Savantul evreu care i-a păcălit pe nazişti cu un vaccin „fals“ împotriva tifosului

În 1943, în lagărul de concentrare Buchenwald, medicii încercau să găsească o soluţie împotriva tifosului. Ludwik Fleck, un medic polonez evreu, i-a ajutat să găsească remediul, însă vaccinul „cel bun“ nu a ajuns niciodată la soldaţii nemţi aflaţi pe front.

La sfârşitul anului 1942, militarii nemţi mureau pe capete de tifos exantematic (o boală infecţioasă epidemică transmisă omului de către păduchi) în timp ce luptau Frontul de Est. Boala provocase atât de multe victime aşa încât naziştii erau mai îngroziţi de ea decât de armatele rivale. Pentru nazişti, tifosul era o boală caracteristică evreilor-o categorie de oameni pe care o considerau inferioară-, iar medicii din SS (Schutzstaffel, prescurtat SS, organizaţie paramilitară fascistă care reprezenta baza partidului nazist) încercau cu disperare se găsească o metodă ca s-o combată. Ludwik Fleck, un evreu închis la Aushwitz, avea să găsească soluţia pentru vaccinul pentru tifos. Potrivit cărţii scrisă de Arthur Allen,   „The Fantastic Laboratory of Dr. Weigl:How Two Brave Scientists Battled Typhus and Sabotaged the Nazis“, tot el reuşea să păcălească, timp de 16 luni, autorităţile germane trimiţând soldaţilor nemţi pe front un vaccin „fals“.

Lagărul de concentrare Buchenwald, „spaţiu de cercetare“

Mai întâi, boala nu i-a deranjat câtuşi de puţin pe nazişti, de fapt, se asigurau ca ea să fie cât mai răspândită printre evrei, cum se întâmpla în ghetourile din Varşovia, Cracovia sau Lviv. Asta până când, febra foarte mare, durerile, adesea şi moartea provocată de microbul tifosului a început să afecteze forţele germane blocate în luptă cu ruşii.

Cu toate acestea, planurile de fabricare unui vaccin ale lui Joachim Mrugowsky, şeful Institutului de Igiena din Berlin, întârziau să apară. Când bombardamentele britanice au distrus sediul lui Mrugowsky în 1942, el a decis să producă vaccinul în lagărul de concentrare Buchenwald, gândindu-se că acolo ar fi o zonă mai protejată de atacuri. Planul părea simplu:deţinuţii evrei din lagăr ar fi muncit pentru a produce acel vaccin care să-i salveze pe nemţii de pe front.

Experimente pe păduchi, pui sau iepuri?

Însă cum ar fi trebuit să se facă acest vaccin? Rudolf Weigl, un zoolog celebru, renumit pentru crearea primul vaccin pentru tifos, a început imediat angajarea a mii de polonezi din oraşul Lviv pentru a ajuta la producerea unui vaccin făcut din germeni care se dezvoltaseră în păduchii hrăniţi cu sânge uman. Ideea lui Weigl a fost aprobată, însă crearea unei ferme de păduchi la la Buchenwald era imposibilă. Asta ar fi însemnat introducerea a milioane de păduchi într-un lagăr de concentrare, iar cei din SS erau îngroziţi de acest lucru. O altă metodă de vaccin aprobată-produsă din ouă de pui-era, de asemenea, o misiune imposibilă la Buchenwald. Civilii germani, deţinuţii plitici din lagăre lăsaţi singuri şi liberi, nu puteau fi de încredere în jurul găinilor sau ouălelor lor.

Astfel că, pe 11 decembrie 1942, Mrugowsky a decis să producă un al treilea tip de vaccin pentru tifos, pe care Paul Giroud, un om de ştiinţă francez, şi alţii l-au dezvoltat la Institutul Pasteur. De data aceasta, pentru vaccin, medicii trebuiau să folosească bacterii extrase din plămânii unor iepuri cu imunitatea scăzută. Dr. Erwin Ding-Schuler, un ofiţer nazist, ambiţios, dar novice, şi adjunctul lui Mrugowsky, a fost ales pentru a conduce producţia, şi a început să-şi aleagă oamenii de echipă cu ajutorul noului său funcţionar, un intelectual german, închis, pe nume Eugen Kogon. Din aceeaşi echipă avea să facă parte, mai târziu şi un biolog evreu, Ludwik Fleck, care îi fusese asistent doctorului Weigl şi pe care acesta îl protejase în timpul ocupaţiei naziste în oraşul Lviv.

Ce e bun-la evrei, ce e prost-la nemţi

Astfel a început una dintre cele mai eficiente, dar mai puţin cunoscute „dezamăgiri“ din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de al doilea război mondial, extrem de ironică:timp de 16 luni, în timp ce lucra supravegheat non-stop de nazişti – doctorul evreu, Ludwik Fleck, a reuşit să trimită soldaţilor nemţi de pe front un vaccin fals pentru tifos, în timp ce la colegii lui evrei din lagăr îl primeau pe cel bun.

Creeare vaccinului a fost mult mai greu decât medicii anticipaseră. Au fost nevoie de mai multe teste făcute pe iepuri, pentru a găsi o soluţie salvatoare. Primele probe ale vaccinului au fost gata înainte de Crăciunul din 1943. Ding-Schuler a selectat un grup de prizonieri pentru experiment. „În cazul în care nu funcţionează mă voi sinucide“, i-a spus el lui Kogon atunci. Vaccinul nu a fost bun, dar Ding-Schuler, în loc să se sinucidă, a falsificat rezultatele.

Fleck, „un savant prietenos“

Acesta a fost momentul când SS adus l-au adus pe evreul Ludwik Fleck, „un savant oarecum cu capul în nori, prietenos“ de la Auswitz în Blocul 50 de la Buchenwald. Ceea ce nici Ding-Schuler, nici Kogon sau oricine altcineva nu au realizat a fost că Fleck, datorită pregătirii sale riguroase sub îndrumarea dr. Weigl din Lviv, a fost singurul om de ştiinţă de acolo care ştia cu adevărat ce e de făcut. Şi când Fleck a sosit, el imediat şi-a dat seama de eroarea făcută de către ceilalţi deţinuţi. Din motive care nu au fost în întregime clare, metodele utilizate de amatorii de producere a vaccinului nu au produs un vaccin adevărat. Particulele ape care ei le identificaseră ca germeni de tifos la microscop erau, de fapt, celule albe din sangele iepurilor.

Când Fleck a descoperit greşeala şi le-a explicat-o colegilor lui, ceilalţi deţinuţi l-au convins să nu-i spună lui Ding-Schuler. În cele din urmă, cu ajutorul lui Fleck, aceştia au putut să facă un vaccin adevărat.

Două tipuri de vaccin „fabricate“ până în 1945

Kogon, fostul deţinut asistent al lui Ding-Schuler, a scris mai târziu, că, sub îndrumarea Fleck, echipa a început să producă două tipuri de vaccin:„unul care nu a avut nicio valoare, perfect inofensiv, şi care a mers pe front“-pentru soldaţii germani – „şi un al doilea tip, în cantităţi foarte mici, care a fost foarte eficace şi utilizat în cazuri speciale, pentru camarazii care lucrau în locuri şi condiţii dificile în taberele de muncă. Ding-Schuler nu a aflat despre aceste aranjamente. Pentru că nu înţelegea termenii, nu a ştiut niciodată de secretul din producţie. A depins în întregime e rapoartele pe care experţii i le ofereau. Atunci când a putut trimite treizeci sau patruzeci de litri de vaccin la Berlin a fost fericit.“

Pe măsură ce soldaţii germanii se îmbolnăveau pe front, iar comandanţii lor puneau întrebări, deţinuţii i-au dat probe lui Ding-Schuler din vaccinul real, cel care fusese trimis la Berlin şi la Institutul Pasteur pentru testare. Nu era chiar neobişnuit ca soldaţii să se îmbolnăvească chiar şi după vaccinare, iar versiunile nu erau mereu 100% eficiente. Nimeni nu s-a prins. „Şarada“ a continuat până când amercanii au eliberat lagărul Buchenwald în 1945.Citeste mai mult: adev.ro/n9dsj6