A fost descoperit cel mai vechi caz de Sindromul Down
Potrivit unor cercetări recente, arheologii au descoperit cel mai timpuriu caz de Sindrom Down, după cum o arată scheletul unui copil de 5-7 ani dintr-o necropolă medievală. Rămășițele au fost descoperite în Franța și datează de acum 1500 de ani. Acesta este cel mai vechi caz de sindrom Down descoperit vreodată în arheologie.
Potrivit specialiștilor, copilul nu ar fi fost stigmatizat social, căci mormântul său nu diferă cu nimic de celelalte morminte din situl arheologic.
Arheologii au descoperit acest schelet încă din 1989, când au efectuat săpături într-o necropolă de secol V-VI, aflată în NE Franței. Incă de atunci ei au detectat urmele sindromului Down, dar analizele care au confirmat boala au fost efectuate abia recent.
Sursa:www.livescience.com