Geniile politice ale poporului român. Cine sunt domnitorii, regii şi miniştrii care au lucrat cu sufletul pentru ţară
Istoria zbuciumată a românilor reţine în proporţie covârşitoare episoade tulburi, generate de lăcomia conducătorilor ţării, şpăgi fabuloase sau certuri interminabile. În tot balamucul fără sfârşit, câţiva lideri s-au ridicat deasupra controverselor şi au reuşit să prindă locuri incontestabile în cărţile de istorie.
României contemporane îi este greu să-şi mai găsească personaje-repere în politica ultimilor 25 de ani. Şirul interminabil de scandaluri, corupţia generalizată şi nivelul de subdezvoltare al ţării şubrezesc din temelii încrederea în statul de drept şi încrederea românilor în viitor.
Privind situaţia istoric, România a reuşit arareori să răzbată prin haosul politic. De câte ori s-a întâmplat, a fost mâna unor personaje politice de geniu, fie că vorbim despre domnitori, regi sau prim-miniştri.
Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazu, Gabriel Bethlen (principe al Transilvaniei), Iancu Corvin de Hunedoara şi fiul acestuia, Matia Corvin sunt câţiva dintre marii domnitori ai românilor din toate regiunile istorice.
Faptele lor au rămas în cărţile de istorie şi vorbesc de la sine drept modele de corectitudine, de iubire de ţară şi respect faţă de simboluri, indiferent de etnia pe care o au.
Vlad Ţepeş, domnitorul cel mai des inovocat în România contemporană
Vlad Ţepeş a fost domnitor al Ţării Româneşti în trei rânduri:1448, 1456-1462 si 1476. Este, poate, cel mai cunoscut domnitor peste hotarele ţării. Numele lui a ajuns subiect al povestirilor de groază încă din timpul vieţii sale. La sfârşitul secolului al XIX-lea, popularitatea lui a fost reînviată prin romanul lui Bram Stoker, iar astăzi datorăm filmelor cu Dracula asocierea dintre acest personaj şi România.
Turcii îl numeau Ţepeş, din cauza pedepsei sale preferate, trasul în ţeapă. Relaţia cu boierii şi întărirea autorităţii domneşti au fost cele mai mari provocări ale lui Vlad Ţepeş în politica internă. A optat pentru o domnie autoritară, în care poziţia domnului să primeze în faţa boierimii. I-a pedepsit pe trădători, inclusiv pe cei din familia domnească. Orice bănuială de trădare inducea rapid la acuzarea celui bănuit şi pedepsirea sa, de obicei cu tragerea în ţeapă şi confiscarea averii.
Povestirile româneşti spun despre Ţepeş că “a fost un domn grozav de aspru. Pe cine prindea cu minciuna, ori că se poartă rău cu ai batrâni, ori că asupreşte pe sărac, iute-iute îl pedepsea cu ţeapa. Tot cu ţeapa pedepsea el şi pe turcii care veneau, când si când, pe la noi dupa jafuri. Pe hoţi, pe mincinoşi şi pe leneşi nu-i putea suferi. El făcu tot ce putu pentru a conteni ast soi de oameni din ţară”. Vlad Ţepeş a rămas în istorie ca un model de şef de stat prin acţiunile sale ferme de guvernare şi igienizare a societăţii.
Apărătorul creştinătăţii din calendarul creştin-ortodox
Considerat ca fiind un apărător al creştinătăţii, Ştefan cel Mare a domnit, în Moldova între 1457 şi 1504. A purtat numeroase bătălii cu turcii, iar triumful lui a fost privit ca o reuşită a creştinătăţii împotriva păgânilor.
Domnitorul a înălţat Moldova şi a implicat-o ca putere în procesul complex, transformator, care a făcut din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XV-lea o „Nouă Europă”. Istoria ne arată că s-a adaptat împrejurărilor şi a ştiut când să folosească sabia şi când arma diplomaţiei, a acţionat cu îndrăzneală şi prudenţă pentru a crea şi menţine echilibrul între forţele în mijlocul cărora a fost obligat să manevreze.
Încă de la începutul domniei sale a înţeles că Moldova în libertate şi în înălţarea ei trebuie să se bizuie, în primul rând, pe sine, pe tăria internă, dată de coeziunea locuitorilor, asigurată de exerciţiul libertăţii lor, şi pe forţa militară. Anii săi de domnie au reprezentat cea mai bună colaborare între Domnie şi Biserică. Drept dovadă stau numeroasele biserici ridicate în timpul domniei sale.
Mărturiile istorice au întreţinut de-a lungul secolelor amintirea lui Ştefan cel Mare, care a introdus poporul român în istoria europeană. Numele lui este un nume-simbol în panteonul gloriei româneşti.
