic. Construcţia sediului celei mai mari universităţi din România a început pe 10 octombrie 1857, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu şi a fost finalizată pe 14 decembrie 1869. În perioada 1912-1926 au fost adăugate corpuri laterale, după planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budeşti. La momentul inaugurării, palatul a fost sediul facultăţilor Universităţii din Bucureşti, dar şi al altor instituţii, precum Senatul Universităţii, Academia Română, Biblioteca Centrală, Şcoala de Arte Frumoase, Pinacoteca, Muzeul de Antichităţi şi Istorie Naturală. Odată cu creşterea numărului de studenţi, celelalte instituţii au trebuit mutate.

Universitatea din Bucureşti

O altă instituţie de învăţământ superior cu tradiţie în spaţiul românesc este Universitatea din Cluj, înfiinţată în 1581 de Ştefan Bathory, Principe al Transilvaniei şi Rege al Poloniei. Colegiul Academic, după cum era cunoscută, a fost înfiinţată cu ajutorul mai multor profesori iezuiţi din Italia, Germania şi Polonia. Instituţia a fost renumită în secolul al XVIII-lea, când bisericii şi universităţii le-a fost adăugat un internat mare, Convictus Nobilium, unde erau primiţi studenţi indiferent de etnia lor. Primul rector al Colegiului a fost Jakub Wujek, filolog, care fusese şi primul rector al Universităţii din Vilnius.

În 1776, după o istorie destul de tumultoasă, se desfiinţează ordinul iezuit şi Împărăteasa Maria Tereza pune bazele unei universităţi cu predare în limba germană, care e dată în grija călugărilor piarişti. Dar nivelul ştiinţific a scăzut şi instituţia a fost retrogradată la rang de liceu, cu predarea în latină.

În 1868, ministrul maghiar al Educaţiei a dorit înfiinţarea la Cluj a unei universităţi cu predare în maghiară, română şi germană. Totuşi, în 1872, Împăratul Francisc Iosif I a creat Universitatea din Cluj cu predare numai în maghiară, ceea ce a produs rumoare în comunitatea românească. Universitatea Regală Maghiară Francisc Iosif (după cum a fost numită) a fost înfiinţată printr-o lege promulgată de Parlamentul de la Budapesta pe 17 septembrie 1872. A fost a doua universitate de stat, după Universitatea din Pesta, din Regatul Ungariei, parte a Imperiului Austro-Ungar.

În 1919, după Unirea Transilvaniei cu România, cea mai mare parte a personalului maghiar a fost mutat la Budapesta. Pe 12 mai 1919, autorităţile române au fondat prima universitate transilvăneană cu predare în română, numită Universitatea „Daciei Superioare” din Cluj, apoi Universitatea „Regele Ferdinand I” Cluj.Primul rector al acestei universităţi a fost Sextil Puşcariu.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj

În 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena, universitatea a fost mutată la Sibiu şi Timişoara. În 1945, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, universitatea românească a revenit la Cluj, din 1948 purtând numele Universitatea „Victor Babeş”. Tot în 1945, pe locul universităţii maghiare din Cluj, autorităţile române au înfiinţat Universitatea „Bolyai”, cu predare în maghiară. În 1959, cele două universităţi au fuzionat sub numele de Universitatea „Babeş-Bolyai”.