Istoria, o altă formă de propagandă

Sondajul de opinie „Adevărul despre România” – Românii şi Istoria, comandat de „Adevărul” şi „Historia” şi realizat de INSCOP, conţine, pe lângă topul personalităţilor istorice clasate în funcţie de importanţă, alte trei clasamente, şi ele importate din punct de vedere al percepţiei şi receptării istoriei la noi în ţară:topul personalităţilor istorice feminine, al evenimentelor cu consecințele cele mai importante pentru istoria românilor şi al percepţiilor vis-a-vis de vecini.

Rezultatele obţinute în aceste topuri indică faptul că informaţiile istorice pe care le au în general românii sunt puternic afectate, pe de o parte, de cunoştinţele dobândite din manualele şcolare, iar pe de alta, de educaţia informală, primită prin intermediul mass-media. Multe dintre aceste informaţii se dovedesc a fi doar nişte clişee, ce pot fi folosite în diverse ocazii pentru a ilustra „mândria de a fi român”. 

Fideli unui duşman istoric:Imperiul Otoman

Una dintre cele mai conservatoare paradigme pe care o observăm constă în faptul că românii cred că duşmanul cel mai mare (şi vecinul cel mai rău) de-a lungul timpului a fost Imperiul Otoman, urmat de Ungaria şi Imperiul Habsburgic. Aceasta, în timp ce Imperiul Ţarist, respectiv Uniunea Sovietică, cea care a impus comunismul după cel de-Al Doilea Război Mondial, ocupă doar locul patru în top. La polul opus, Serbia şi Bulgaria se luptă pentru supremaţie la capitolul cel mai mare prieten al României.

Este interesant acest rezultat, mai cu seamă că relaţiile româno-turceşti după 1878 au fost extraordinar de bune. Ba chiar Osman Paşa, conducătorul armatelor otomane de la Plevna, este primit cu mult fast câţiva mai mai târziu după război la Bucureşti. Un asemenea rezultat nu putem să îl punem decât pe seama asocierilor făcute cu informaţiile dobândite în şcoală şi certificate pentru mulţi prin filmele care au alcătuit Epopeea Naţională. Faptul că relaţiile româno-sovietice, monarhia, perioada interbelică, instaurarea regimului comunist au fost trecute sub tăcere în anii de formare a celor care au peste 40 de ani se poate observa din plin. Pentru aceste generaţii istoria din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi din secolul XX a fost prezentată doar în „punctele esenţiale”:obţinerea independenţei, în 1877, bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, în 1917, Marea Unire (1918), 23 August 1944 şi, bineînţeles, istoria P.C.R. Răspunsuri precum „cel mai rău vecin a fost Imperiul Otoman”, în contextul în care frica faţă de URSS a fost o realitate, pot să vină şi din faptul că unii respondenţi, prin prisma cunoştinţelor şcolare, asimilează istoria doar cu perioadele mai vechi, Evul Mediu şi perioada modernă, omiţând ultimii 150 de ani.

Imaginea Reginei Maria, asociată mai multor evenimente importante ale secolului XX

Marea Unire din 1918 este considerată cel mai important eveniment din istoria României, urmat de Revoluţia din 1989. Observăm totuşi că oamenii sunt receptivi la ceea ce se întâmplă astăzi, nu doar din această plasare în partea superioară a clasamentului a evenimentelor din 1989, dar şi din acordarea poziţiei a patra aderării României la Uniunea Europeană, chiar înaintea unui alt eveniment crucial din istoria noastră:declararea Independenţei de stat din 1877. Potrivit rezultatelor sondajului, există o diferenţă de valorizare a evenimentelor în raport cu vârsta. Persoanele de peste 65 de ani și persoanele cu studii primare apreciază într-o proporție semnificativ mai mare decât media importanța Marii Uniri din 1918.În acelaşi timp, persoanele între 36 și 50 de ani și persoanele cu studii superioare apreciază într-o proporție mai mare decât media importanța răsturnării regimului comunist din 1989. Explicația poate fi legată de faptul că o parte a acestei ultime categorii a participat cel mai activ la schimbarea de regim din urmă cu aproape 25 de ani.

În topul personajelor feminine, Regina Maria conduce detaşat, fiind urmată de eroina de la Jiu – Ecaterina Teodoroiu (un personaj despre care revista „Historia” a scris chiar anul acesta, în mai), apoi de regina Elisabeta, Ana Ipătescu, Elena Cuza şi Elena Lupescu. Deşi ascunsă în toţi anii comunismului, Regina Maria a urcat extrem de repede în imaginarul şi mentalul colectiv după 1989. Imaginea ei a fost asociată câtorva evenimente importante şi pozitive, deopotrivă, ale secolului XX:Primul Război Mondial (sau războiul de reîntregire a neamului), Marea Unire din 1918 şi încoronarea de la Alba Iulia din 1922. De asemenea, deschiderea, în ultimii ani, a turismului bulgăresc către români i-a adus pe mulţi dintre aceştia faţă în faţă cu unul dintre locurile dragi Reginei Maria – Castelul de la Balcic. O prezenţă interesantă în top este Ana Ipătescu, despre care azi nu se mai vorbeşte deloc, dar care, în iconografia revoluţionar-comunistă, ocupa o poziţie importantă. 

Câteva detalii din „bucătăria” realizării sondajului

De la bun început, adică din momentul în care membrii redacţiei „Historia” au făcut propunerile către INSCOP, au fost inserate şi o serie de elemente care au avut drept scop testarea nivelului de cunoaştere a istoriei în rândul respondenţilor. Un prim aspect a fost includerea în sondaj a unor personaje medievale care nu au o legătură directă cu ceea ce putem numi conceptual statul român. În cazul lui Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sau Vlad Ţepeş nu putem vorbi de conştiinţă naţională sau de alte valori născute odată cu Revoluţia Franceză de la 1789. Totuşi, folosirea lor excesivă în propagandă şi în discursul şcolăresc oferă respondentului posibilitatea să plaseze voievozii în topul „celor mai importanţi români”.

Un al doilea element a fost acela că nu am dorit să oferim o cheie de interpretare – negativă sau pozitivă – termenului de „importanţă” în cazul evenimentelor. Aceasta, tocmai pentru că un fapt istoric poate să fie considerat important fie pentru că a avut o înrâurire pozitivă, fie din pricina consecinţelor sale negative. Dincolo de primul eveniment clasat în top, Marea Unirea de la 1918, remarcăm cel puţin o anomalie:dacă cei 50 de ani de comunism au fost o etapă semnificativă în istoria României, atunci de ce doar răsturnarea regimului este atât de importantă încât să ocupe locul secund, iar instalarea aceluiaşi regim se plasează în coada listei?

În cazul personajelor feminine, alegerile au fost dificile pentru că societatea românească este una deosebit de conservatoare şi oferă femeii doar un rol bine definit, departe de luminile principalei scene istorice. Am omis intenţionat nume precum Regina Elena, mama Regelui Mihai, unul dintre puţini români care a fost decorat cu Ordinul „Drept între popoare” pentru acţiunile sale de salvare a evreilor români din timpul Holocaustului, sau alte exemple feminine pentru că popularitatea şi notorietatea acestora este foarte redusă;concluzie pe care o putem trage şi din plasarea spre finalul clasamentului a Elenei Cuza, soţia Domnului Unirii. Observăm, în schimb, o valorizare a moralităţii femeii, în momentul în care Elena Lupescu, amanta şi mai târziu soţia lui Carol al II-lea, este aşezată pe ultima poziţie a clasamentului. 

Cât de buni prieteni ne sunt bulgarii?

Un ultim aspect a fost introdus în topul relaţiilor cu vecinii:relaţiile cu Bulgaria, respectiv cu Serbia. Ce se învaţă la şcoală despre Bulgaria şi Serbia? Nimic de reţinut sau… poate doar faptul că bulgarii ne-au răpit Cadrilaterul, în 1940. Totuşi, uităm că România a invadat Bulgaria în 1913, în cadrul celui de-Al Doilea Război Balcanic – şi cu această ocazie au fost anexate cele două judeţe din sudul Dobrogei, regiune numită Cadrilater. De asemenea, din cauza evenimentelor din 1913, Bulgaria a căutat mai mereu să fie în „cealaltă tabără”, chiar dacă înainte de 1913, vreme de mai bine de un secol, Ţările Române şi apoi statul român fuseseră casa şi patria de suflet a multora dintre revoluţionarii şi elitele bulgare. Poate doar cu aderarea la N.A.T.O. şi U.E. s-au mai atenuat animozităţile istorice….

Învăţam la un moment dat că România are doi prieteni buni:Iugoslavia şi Marea Neagră. Să ne întoarcem privirile spre prietenul loial al României – Serbia (ex. Iugoslavia), care împreună cu Bulgaria îşi dispută supremaţia la categoria cei mai buni vecini. Care au fost acţiunile României în timpul conflictului civil din 1997, când NATO a decis bombardarea Belgradului? Poate nu ne-am câştigat încă un duşman permiţând avioanelor americane să survoleze spaţiul aerian românesc după ce aruncau bombe în Serbia, dar cu siguranţă astfel de evenimente nu se uită uşor.

Toate aceste elemente inserate, precum şi rezultatele obţinute în acest sondaj ne indică faptul că istoria nu este, din păcate, magistra vitae, ci doar o altă formă de propagandă, mult mai adânc înrădăcinată. Tot acest discurs început în clasele primare cu povestioare şi poezii elogioase se îmbogăţeşte treptat cu selecţiile prezentate în manualele de istorie. Ulterior, peste aceste cunoştinţe se aşază tot mai multe informaţii disparate, rareori coordonate, extrase din diverse locuri – de la documentare şi articolele de curiozităţi, până la filme artistice şi jocuri video – ce se depărtează tot mai mult de adevărul istoric. Ce obţinem? Un cetăţean cu o cultură superficială, pe care îl putem controla folosindu-ne de nişte paradigme şi nişte clişee învăţate, adesea, din istorie.