Structura noii Comisii Europene – comisarii și portofoliile

Structura noii Comisii Europene – comisarii și portofoliile

Președintele Comisiei Europene a prezentat marți, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, structura noii sale Comisii Europene. Noile portofolii – Apărare și Mediterana – au fost reprtizate Lituaniei, respectiv Croației.

De altfel, Europa Centrală și de Est este foarte bine ”așezată” în noua structură: Polonia preia Bugetul și Antifrauda, Bulgaria preia cercetarea și strat-up-urile, Estonia a preluat Politica Externă, Letonia preia Economia.

Notă discordantă face România, cu un portofoliu cu titlu important, dar fără prea mari competențe, domeniile alocate fiind în general obiect al deciziilor naționale, nu al UE.

De remarcat portofoliul alocat Ungariei- Sănătate și bunăstarea animalelor, Budapesta plătind acum constantele poziționări antieuropene ale premierului Viktor Orban.

Structura noii Comisii Europene:

  • Teresa Ribera (Spania): vicepreședinte executiv pentru tranziția curată, justă și competitivă
  • Henna Virkkunen (Finlanda): vicepreședinte executiv pentru suveranitatea tehnologiei, securitate și democrația
  • Stéphane Séjourné (Franța): vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială
  • Roxana Mînzatu (România): Vicepreședinte executiv pentru Oameni, Competențe și Pregătire

  • Raffaele Fitto (Italia): Vicepreședinte executiv pentru Coeziune și Reforme
  • Kaja Kallas (Estonia): Înaltul Reprezentant pentru politica externă și de securitate
  • Magnus Brunner (Austria): Afaceri interne și migrație
  • Hadja Lahbib (Belgia): Pregătire, Managementul crizelor. Egalitatea
  • Ekaterina Zaharieva (Bulgaria): Startup-uri, cercetare și inovare
  • Dubravka Šuica (Croația): Mediterana
  • Costas Kadis (Cipru): Pescuit și oceane
  • Jozef Síkela (Republica Cehă): Parteneriate internaționale
  • Dan Jørgensen (Danemarca): Energie și locuințe
  • Apostolos Tzitzikostas (Grecia): Transport și turism durabil
  • Olivér Várhelyi (Ungaria): Sănătate și bunăstarea animalelor
  • Michael McGrath (Irlanda): Democrație, Justiție și Stat de drept
  • Valdis Dombrovskis (Letonia): Economie și productivitate, implementare și simplificare
  • Andrius Kubilius (Lituania): Apărare și spațiu
  • Christophe Hansen (Luxemburg): Agricultură și alimentație
  • Glenn Micallef (Malta): Corectitudine intergenerațională, tineret, cultură și sport
  • Wopke Hoekstra (Olanda): Clima, zero net și creștere curată
  • Piotr Serafin (Polonia): Buget, Antifraudă, Administrații Publice
  • Maria Luís Albuquerque (Portugalia): servicii financiare
  • Roxana Mînzatu (România): Oameni, competențe și pregătire
  • Maroš Šefčovič (Slovacia): Comerț și securitate economică, relații interinstituționale și transparență
  • Marta Kos (Slovenia): Extindere
  • Jessika Roswall (Suedia): Mediu, reziliența apei și o economie circulară competitivă

Toți comisarii vor fi audiați în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pentru a-și putea prelua rolul în comisie fiind necesar votul majoritar al membrilor comisiei în care sunt audiați.

Prioritățile Comisiei Urrsula 2.0

Ursula von der Leyen a stabilit șase priorități despre care a spus că vor defini a doua ei Comisie:

  • consolidarea tehnologiei, a securității și a democrației
  • o strategie industrială mai robustă
  • dezvoltarea în continuare a regiunilor Europei prin intermediul politicii sale de coeziune
  • prosperitate socială mai mare prin formarea de competențe
  • apărarea modelului social european
  • o dimensiune externă mai dinamică.

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *