„Cuibul Princesei“ de la Peleş. Povestea căsuţei din copaci a Reginei Maria

În anul 1897, tânăra şi frumoasa principesă Maria a României a dorit ca unul dintre visele ei din copilărie să devină realitate, acela de a avea o casă construită în copaci.

Povestea „Cuibului Princesei“ sau „Juniperus“, cum numea căsuţa din copaci principesa Maria, distrusă de o furtună puternică după Primul Război Mondial, a fost reconstituită de muzeografii Castelului Peleş, pe baza documentelor din arhive, dar şi a memoriilor Reginei.

De altfel, Regina Maria relatează în amănunt în „Povestea vieţii mele“ dezvoltarea acestui proiect din tinereţea sa:, , Dragostea mea de născociri originale şi fărâma de fire copilărească ce păstrasem în fiinţa mea mă împinseră să-mi clădesc o colibă mică şi nostimă, sus, în frunzişul unor pomi. Această idee hazlie îl încântă pe Lecomte du Nouÿ, arhitectul Unchiului;aşadar, îmi desenă o căsuţă drăgălaşă şi originală care trebuia proptită sus în aer, între nişte brazi uriaşi. Îşi poate cineva închipui ce farmec avea pentru copiii mei această casă ca din basme”.

Locul ales pentru, , Cuibul Princesei” sau, , Juniperus”, aşa cum l-a denumit principesa se afla la o distanţă de 20 de minute depărtare, sus pe latura muntoasă între pârâul Peleş şi Prahova. O cărare şerpuită ajungea într-un luminiş, iar acolo, chiar la marginea unei coaste, între brazi, se ivea „cuibul“.

Pentru realizarea acestei case de vis a Mariei, a fost elaborat un proiect amplu, păstrat în arhiva Castelului Peleş, iar construcţia a fost încredinţată proaspătului angajat în slujba Casei Regale a României, arhitecul ceh Karel Liman.

Căsuţa a fost ridicată la o înălţime de 5 metri

Planul a prevăzut o construcţie suspendată între arbori, la o înălţime de aproape 5 metri. O reţea din grinzi din lemn de 15/22 cm cu lungimi între 5 şi 12 metri unea şase brazi, pentru a susţine podeaua. Pentru pereţi s-au folosit bârne semicirculare din trunchiuri de copaci descojite, îmbinate la capete în mod tradiţional românesc, , coadă de rândunică”.

Acoperişul din şindrilă era străpuns de arborii de susţinere şi de coşul de fum al micii bucătării. Dintr-un balcon generos cu baluştri frumos strunjiţi, unind coloane arcadate, se păşea în interiorul casei.

În prelungirea balconului, pe altă latură a casei, au fost prevăzute de asemenea încă o uşă simplă alături de o intrare formată din trei segmente. Balconul spaţios permitea amplasarea unei mese şi câteva scaune pentru servirea mesei într-o ambianţă plăcută.

Pe celelalte două laturi ale construcţiei nu existau decât ferestre simple, a căror prezenţă era subliniată de jardiniere pline cu flori.

Interiorul cu maci roşii

Interiorul casei a fost descris în amănunt în „Povestea vieţii mele” chiar de Regina Maria:„Era alcătuită din trei camere;de-a lungul unei părţi se întindea o galerie largă şi un balcon de la care priveai într-o mare adâncime. Una dintre odăi era chiar mărişoară;o vopsisem în alb, cu o friză de maci mari, roşii. Găsisem şi un servici de ceai cu maci roşii care se potrivea de minune cu friza. Din acestă odaie treceai într-una mult mai mică zugrăvită într-un verde dulce;aici adunasem tot felul de lucruri ciudate, precum olărie veche, vase de aramă şi de alamă, iar pe pereţi adunasem câteva stampe atrăgătoare. Pe un chaise-longue de pânză întinsesem o învelitoare de nuanţă portocalie ştearsă, încărcată cu o mulţime de perne ruginii. Combinarea culorilor era cât se poate de frumoasă şi bineînţeles toate încăperile erau ticsite cu flori. Odaia cea din fund nu era decât o bucătărie în care se puteau face adevărate bucate, dacă aveam poftă să pregătesc musafirilor mei o masă.”

O fortăreaţă cu turn

Potrivit muzeografilor de la Castelul Peleş, la această casă suspendată se ajungea doar urcând o scară abruptă ascunsă într-un turn, prevăzut cu o pasarelă mobilă, care putea fi ridicată, astfel că acest, , cuib” al principesei Maria se transforma într-o adevărată fortăreaţă.

Turnul din lemn semăna cu o clopotniţă din satele româneşti. Urcând cele 25 de trepte se ajungea la primul cat aflat la înălţimea de 4, 20 metri. De la acest nivel, o deschidere generoasă făcea legătura cu pasarela mobilă, susţinută cu două cabluri solide la capătul dinspre casă. Turnul se continua cu scânduri verticale încă 4, 60 metri, până la cornişă.

Temerile arhitectului

Inaugurarea „Cuibului Princesei” a avut loc în prezenţa regelui Carol I, a reginei Elisabeta, a familiei princiare şi a numeroşi oaspeţi.

Arhitectul Karel Liman îşi amintea cu plăcere desfăşurarea evenimentului şi l-a relatat compatriotului său, publicistul Karel Droz cu prilejul vizitei acestuia la Castelul Peleş, în 1907. La scurtă vreme după ce întregul alai a vizitat, , Juniperus” şi s-au îndepărtat puţin, emoţiile arhitectului au sporit, căci dintr-o dată a început ploaia şi toţi s-au năpustit din nou în clădire. Arhitectul a avut îndoieli asupra rezistenţei clădirii la o greutate atât de mare şi a preferat să stea sub casă, dintr-un motiv bine întemeiat:dacă structura de rezistenţă ceda, prefera să moară strivit sub dărâmături, decât să suporte asemenea eşec. Însă, odată cu trecerea timpului, coliba a fost întărită cu coloane de sprijin.

Oaspeţii din „Juniperus“

Construcţia trainică s-a dovedit a fi pentru tânăra prinţesă „cuibul, retragerea“, locul cel mai confortabil, elegant şi tihnit, în care îşi petrecea timpul liber într-o atmosferă de basm.

La anii maturităţii, Regina Maria mărturisea:„Acolo printre vârfurile pomilor, era cea mai desăvârşită singurătate, iar în zilele de furtună, prietenescul meu colţişor se legăna uşor împreună cu brazii uriaşi, pe când vântul, ce vâjâia prin cetini, vuia ca marea. Nu numai copiii mei erau încântaţi de această căsuţă. Cu toate că la început multă lume zâmbise la ideea mea caraghioasă, fiecare vroia să treacă peste podul meu şi să-mi vadă cuibul pe dinăuntru. Chiar şi Unchiul, omul auster şi fără imaginaţie, căzuse sub vraja născocirii mele şi, lucru nemaipomenit, stăruia să invit acolo la ceai, musafirii pe care nu ştia cum să-i mai distreze.

Aşadar, smeritul meu, , Juniperus” – astfel îmi botezasem cuibul-îşi deschise larg uşile pentru tot soiul de oameni;iubitul meu colţ de singurătate fu năpădit şi de domni importanţi, uneori greoi şi plicticoşi şi cu totul nepotriviţi cu farmecul cam absurd al locaşului.

Aveam un catastif în care se înscriau cei care vizitau, , Juniperus” şi pe foile lui pictasem florile sălbatice ale Sinaiei. Asta dovedeşte numărul şi importanţa persoanelor primite începând cu Ferdinand al Bulgariei până la cei mai smeriţi sublocoteneţi, primiţi în ceasurile când oamenii mari ai zilei aveau de făcut ceva mai bun decât să se lase legănaţi uşor în vârful copacilor mei”, scrie Regina Maria.

Prinţesa îşi primea aici proprii ei musafiri, printre preferaţi aflându-se fraţii Waldorf şi Pauline Astor. În compania acestora, prinţesa Maria a imortalizat câteva momente petrecute în, , Juniperus”, păstrate de asemenea în fototeca Muzeului Peleş.

De-a lungul timpului s-au bucurat de priveliştea din, , Cuibul Princesei” şi alţi oaspeţi, printre care cei mai importanţi au fost surorile Mariei, prinţesele Victoria Melita, Alexandra, Beatrice, fratele principesei, Alfred de Edinburg, marii duci ai Rusiei Boris şi Andrei, Ferdinand al Bulgariei cu soţia sa Maria-Louisa, arhiducele Franz Ferdinand şi Sofia Chotek, Charlotte şi Bernhard von Meiningen, feldmareşalul von Beck.

Însuşi regele Carol I aprecia în mod deosebit această casă de basm a principesei:„Unchiul îndrumă paşii musafirilor lui, fie că erau regi, arhiduci sau episcopi, generali sau miniştri, spre cuibul înalt al nepoatei lui, iar eu, cu veselia mea ce n-o putea nimic înăbuşi, serveam ceaiul în ceştile mele pictate cu maci şi tot soiul de bunătăţi mai puţin învechite decât sandviciurile regale.

Musafirii mei se prăpădeau exclamând şi făcând mult haz, însă gâfâiau puţin, căci cuibul meu era agăţat cam sus şi suişul nu era prea uşor pentru cei neobişnuiţi cu cărările din munţi“, mai scrie Regina.

Puţină vreme după război, „Juniperus” a fost doborât de o furtună puternică. „Iar eu, nemaifiind tânăra şi zvăpăiata prinţesă a cărei educare o luase în mână Unchiul, nu l-am clădit a doua oară. Tout passe… ”, a scris despre sfârşitul căsuţei suverana României.

Sursa:www.adevarul.ro