POLITICIENII ŞI SPIONAJUL

Datorită poziţiei lor în structurile statului, ceea ce le dădea posibilitatea să aibă acces la importante informaţii secrete, politicienii au fost „ţinte” predilecte ale serviciilor de spionaj, care au reuşit să îi transforme pe unii din ei în agenţi de valoare, dacă nu s-au oferit ei înşişi să îşi asume un asemenea rol. Şi aici poate fi invocată motivaţia unor convingeri politice, dar, de cele mai multe ori, cele de natură pecuniară sau promovarea în ierarhia statului au jucat rolul major.

„Părinte al patriei” – trădătorUna din cele mai importante personalităţi ale vieţii politice americane, considerat „părinte al patriei”, unul dintre iniţiatorii Declaraţiei de Independenţă, Benjamin Franklin (1706-1790), a fost suspectat de a fi acţionat ca agent pentru Anglia.

După interpretările unor istorici, Franklin s-ar implicat într-o serie de acţiuni secrete, informative. O primă manifestare a duplicităţii lui Franklin ar fi avut loc atunci când, la încheierea Războiului de independenţă al Statelor americane, semnează preliminariile păcii cu Anglia, fără a informa Franţa, la vremea aceea aliat al acestora. “Jocul dublu” desfăşurat de Franklin reiese şi din faptul că el a făcut parte din grupul de elită englez intitulat “Hell Fire Club”, frecventat de o serie de demnitari englezi, între care şi prim-ministrul, lordul Bute. Printre membrii acestui club, care se interesau îndeaproape şi de cifruri, se număra şi cavalerul D’Eon.

Pe de altă parte, Franklin a acţionat ca un agent când, în calitate de ambasador al Statelor americane la Paris, îi permite principalului său colaborator, Edward Bancroft, instalarea, chiar în cadrul a misiunii diploamtice, a unei „celule” secrete, prin care sunt transmise Londrei nu numai informaţii de la americani, ci şi unele provenite de la francezi. Vice-preşedintele Statelor Unite în acel moment şi viitorul preşedinte, John Adams, iniţiază aducerea în faţa justiţiei a lui Franklin pentru trădare, dar tentativa eşuează. Franklin a fost interesat şi de tehnicile de cifrare, fiind adeptul unei metode care va inspira ulterior conceperea unui adevărat sistem

Agent de influenţare

Ca să revenim la perioada contemporană, este de amintit rolul de agent de influenţare jucat de omul politic francez Pierre Cot (1895–1977) care a acţionat ca „agent de penetrare” pentru URSS (NKVD), în anii interbelici şi în cel de-al Doilea Război Mondial. După ce a îndeplinit înalte funcţii politice în Franţa, este demascat ca agent pentru URSS de defectorul NKVD Walter Krivitski, în 1939. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acţionează ca agent în cadrul Rezistenţei franceze. A continuat să fie activ în timpul ocupării Franţei de Germania precum şi după aceea, mai ales ca agent de influenţare. A editat revista pacifistă “Orizonturi”, finanţată de surse sovietice. A fost decorat cu “Premiul Stalin pentru pace”. Treptat, Cot este marginalizat din punct de vedere politic şi demascat prin intermediul „Operaţiunii Venona”.

A spionat consilierul preşedintelui Roosevelt ?

Harry Lloyd Hopkins (1890 –1946) s-a afirmat drept cel mai apropiat consilier al preşedintelui Franklin Roosevelt. S-a presupus că a acţionat ca agent pentru URSS, fără ca argumentele să fie decisive. Domeniul în care Hopkins a jucat un rol d important a fost acela al politicii externe, al relaţiilor diplomatice ale SUA, acţionând ca emisar personal al preşedintelui, “ambasador” itinerant. De asemenea, el răspundea de relaţiile cu prim-ministrul Marii Britanii, Winston Churchill, şi cu şeful statului sovietic, I.V. Stalin, participând la majoritatea întâlnirilor acestora cu preşedintele SUA.În această calitate, Hopkins era deţinătorul unora din cele mai importante informaţii mai ales din domeniul politicii externe, ceea ce desigur a atras atenţia chiar a lui Stalin şi a NKVD. De asemenea, Hopkins a acordat o deosebită importanţă activităţii NKVD, solicitând, în 1941, diplomaţilor americani întocmirea unui raport cu privire la agenţii acestui serviciu. Hopkins considera că “URSS este ea însăşi o închisoare, NKVD şi Securitatea de stat fiind temnicierii”.

De fapt, Hopkins constituia principala “sursă de informaţii” în ceea ce priveşte relaţiile cu URSS. În opinia sa, după război, Rusia Sovietică urma să devină una din cele mai mari Puteri din lume. Pentru acest motiv Statele Unite si Rusia trebuie să fie prietene. Este de părere că ”Este ridicol să se considere că Stalin este un comunist. El este un naţionalist rus”. Analiştii împărtăşesc opinia după care Hopkins a jucat un rol deosebit în formarea opiniilor preşedintelui în acest domeniu.Au existat o serie de iniţiative ale lui Hopkins în relaţiile cu URSS care ulterior au trezit suspiciuni. Astfel, în cursul tratativelor din 1941 pentru legea “Land-Lease” privind livrarea de arme către viitorii aliaţi, Hopkins este de acord să se pună la dispoziţia sovieticilor uraniu, în ciuda protestelor reprezentanţilor armatei americane.

Potrivit unor informaţii rezultate după război din „operaţiunea Venona” s-ar fi dovedit că Hopkins a fost agent informator pentru URSS sub numele de cod “Agentul 19”. Aceste informaţii au fost completate de o serie de documente din „arhiva Mitrohin”. Între altele, se face referire la o discuţie a lui Hopkins la Ambasada URSS de la Washington, cu care ocazie el i-a informat pe diplomaţii sovietici că întâlnirea dintre un reprezentant al misiunii cu un membru al Partidului comunist din SUA, în cursul căreia îi fusese înmânată acestuia o sumă de bani, fusese înregistrată de contraspionajul american. Există de asemenea mărturii după care Hopkins a pus la dispoziţia Moscovei informaţii nu numai prin intermediul ambasadei, ci şi pe alte canale, deci prin intermediul unor agenţi sovietici, cum era Akhmerov. De altfel, unii dintre ofiţerii KGB erau convinşi că Hopkins era “agent sovietic”.

Demascat de SecuritatePotrivit unor informaţii publicate în presa franceză în 1992, provenind în mare măsură din fondurile fostei Securităţi, puse la dispoziţie de şeful Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Caraman, Charles Hernu (1923–1990), care a îndeplinit şi funcţia de ministru al Apărării (1981-1985), a fost agent KGB. Informaţiile sunt confirmate de volumul „Anchetă asupra agentului Hernu” de Jean Marie Pontaud Jerome Dupuis, apărut în 1997, potrivit cărora fostul ministru al Apărării ar fi fost agent KGB, între 1981 şi 1985. Jacques Fournet, şef al serviciului de informaţii francez DST până în 1993, a afirmat „Nu există nici un dubiu privind autenticitatea materialului din dosarul românesc.“ De fapt, Hernu nu a fost niciodată agent al Securităţii, cum s a afirmat. S a încercat recrutarea lui, în 1962 1963, când i s a dat şi numele de cod „Dinu“, dar tentativa a fost abandonată din dispoziţia KGB ului, în aprilie 1963. Se pare că primele informaţii referitoare la activitatea de agent a lui Hernu au fost furnizate de defectorul Haiducu, în 1982, dar preşedintele Franţei, Mitterand a dispus ca „dosarul Hernu” să fie păstrat secret.

Agenţii din partide

Activ politic încă din Perioada interbelică, Hermann Moritz Wilhelm Kastner (1886–1957) a îndeplinit în RD Germană diferite funcţii:ministru al Justiţiei în landul Saxonia (1949-1950), preşedinte al Partidului Liberal-Democrat, prim-ministru adjunct al RD Germane. În 1949, i se aduc acuzaţii de corupţie, îşi pierde posturile şi va îndeplini funcţii secundare.

Încă din 1948, Kastner fusese contactat de episcopul Heinrich Wienken care îi solicită să transmită în Vest informaţii cu privire la situaţia politică din zona de ocupaţie sovietică a Germaniei. În acest scop, Kastner ia legătura cu slovacul Carol Tarnay, în realitate ofiţer CIA. Devine informant al „Organizaţiei Gehlen” şi, ulterior, al Serviciului de contrainformaţii BND al RF Germania sub nunele de cod „Helwig”. Va transmite copii după procesele verbale ale Guvernului RD Germană. Deşi întreţinea încă legături cu administraţia din RD Germană, este menţinut ca agent, dat fiind că furniza informaţii interesante. În 1955, este declanşată o acţiune de arestări a unor agenţi ai BND din RD Germană. În această situaţia, BND lansează „acţiunea Herbstwetter” care prevedea trecerea acestor agenţi în RF Germania. Kastner refuză să părăsească RD Germană. Doar după ce primeşte o invitaţie personală de la cancelarul Konrad Adenauer, în care i se oferă posturi importante, Kastner acceptă să se refugieze în RF Germania, în 1956. Investigaţii ulterioare privindu-l pe Kastner au probat faptul că el a fost, în acelaşi timp, agent al NKVD, al Stasi, ca şi al CIA. A existat o intenţie a Stasi ca, în cazul reunificării Germaniei, Kastner să devină prim-Ministru.

Ca spion pentru RD Germană a activat şi politician vest-german Karl Wienand (1926-).Şi politicieni unii chiar de vârf din alte ţări au acţionat ca agenţi.Avocatul şi politicianul american John Jacob Abt (1904–1991), membru marcant al Partidului comunist, este suspectat că a transmis informaţii URSS.Membru cu vechime al Partidului liberal din Norvegia, Knut Ringstad a acţionat ca agent dublu şi pentru URSS. A ocupat posturi şi in diplomaţie, iar, in ultima vreme, se ocupă de ajutorul pentru ţările din estul Europei.

Politicianul comunist şi liderul sindical canadian Fred Rose (1907 –1983), membru al Parlamentului, a fost judecat pentru spionaj in favoarea unei puteri străine.Că oamenii politici continuă să fie ţinte ale spionajului avertizează un fost agent chinez, Li Fengzhi.Din volumul „Biografiile secrete ale spionilor. Viaţa privată a agenţilor” în pregătire la editura Cetatea de scaun