Construcțiile de locuințe își continuă prăbușirea

Construcțiile de locuințe își continuă prăbușirea

În primul semestru din acest an volumul lucrărilor de construcții la clădirile rezidențiale a scăzut cu 22%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut – potrivit datelor anunțate marți de INS.

Deși în primul trimestru părea că sectorul și-ar putea reveni, în trimestrul al doilea și-a continuat prăbușirea.

Evoluția agravează problema locuințelor – cu atât mai mult cu cât tinerii au acces tot mai greu la creditele scumpe – iar piața chiriilor tinde să explodeze în marile orașe.

Anul 2023 marcase prima scădere a numărului de locuințe terminate la nivel de an, de după 2014. Conform datelor comunicate de INS, în 2023 au fost finalizate 70.957 de locuințe, cu 2.381 mai puține ca în 2022.

În primul trimestru din acest an, au fost terminate un număr de 11.360 de locuințe, cu 3.969 unități mai puțin ca în aceeași perioadă  anului trecut când s-au înregsitrat 15.329 de locuințe terminate. Evoluția trimestrială e, însă, și mai gravă – diferența majorându-se cu peste 1.500 de locuințe față de rezultatul anual înregistrat în 2023 față de 2022.

Cauzele care au dat peste cap piața construcțiilor

O frână pusă consrucțiilor de locuințe și pieței imobiliare este reprezentată de scumpirile din domeniu.

1, Creșterea prețurilor la materiile de construcție a mers în paralel cu scumpirea forței de muncă.

Comparativ cu anul 2021, în 2024 prețul construirii unei locuințe noi a crescut cu 40%, ceea ce face ca mai puțini oameni să-și permită o casă nouă.

2, Creșterea dobânzilor la creditele imobiliare

Pentru a combate inflația, banca centrală s-a văzut nevoită să majoreze dobânzile, urmată de băncile comerciale, ceea ce a făcut ca și mai puțini oameni să mai poată să contracteze un credit imobiliar.

3, Scăderea a creditării – revenirea va fi mai lentă decât politica monetară

Stocul creditelor pentru locuințe acordate gospodăriilor populației de către bănci a scăzut de la peste 106 miliarde lei la începutul anului 2019 la sub 75 miliarde lei în iunie 2024.

Dobânda a intrat pe o curbă ușor descrescătoare, dar menținându-se la aproape 8% pe an.

Scăderea dobânzii cheie de către BNR va continua, băncile comerciale urmând să efectueze la rândul noi reduceri, dar procesul va fi lent. Revigorarea pieței imobiliare va fi astfel mai înceată mai ales că politica monetară se va menține relativ strânsă.

Efect nu doar în societate și pe piața imobiliară, ci și pe creșterea PIB

Construcțiile își diminuează contribuția la formarea PIB.  Pe latura ofertei, cea mai mare contributie la cresterea PIB în 2023 a avut-o sectorul constructiilor (+0,8%), cu o pondere in formare de circa 8%, pe fondul cresterii mai accentuate a segmentului de constructii ingineresti.

Primul trimestru din 2024 a dezamăgit însă sectorul intrând în sectorul negativ la formarea PIB. Vontribuția PIB la creșterea PIB a fost de -0,1%, iar pe partea de formare de 4,9%.

Doar construcțiile inginerești (în general, infrastructura de transport) susțin sectorul construcțiilor în domeniul pozitiv

Sectorul de construcții continuă să crească în baza lucrărilor de construcții inginerești. Aceasta înseamnă lucrările de investiții în infrastructura rutieră și feroviară finanțate din fonduri europene, împrumuturi sau bugetare, care înregistrează de altfel cea mai mare creștere.

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *