New York-ul și nebunii ani ’20

Viața de noapte – așa cum o știm noi astăzi, cu restaurante și cluburi slab luminate, cu ring de dans și atmosferă care incită la distracție – nu a existat înainte de anii ’20. Oamenii petreceau și atunci noaptea, dar o făceau altfel: bărbații mergeau la saloane în care femeilor nu li se permitea accesul, la spectacole de varietăți, la baluri sau petreceri, dar această viață de noapte era cu totul diferită de a noastră, scrie The Atlantic.

Înainte de anii ’20, în orașele mari ale Occidentului, și mai ales la New York, era posibil – pentru bărbați, cel puțin – să ieși noaptea în oraș fie pentru a lua masa, pentru a bea ceva sau pur și simplu pentru distracție. La New York, în primele decenii ale secolului XX, când populația urbană a crescut semnificativ, a apărut un nou tip de local:clubul de noapte sau barul. Istoricul Burton Peretti povestește că până la început deceniului trei, „termenul de «viață de noapte» se referea mai degrabă la anumite locuri pentru luat masa sau consumat alcool, socializare și spectacole… Unii proprietari de cabaerete din New York au cumpărat autorizațiile emise pentru asociații voluntare care nu mai existau pentru a eluda legile privind ora de închidere pentru localutir. S-a născut astfel conceptul de «club de noapte».”

Însă chiar când ideea a început să prindă teren, a venit Prohibiția… Noua legislație a avut efect, noile localuri de noapte s-au închis, dar aveau să renască în doar câțiva ani. Cluburile de noapte au reapărut și chiar s-au răspândit foarte rapid în New York și nu numai. Și, pentru prima dată, femeile ieșeau și ele în oraș noaptea, puteau consuma alcool și fuma de față cu bărbați. Și așa conceptul de „a face curte” unei tinere  a fost înlocuit cu mai modernul-și încă actualul – „dating”.

În New York, albii înstăriți mergeau în zonele mai rău famate, precum cartierul Harlem, pentru a asculta muzică și pentru a dansa. Anais Nin, venită în SUA de la Paris, descrie în jurnalul său experiența:„Harlem. The Savoy. Muzica ce face podeaua să se cutremure, un loc fast, cu băuturi cremoase, lumini slabe și veselie autentică… Ritmul îi dezlănțuie pe toți în momentul în care calcă pe ringul de dans. Rank a spus că el nu poate dansa. «E o nouă lume, o nouă lume» a murmurat, uimit și intrigat.”

Însă acest nou model de distracție nu era doar creația cluburilor. Potrivit lui Daniel Okrent, petrecerile de acasă s-au modernizat și ele:oamenii, bărbați și femei laolaltă, se întâlneau pentru cocktailuri, flirturi, dansuri și bârfe.

Asta era, în anii ’20, moda; asta era „cool” – de fapt, tot atunci acest cuvânt își capătă sensul pe care îl știm astăzi, de ceva la modă, dezirabil cultural și social. Căci anii aceia – frumoșii, nebunii ani ’20, au fost cei care au stabilit – pentru tot restul secolului XX și dincolo de el – modelul culturii „cool” în care trăim și astăzi.