Corespondența personală a lui Himmler, descoperită în Israel
Sute de fotografii și notițe inedite ale lui Heinrich Himmler au fost păstrate de o familie din Israel, scrie Die Welt. Publicația germană pregătește acum publicarea în exclusivitate a arhivei lui Heinrich Himmler, unul din cei mai cunoscuți lideri naziști.
Echipa de la Die Welt lucrează la această colecție din anul 2011, când au aflat că arhiva se află în posesia familiei regizoarei Vanessa Lapa, de origine israeliană.
Heinrich Himmler (October 1900 – May 1945) s-a aflat în vârful ierarhiei naziste în calitate de șef al Waffen-SS, al Gestapo și al Poliției, precum și al sistemului de lagăre de concentrare în care și-au pierdut viața milioane de oameni.
Până recent, se credea că aceste documente personale ale lui Himmler s-au pierdut. Insă la aproape șapte decenii de la moartea acestuia, familia Lapa a hotărât, în sfârșit, să facă publcă arhiva.
Documentele, păstrate într-un seif bancar din Tel Aviv, acoperă perioada 1927-1945. Este vorba de scrisorile de dragoste trimise de Himmler soției sale, Margareta ;ultima scrisoare datează din aprilie 1945, cu câteva săptămâni înainte de sfârșitul celui de-al Treilea Reich. Colecția conține și un număr însemnat de fotografii necunoscute până acum și alte documente mai puțin importante, precum cărți de rețete.
Se presupune că documentele au fost scoase din seiful din casa familiei Himmler de soldații americani și că acestea au ajuns ulterior în posesia tatălui Vanessei Lapa.
Autenticitatea documentelor a fost confirmată de mai mulți experți, inclusiv de specialiști de la Arhiva Federală Germană (Bundesarchiv). Scrisul din hârtii a fost identificat ca aparținând lui Himmler, iar scrisorile Margaretei Himmler, păstrate la Bundesarchiv, corespund exact celor din colecția Lapa.
Potrivit istoricului german Michael Wildt, această colecție reprezintă o sursă unică de informații privind conducerea nazistă, mai ales în condițiile în care ceilalți lideri naziști – precum Hitler sau Goebbels – nu au lăsat documente personale. Astfel, aceste sute de pagini vor oferi informații valoroase nu doar despre Himmler însuși, dar și despre natura regimului nazist.
Sursa:www.rt.com