Evoluţia industriei petroliere româneşti în perioada 1857-1945
Bogatele resurse de petrol ale României, cunoscute încă din perioada Daciei Romane, au jucat un rol cheie în dezvoltarea economică a ţării din epoca modernă şi contemporană. În diferitele împrejurări istorice, petrolul românesc a reprezentat atât un avantaj, dar şi o sursă potenţială de nenorociri .După cum concluziona, cotidianul elveţian Neue Berner Zeitung:Regiunea Ploieşti a adus României multă bogăţie, dar şi gelozie din partea altor state.
Apariţia şi dezvoltare industriei petroliere româneşti
Urmele de petrol lăsate pe ceramica din secolul al II lea atestă faptul că încă din cele mai vechi timpuri subsolul României a fost bogat în hidrocarburi. Petrolul a fost exploatat pentru prima dată în Dacia Romană, unde era numit picula. Din secolul al XIII lea, petrolul a început să fie cunoscut în evul mediu românesc sub numele de păcură.
România are o experienţă de aproximativ 150 de ani în domeniul extracţie de petrol. La nivel mondial, în 1857, industria petrolieră româneacă a stabilit 3 premiere:
· a fost prima ţară din lume cu o producţie de petrol înregistrată oficial în statisticile internaţionale. The science of petroleum certifică în 1938, faptul că România a fost prima ţară din lume cu o producţie de petrol de 275 de tone înregistrată în statisticile internaţionale. A fost urmată de SUA în 1859, de Italia în 1860, de Canada în 1862 şi de Rusia în 1863.
· Prima sondă petrolieră comercială a fost construită în România. Primele “instalaţiile petroliere” din ţară au fost pompele de petrol de la Lucăceşti(Bacău). Pompele foloseau o metodă rudimentară de rafinare a petrolului asemănătoare cu cea folosită la obţinerea ţuicii îm cazane artizanale. Prima rafinărie industrială a fost construită de fraţii Mehedinţeanu la periferia Ploieştiului, pe strada Buna Vestire nr.174. Instalaţiile rafinăriei erau destul de primitive, fiind confecţionate din oţel forjat manual. Echipamentul a fost comandat din Germania de la compania Moltrecht. În decembrie 1856, începe construcţia “Fabricii de gaze” de la Ploiesti a lui Marin Mehedinţeanu.
· Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant. Petrolul lampant produs la Ploieşti avea calităţi deosebite:era incolor şi inodor şi ardea cu o flacară luminoasă de intesitate şi formă constantă, fără fum şi fără să lase cenuşă sau compuşi răşinoşi în fitil. Oferta de 336 de lei pentru fiecare felinar elimina orice concurentă. Începând cu 1 aprilie 1857, Bucureştiul avea să fie iluminat cu 1000 de lămpi.
În 1861, în apropierea Moineştiului, pe locul cunoscut sub numele de Mosoarea fost instalată prima sondă de petrol forată prin mijloace mecanice(sistem percutant uscat cu prăjini de lemn şi sapă tip burghiu) din ţară. Forajul a fost făcut la o adâncime de 150 de metri.
În anul 1880, producţia de petrol a României atinge 15900 de tone. Statul român adoptă în 1895 o primă lege a minelor, care deschide drumul capitalurilor străine în industria petrolieră românescă. Aşa apar cele mai importante companii petroliere româneşti. Prima companie petrolieră de anvergură a fost Steaua Romană, înfiinţată cu capital german în 1895. În 1897, compania petrolieră construieşte la Câmpina (zona în care Steaua Română deţinea un total de 305 hectare de câmpuri petroliere) cea mai mare şi mai modernă rafinărie din Europa. Capacitatea de rafinare a rafinăriei Steaua Română a fost la început de 1200 de tone pe zi.
O altă companie importantă în industria petrolieră românească a fost Societatea Astra Română, constituită în 1910 (iniţial a fost o modestă fabrică de petrol de la marginea Ploieştiului, fondată în 1880). Între 1910 şi 1947, Rafinăria Astra Română a aparţinut trustului olandez Royal Dutch Shell. Până la începutul Primului Război Mondial se mai contituie şi companiile:Româno-Americana(fondată în 1904 ca filială a companiei americane Standard Oil deţinută de magnatul J.D. Rockefeller), Vega(înfiinţată în 1905 cu capital german), Creditul Petrolifer(1905), Concordia(1907), Societatea de Petrol Franco-Română(apare în 1905 şi este considerată cea mai mare infuzie de capital francez de pe piaţa petrolieră românească), Compania franco-română Unirea Aquila(1906).
România s-a remarcat pe plan mondial cu numeroşi ingineri petrolişti:
· Inginerul Virgiliu Tacit, inventator al primului aparat care previne erupţiile
· Inginerul Andrei Dragulanescu, cel care a elaborat şi testat tubajul sondelor cu coloană unică
· Dr. Inginer Ion Basgan, cel care s-a folosit de principiul sonicităţii pentru a breveta în anul 1934, atât în România cat şi în SUA, un nou sistem de foraj:“Metoda pentru îmbunatăţirea randamentului şi perfecţionarea forajului rotativ prin rotaţie percutantă şi prin amortizarea presiunilor hidrodinamice”. Metoda propusă de inginerul Basgan a fost folosită pe scară largă în SUA, fiind introdusă în România după 1944. Meritele sale nu au fost însă recunoscute de statul român.
· Inginerul Lazăr Eldeanu, cel care a elaborat o nouă metodă de rafinare a petrolului lampant şi ulterior şi a altor produse petroliere. Este vorba de o rafinare selectivă care folosea dioxidul de sulf.
De asemenea industria petrolului din România a înregistrat şi câteva premiere:
· România a fost prima ţară din lume care a exportat benzină încă din anii 1900.
· În 1904 se înfiinţează prima şcoală din lume de maiştri sondori la Câmpina . Ulterior şcoala va pregăti şi maiştri rafinori.
· În 1934, sonda nr.1 a societăţii Creditul Minieratinge cea mai mare adâncime din ţara în zona de extracţie de la Chitorani(3300m). În 1938, sonda 13 a companiei Astra Română stabileşte un nou record de 3644 de metri în zona de foraj de la Boldeşti
O dată cu intrarea României în Primul Război Mondial în anul 1916, armata română aflată în retragere din faţa trupelor germane, este nevoită să incendieze regiunile petrolifere din Muntenia. Germanii preiau controlul câmpurilor petroliere româneşti şi refac rapid capacitatea de producţie şi export. Rafinăria Steaua Română este redeschisă de germani în 1917.
Rolul industriei petroliere în economia românească interbelică
După terminarea războiului, capitalul german din industria extractivă începe să se diminueze.În 1920, guvernul I.I.C. Brătianu pune sub sechestru 23 de societăţi petroliere ex-inamice. Invocând prevederile Convenţiei de la San Remo, aliaţii englezi şi francezi fac presiuni pe lângă statul român pentru a împărţi aceste societaţi petroliere germane. După mai multe runde de negocieri purtate de guvernul Averescu cu diplomaţii francezi şi englezi, societăţile româneşti preiau pachetul majoritar de acţiuni, iar restul este împărţit în mod egal între capitalul francez şi englez.
Liberalii au beneficiat de o participaţie consistentă prin intermediul societăţii Creditului Minier, înfiinţată în 1919. Englezii intră în posesia acţiunilor prin intermediul societăţii Anglo Persian Oil Co. Ltd.(viitoarea companiei British Petroleum). Compania engleză reuşeşte să preia o mare parte din acţiunile societăţii germane Steaua Română
Politica economică a României din perioada interbelica se schimbă o dată cu adoptarea doctrinei liberale Prin noi înşine, care urmărea consolidarea capitalului autohton din economia naţională.Noua Lege a minelor adoptată în 1924, prevedea ca minim 55-60% din capitalul şi 75% din personalul societăţilor cu capital mixt, trebuie să fie românesc.Mai exista şi obligativitatea pentru toate întreprinderile care intrau sub regimul legilor economice ca să includă cetăţeni români în proporţie de 2/3 între membrii consiliului de administraţie (inclusiv preşedintele), ai comitetului de direcţie şi cenzori;Teoreticianul incontestabil al acestei politici a fost liderul liberal Vintilă Brătianu, ministru de finanţe în perioada 1922-1926.
Perioada 1918-1924, este una de refacere pentru industria petrolieră românească . În anul 1924 se atinge nivelul antebelic al producţiei, adică 1851303 de tone. În primul an postbelic producţia a fost inferioară celei din 1918. Nevoia de a extrage cantităţi de ţitei mai mari care să acopere necesarul energetic al României Marii a întâmpinat mari piedici datorită lucrărilor de explorare inexistente a forajului slab, a lipsei materialelor şi uneltelor de lucru sau a curentului electric.
În perioada interbelică, capitalul american nu a reuşit să intre în posesia acţiunilor deţinute de societaţile petroliere ex-inamice . Spre deosebire de capitalurile anglo-olandeze sau franco-belgiene, capitalul american nu s-a angajat în înfiinţarea de noi firme petroliere în România.
Cu toate acestea, societatea petrolieră Româno-Americană, filiala trustului Standard Oil, a ajuns să dispună, prin sporuri succesive, de cel mai mare capital vărsat dintre toate societăţile din România(500 de milioane de lei hârtie în decembrie 1922).
Restricţiile impuse capitalurilor străine ca urmare a aplicării doctrinei liberale Prin noi înşineau condus iremediabil la un conflict deschis între guvernul liberal şi corporaţiile internaţionale care deţineau poziţii în România ori care voiau să-şi facă intrarea pe piaţa petrolieră românească. Pentru a-şi putea apăra interesele, industriaşii străini au încercat să promoveze la nivel politic, o doctrină a porţilor deschise. Cu toate că guvernul liberal era acuzat de marile corporaţii străine pentru faptul că promovează naţionalismul economic, trebuie însă reţinut faptul că foarte multe state, inclusiv marile puteri, promovau această politică protecţionistă.
Reorientarea din anii 1927-1928 a politicii economice Prin noi înşineeste arătată de manifestul noului guvern Ion. I.C. Brătianu, instaurat în vara lui 1927. Manifestul nu mai menţiona favorizarea cu precădere a factorilor autohtoni în opera de dezvoltare a economiei naţionale prin valorificarea bogăţiilor naturale ale României, ci de atingerea acestui scop prin „participarea cuvenită a muncii şi capitalului românesc”. Este evidenţiat şi rolul benefic al capitalurilor străine pentru dezvoltarea economiei naţionale.
Liberalii au insistat pentru a impune recunoaşterea principiului colaborăriicapitalurilor străine cu cel naţional în cadrul activităţii de valorificare a bogăţiilor naturale ale României.
Pe plan politic, gruparea Porţilor Deschisedetaşată din rândurile cercurilor guvernante din România reunea, în mare, toate partidele politice mai importante care s-au aflat în opoziţie în vremea guvernărilor liberale postbelice – Partidul Naţional Român din Ardeal, Partidul Ţărănesc, Partidul Poporului, Partidul Naţionalist-Democrat şi grupările conservatoare ale lui Take Ionescu şi Al. Marghiloman. Regele a fost deasemenea un susţinător al politicii Porţilor Deschise.Liderul Partidului Naţional-Ţărănesc, Iuliu Maniu, a lansat în anul 1928 lozinca potrivit căreia capitalul străin însemna pentru economia indigenă „ploaia mănoasă” ce făcea să rodească câmpia.
O dată cu formarea sa în octombrie 1926, PNŢ s-a angajat să acţioneze pentru a impune „egalitatea de tratament a capitalurilor străine şi a capitalurilor naţionale în faţa legii şi a administraţiei”.
După încheierea Primului Război Mondial s-a evidenţiat un pronunţat intervenţionism de stat care avea în vedere satisfacerea nevoilor financiare într-un moment în care exporturile erau nesimnificative. Monesa naţională se devaloriza, iar datoria publică a atins cote îngrijorătoare. În aceste condiţii, petrolul erau o marfă de export valoroasă care aducea valuta necesară statului. Înţelegând cât de importantă este păstrarea resurselor de subsol sub controlul statului, guvernul I.I.C. Brătianu a decis să naţionalizeze resursele minerale ale României. Reforma din 1923 a regimului subsolului minier a prezentat, din punctul de vedere al problemei petroliere, o sumă de elemente benefice. Art. 19 al reformei subsolului minier a proclamat principiul potrivit căruia statul era unic propietar al zăcămintelor petrolifere. Petrolul este elementul-cheie care a asigurat creşterea economică a României din perioada interbelică, una dintre cele mai mari din lume(5, 5). Producţia de petrol a atins vârful în anul 1936, atunci când România era al cincilea exportator de petrol din lume, după Indiile Olandeze(6.500.000 de tone), Iran(8.500.000 de tone), SUA(15.000.000 de tone) şi Venezuela(19.000.000 de tone).
Importanţa petrolului românesc în cel de-al doilea Război Mondial
Chiar dacă cel de-al Doilea Război Mondial nu a izbucnit doar datorită petrolului, el a fost un război purtat şi pentru petrol. În planurile statelor agresoare(Germania, Japonia şi Italia) lipsa cronică a materiilor prime şi a carburantului a fost un factor determinant. Toţi beligeranţii erau conştienţi de faptul că pentru duelul armat trebuie să-şi asigure rezervele necesare de ţiţei. Pe toată durata desfăşurii războiului, petrolul a fost marfa de primă necesitate. Chiar înaintea izbucnirii războiului, publicistul francez.Edgar Faure a descifrat rostul major al combustibilului lichid în determinarea stărilor de pace sau de război.
În al doilea Război Mondial, destinul României a coincis cu destinul petrolului. Între anii 1939-1940, soarta României a fost legată şi de petrol. România trece de la neutralitatea din septembrie 1939 la nonbeligeranţa părtinitoare începând cu mai 1940, aşa cum şi industria petrolieră trecea de la o industrie acomodată statului şi cerinţelor pieţei libere capitaliste la una încorsetată de celebrul Ol Pkt semnat între Bucureşti şi Berlin la 27 mai 1940.
Importanţa petrolului românesc pentru Reich-ul lui Hitler este foarte bine arătată de estimările marelui istoric german Andreas Hillgruber . Conform analizei sale, livrările de produse petroliere ale României către cel de al III lea Reich, au însumat în perioada 1939-iulie 1944 o cantitate de 11.632.000. Aceasta a reprezentat o treime din consumul general al Reich-ului.
Albert Speer, ministrul Înzestrării Reich-ului, a recunoscut faptul că retragerea României din Axă la 23 august 1944, a produs o” întorsătură decisivă” în economia de război germană. Producţia de petrol a României a înregistrat ritmuri nesemnificative comparativ cu perioada imediat precedentă. Industria petrolieră românească a înregistrat evoluţii şi involuţii ca rezultat al bombardamentelor aeriene anglo-americane. Pentru Hitler, zona petrolieră Ploieşti a fost un important obiectiv prioritar de apărat. Conform Raportului Asociaţiilor Industriilor de Petrol din România din 27 mai 1945, principalele societăţi petroliere din timpul războiului au fost:Astra Română(cea mai mare producţie), Concordia, Româno-Americană, Steaua Română, Unirea, Colombia, Creditul Minier, Prahova, IRDP, Redevenţa, Dacia, Grupul Petrolul Românesc.
Alianţa româno-germană a avut încă de la început la bază livrările de petrol românesc. În contextul planificării invaziei din URSS(1941), rezervele de petrol din România erau cele mai apropiate . Ieşirea României din alianţa cu Germania Nazistă la 23 august 1944, a confirmat opinia lui Hitler expusă în mesajul din 18 iunie 1941:Problema petrolului românesc era şi a rămas vitală pentru Reich-ul angajat într-un război general şi total.
Manfred von Killinger şi Hermann Neubacher au abordat adesea cu Mareşalul Antonescu, dosarul schimburilor economice germano-române, problema petrolului fiind pe primul loc la începutul anului 1942. În august 1943, Ribbentrop i-a solicitat de mai multe ori lui Hermann Neubacher să discute cu Mareşalul Antonescu sporirea livrărilor de petrol şi refacerea rafinăriilor din zona Ploieştiului, avariate în urma bombardamentelor Aliaţilor. Dacă în primele luni din 1940, petrolul reprezenta doar 30% din totalul exporturilor României, în prima parte a anului 1941 el va ajunge la 72, 8% din valoarea exporturilor. Produsele petroliere româneşti au fost exportate în Germania la preţul antebelic(lucru sprecificat în acordul economic româno-german). Datorită acestor prevederi, importatorul german a plătit doar 50% din preţul plafon al petrolului Statul român renunţă la drepturile sale (tot 50% din preţul plafon al petrolului) cu contra-avantajul(doar ca promisiune) de a se furniza de către Germania armament tot la preţul antebelic.Ca rezultat, pierderea acumulată a statului român s-a ridicat la 240 milioane e mărci doar pentru perioada 1940-1941. Dacă se adaugă şi cumpărarea de armament german la preţuri sporite faţă de cele din perioada antebelică, pierderile României între 1940 şi 1943 ajung la 43.033.573.016 de lei . Şi asta în condiţiile în care bugetul statului era de 115.920.260.000 de lei.
Bombadamentele aliate asupra zonei petrolifere Ploieşti. au continuat fără pauze majore până la ieşire a României din Axă la 23 august 1944. Aşa cum este menţionat şi în documentele oficiale a principalelor organisme militare din Washington şi Londra, pentru aviaţia anglo-americană bombardarea zonelor petrolifere româneşti era o “prioritatea absolută” .
Între 1944 şi 1945, petrolul românesc a ajuns să fie important şi pentru ofensiva Armatei Roşii spre Berlin.Cantităţile imense de petrol necesare sovieticilor în ofensiva lor din Europa au ajuns să fie furnizate de România, fără ca URSS-ul să se mai obosească să aducă petrol din Caucaz. Totul a fost trecut în contul reparaţiilor de război pe care România trebuia să le plătească URSS-ului conform Convenţiei de Armistiţiu din 12-13 septembrie 1944. Dacă iniţial reparaţiile au fost fixate la 300 de milioane de dolari, în realitate ele au ajuns să fie aproximativ 2 miliarde de dolari. Aşa cum se relatează în literatura mondială referitoare la petrol, pentru unele state şi naţiuni, în diferitele contexte ale istoriei moderne şi contemporane, rezervele bogate de “aur negru” au fost o binecuvântare, dar în acelaşi timp şi un blestem care a adus nenorociri greu de prevenit datorită invidiei unor state.
Bibliografie
Gheorghe Buzatu, O istorie a petrolului românesc, ed. a II a, Ed. Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2009.
Academia Română, Istoria Românilor, vol.IX., România în anii 1940 -1947, Ed.Enciclopedică, Bucureşti, 2008.
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Steaua_Rom%C3%A2n%C4%83
