O zi din viața lui Ludovic al XIV-lea
Ducele de Saint-Simon, care păstra cronicile de la Versailles, scria despre Regele Soare următoarele cuvinte: „Cu un almanah și un ceas, ai putea să fie la 300 de leghe distanță și să poți spune ce face”. De ce? Pentru că ziua regelui era planificată la minut, astfel încât cei aflați în serviciul monarhului să-și planifice activitățile cât mai precis posibil. De la ceremonia de trezire până la retragerea de noapte, Regele urma un program strict, calculat după ceas, la fel ca toți membrii Curții sale.
Rutina zilnică a Regelui Soare ar fi trebuit continuată și în timpul succesorilor săi, Ludovic XV și Ludovic XVI, dar aceștia nu au putut suporta ceremonialul copleșitor. Cât de des puteau, aceștia se retrăgeau în apartamentele lor private sau în reședințele regale din apropierea Versailles-ului. Odată cu trecerea anilor, ceremoniile de Levéeși Couchéeau fost treptat abandonate, iar oamenii de la curte au început să se plângă că-l văd din ce în ce mai rar pe rege, spre deosebire de vremea lui Ludovic al XIV-lea, care era o prezență activă în Palat.
Diminețile regelui
7.30-8.00: „Sire, este timpul” este anunțul Valetului (Valet de Chambre) care îl trezește pe Rege. Începe, astfel, prima trezire. Doctorii, rudele și câțiva din favoriții regelui care se bucurau de privegiul de grande entrée intrau în camera regelui, care urma să fie spălat, pieptănat și bărbierit. Apoi, Regele era îmbrăcat și lua micul dejun. Doar cele mai importante personalități ale regatului aveau voie să participe la acest ritual. În total, numărul participanților ajungea totuși la 100 de persoane, numai bărbați.
10.00:Părăsind apartamentul Regelui, grupul forma o procesiune către Sala Oglinzilor. Urmat de curtenii săi, Regele traversa Le Grand Apartment, moment în care restul persoanelor de la curte îl puteau observa. Uneori, unii reușeau chiar să se adreseze regelui cu o rugăminte sau să schimbe câteva vorbe cu el. După aceea, Regele se îndrepta către capela regală pentru a participa, timp de 30 de minute, la slujbă. Corul capelei, cunoscut în întreaga Europă, cânta în fiecare zi o nouă melodie.
11.00:Întors în apartamentul său, Regele prezida consiliul în cabinetul personal. În zilele de duminică și miercuri avea loc Consiliul de Stat;zilele de marți și sâmbătă erau rezervate Consiliului de Finanțe, iar lunea, joia și vinerea se organiza, uneori, încă un Consiliu de Stat, înlocuind un consiliu pentru afaceri interne sau un consiliu religios. În aceleași zile, Regele putea decide să examineze progresul programelor de construcție. În cadrul acestor consilii, cinci-șase miniștri lucrau cu monarhul, care vorbea puțin, asculta însă cu atenție, după care lua deciziile necesare.
13.00:Regele lua prânzul în dormitor, la o masă aflată lângă ferestre. Această masă era, în principiu una privată, dar Ludovic al XIV-lea obișnuia să-i primească la prânz pe bărbații de la curte, cu precădere pe cei prezenți la Levée.
După-amiezile
14.00:Regele dădea ordine anunțându-și intențiile pentru după-amiaza respectivă încă de dimineață. Astfel, dacă voia să meargă la o plimbare, mergea în grădinile palatului fie pe jos, fie într-o trăsură alături de doamne. Dacă dorea să meargă la vânătoare, sportul favorit al tuturor Bourbonilor, aceasta se organiza pe terenurile preferate ale Regelui sau în pădurile din apropierea palatului.
18.00:De multe ori, Regele îl lăsa pe fiul său să prezideze activitățile de divertisment interior, precum serile petrecute în apartamentele regale. Între timp, el semna numeroasele scrisori pregătite de secretarul său, apoi mergea în apartamentele Doamnei de Maintenon, unde studia dosarele importante ajutat de unul din secretarii săi de stat.
Serile
22.00:Mulțimea se înghesuia în antecamera apartamentelor Regelui pentru a participa la cina publică. Regele stătea la masă înconjurat de membrii familiei sale. După cină, Ludovic se îndrepta către salonul unde își petreceau timpul doamnele de la curte, pentru a le saluta, după care se retrăgea în cabinetul său pentru a discuta, într-o atmosferă mai liberă, cu familia sa și persoanele apropiate.
23.30:Retragerea regelui, ceremonia publică prin care monarhul se retrăgea în dormitor, era o versiune mai scurtă a ceremonialului de dimineață.
Sursa: http://www.chateauversailles.fr/l-histoire