cu balonul peste Munţii Carpaţi

La începutul secolului XX, chiar dacă fraţii americani Whright (în decembrie 1903) şi românul Traian Vuia (în martie 1906) s-au desprins de sol cu aparate mai grele decât aerul, majoritatea celor pasionaţi de aeronautică erau convinşi că viitorul aparţinea zborului cu baloanele.

Printre pasionaţii zborului cu astfel de mijloace îi găsim, pe la 1900, pe Eugeniu Asachi şi pe principele George Valentin Bibescu. Asachi a fost primul ofiţer român specializat în folosirea aerostaţiei în scopuri militare, iar Bibescu mai era cunoscut în epocă pentru pasiunea pe care o avea pentru automobile – iar la începutul anului 1910 a devenit primul român care a obţinut un brevet de aviator.

Principele George Valentin Bibescu lângă balonul „România”

În 1905, cei doi au devenit proprietarii unui balon cu hidrogen fabricat în Franţa, pe care l-au botezat „România”. Şi tot ei, cel mai târziu în mai 1906 (data nu este certă), s-au numărat – alături de alţi amatori de înălţat în văzduh – printre fondatorii Societăţii Aero-Club din Bucureşti.

„La ora 1.45 noaptea, îndrăzneţii aeronauţi se aflau deasupra munţilor dintre Comarnic şi Sinaia”

Cu balonul „România” s-au efectuat mai multe ascensiuni, în anii 1905-1907, dintre care cinci sunt documentate de presa românească. Cu această ocazie, s-au realizat:prima fotografie aeriană a Capitalei;primele zboruri pe timp de noapte;prima survolare a Munţilor Carpaţi.

Zborul deasupra Carpaţilor a avut loc la 16 iunie 1906. În nacelă au urcat doi aeronauţi:Asachi şi Niculescu-Ianca. După ce aventura s-a încheiat, jurnaliştii de la „Universul” i-au intervievat pe cei doi şi, din detaliile oferite de aceştia, au scris următoarea relatare:

„Ultima ascensiune a balonului România a fost cea mai importantă dintre cele câte s-au făcut până acum la noi. Importantă din punctul de vedere că a fost mai lungă ca cele precedente, iar graţie timpului favorabil s-au putut ridica planuri topografice, fotografii ale diferitelor localităţi mai însemnate şi s-au putut face studii mai precise ale curenţilor aerieni.

Balonul a plecat din curtea uzinei de gaz de la Filaret, vineri la orele 6.35 seara, luând direcţia N-NV.

În nacelă au luat parte, precum am arătat la timp, numai d. locotenent Asaki, care dirija mişcările, şi Niculescu-Ianca. Aeronauţii având de scop a face o călătorie cât mai lungă posibilă, s-au aprovizionat cu alimente suficiente.

Balonul s-a ridicat la început în linie orizontală până la o altitudine de 600 de metri, străbătând apoi Capitala, pe deasupra Palatului Justiţiei, Cişmigiului, Spitalului Militar, până la Mogoşoaia.

În timpul acesta, d. locotenent Asaki a luat fotografia Bucureştilor, de la înălţimea de 600 de metri. Aceasta este prima fotografie a Capitalei luată de sus şi reprezintă cheiul Dâmboviţei, cu Palatul Justiţiei, Palatul Poştelor, Arsenalul etc.

Ajunşi în dreptul Mogoşoaiei, din cauza apusului soarelui, balonul şi-a schimbat altitudinea, ceea ce i-a dat imediat o direcţie contrarie. Astfel, balonul se îndreptă din nou spre Bucureşti.

Locotenentul Asaki, observând aceasta, a izbutit, prin mişcări chibzuite, să se înalţe din nou în pătura de aer precedentă, dând astfel balonului direcţiunea de mai înainte.

În acel moment, balonul înaintă cu o viteză de aproape 45 de kilometri pe oră, trecând pe deasupra satelor Bilciureşti, Gheboaia şi Haimanalele, de unde se putea observa, la dreapta, Ploieştii, iar la stânga, oraşul Târgovişte.

Astfel, balonul scăldat de lumina argintie a lunii a pătruns în zona Munţilor Carpaţi, plutind chiar pe deasupra şi în apropierea vârfurilor arborilor pădurilor seculare.

La ora 1.45 noaptea, îndrăzneţii aeronauţi se aflau deasupra munţilor dintre Comarnic şi Sinaia, înaintând continuu spre nord. Priveliştea aci – după afirmaţiunile lor – era dintre cele mai încântătoare.

Bucegii, cu proeminenţa ascuţită şi repede a Omului, munţii Buştenilor, Caraimanul şi celelalte vârfuri se desemnau în contururi negre, proeminente, prăpăstioase şi înfricoşătoare la lumina palidă a lunii. Ceva sălbatic şi majestuos! Ici deschizături haotice, prăpăstioase, iluminate pe de-a întregul de razele lunii, dincolo brazii seculari cu vârfurile lor înalte şi mândre, de 30-40 m, mai încolo câte un luminiş ca o pată albă în mijlocul negrului nesfârşit;iar la poalele munţilor, toată Valea Prahovei inundată de luminile electrice ale Comarnicului, Câmpinei, Sinaiei, Buştenilor, Azugii, etc. Grandioasă, într-adevăr, şi unică privelişte în toiul nopţii.

Faţă de atâta farmec al naturii se înţelege că aeronauţii nu au clipit, nu au obosit.

La primele raze ale soarelui, sâmbătă dimineaţa, balonul se ridică la 2000 de metri înălţime conturnând spre sud şi urmând direcţia Văii Prahovei. La orele 12 ziua, un vânt de vest a împins balonul printre Câmpina şi Ploieşti, în direcţia Galaţilor.

În acest interval, balonul avea altitudine între 1800 şi 2000 de metri şi [zburând] pe o temperatură de 28 de grade.

La ora 4 după-amiaza, a luat din nou poziţiune de 600 de metri, ceea ce l-a făcut a conturna iarăşi, la 10 kilometri din faţa Mizilului, luând de astă dată direcţiunea spre Ploieşti.

Drumul acesta, aeronauţii l-au urmat până în dreptul satului Ghergani. Aici însă, fiind împinşi de către un curent, din nou spre munţi, aeronauţii au preferat să aterizeze în comuna Potlogi, la 4-5 kilometri depărtare de gara Titu.

Cea mai mare înălţime pe care a atins-o balonul a fost de 3100 de metri, la orele 2 şi jumătate, dincolo de Câmpina, pe un timp de 15 grade.

Voiajul în timpul nopţii s-a făcut cu coarda de direcţie, pe un sfert atârnată.

Voiajul întreg a durat 32 de ore.

În comuna Potlogi, după descindere, aeronauţii au fost foarte bine primiţi de către moşierii şi arendaşii locali.

După ce s-au odihnit, ei au luat trenul din gara Titu, sosind ieri în Bucureşti”.

(„Universul”, 22 iunie 1906, p. 3)

BIBLIOGRAFIE

Ioan Vasile Buiu, Românii în aeronautică-Aeronautică în România. Contribuţie la o istorie a începuturilor, Editura OSIM, Bucureşti, 2009

„Universul”, 1906