unicornul, dincolo de interpretările de rând

Neîndoielnic, inorogul, numit şi licornă-feminin intrat în vocabularul nostru prin influenţă franceză – sau unicorn, este un animal ce a reprezentat de-a lungul secolelor un subiect în jurul căruia s-au iscat numeroase legende. Majoritatea interpretărilor consideră unicornul un animal benefic, apariţia sa fiind văzută ca un semn bun, iar mitul acestui animal reprezintă fascinaţia pe care puritatea continuă să o exercite chiar şi asupra celor mai corupte inimi, constituind un simbol adesea utilizat în literatură şi pictură. Dincolo de toate aceste interpretări, însă, descoperim şi unele mai puţin obişnuite.

În epocile post-medievale unicornul este considerat simbol al obsesiei momentane, al glumei, al ironiei şi satirei sau al nebuniei şi absurdităţii. Marco Polo descrie inorogii întâlniţi de el în Jawa, spunând despre eică “sunt mai mici decât elefanţii şi au păr şi picioare ca bivolii. În mijlocul frunţii au un corn negru şi gros şi vă mai spun că ei nu fac rău cu cornul acela, ci cu limba care e toata acoperită cu ţepi lungi. Capul îl are ca mistreţii şi tot aşa îl poartă, aplecat către pământ. Nu e adevărat, cum se zice pe la noi, că se lasă prins de o fecioară, ci dimpotrivă.”

Din speţa romanului popular medieval “Varlaam şi Ioasaf” a fost preluată o pildă a inorogului şi inclusă chiar în iconografia religioasă. Pilda sună în felul următor :un om fuge urmărit de un inorog care scotea urlete puternice. Omul cade însă într-o prăpastie, dar va reuşi să se salveze agăţându-se de un copac. Doi şoareci-unul alb si unul negru-încep apoi săroadă rădăcina copacului . Omul se sperie şi mai tare atunci când, privind în jos, vede agitându-se spre el un şarpe groaznic. Potrivit moralei medievale, tâlcul acestei pilde ar fi următorul :inorogul reprezintă chipul morţii care îl urmăreşte pe om, prăpastia este lumea păcătoasă, copacul – cursul vieţii ros de timp, de zile şi nopţi (cei doi şoareci), iar  şarpele nu este altceva decât iadul cel înspăimântător.

Chiar şi o legendă românească lasă loc unor interpretări care nu pune unicornul într-o lumină tocmai favorabilă, după cum am fi înclinaţi să credem. Această legendă spune că inorogul a fost una dintrevieţuitoarele ce n-au ascultat de Noe spre a urca în corabie, încrezându-se în puterile lui şi luptându-se cu valurile până s-a înecat. Incapacitatea acestui animal mitic de a renunţa la orgoliul de a stăpâni natura constituiemotivul pentru carenu mai este astăzi.