Comoara lui Brâncoveanu a iscat un scandal de proporţii

Comoara lui Brâncoveanu a iscat un scandal de proporţii

Scandal iscat pentru o presupusă comoară a lui Constantin Brâncoveanu care ar fi ascunsă sub o mănăstire construită de domnitor la 1700, în Mehedinţi. După zeci de căutători de comori care au săptat ilegal în biserica mănăstirii, veche de 313 ani, astăzi o echipă de cercetare de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj a săpat oficial în apropierea mănăstirii.

Numai că au fost luaţi la întrebări de poliţişti, pentru că în loc de cercetări arheologice aşa cum scrie în autorizaţia obţinută de la Ministerul Culturii, ar fi săpat o groapă de peste doi metri în apropierea mănăstirii, cel mai probabil în căutarea aurului.

Un bătrân din Baia de Aramă, Nicolae Titerlea în vârstă de 80 de ani a declarat că zona nu ar fi străină de comori.

“Comoara există, dar nu unde caută ei aici. Şi aurul lui Brâncoveanu este aici, şi plusul de bani ai lui Tudor Vladimirescu. Când a plecat el, n-a plecat cu banii pe cal la Bucureşti, banii sunt aici. Ştiu din legendele locale spuse de bătrâni. Şi mai e aurul lui Coşut, Coşut când a învins Ungaria a venit la Tarniţa, la prietenul lui, Hergot, a lăsat comorile aici şi a plecat să ceară sprijin sârbesc să ocupe tronul Ungariei. A fost rănit, imobilizat la pat în Serbia şi niciodată nu a mai venit să-şi vadă aurul lăsat aici la Hergot. Am auzit că este detectată aici, sub masa sfântă dar nu este aici”, a spus Nicolae Titerlea.

Aceste legende au făcut ca prin jurul mănăstirii Sfinţii Voievozi să mişune zeci de căutători de comori. Totul a culminat cu un episod de acum câţiva ani, când chiar cu complicitatea unui preot, s-a săpat în biserica mănăstirii, într-o noapte. Acum, cercetătorii de la Muzeul de Istorie din Cluj au obţinut o autorizaţie de la Ministerul Culturii să sape la doi paşi de zidurile bisericii, monument de patrimoniu, pentru un aşa zis diagnostic arheologic.

“Este un diagnostic arheologic prin care se vor constata anumite lucruri la faţa locului. Nu pot să vă dau răspunsuri concrete pentru că nici eu nu le cunosc. De asta mă aflu aici. Este un diagnostic arheologic avizat de Ministerul Culturii, aşa cum se întâmplă la multe obiective în ţara asta”, a declarat arheologul Gheorghe Petrov.

Numai că reprezentanţii bisericii spun că cercetătorii au făcut mai mult decât să pună un diagnostic arheologic. Şi au folosit pentru săpături persoane suspectate că în trecut ar mai fi căutat ilegal presupusele comori de sub mănăstire.

“Este o autorizaţie emisă de Ministerul Culturii şi Cultelor. Am fost înştiinţaţi de Direcţia Patrimoniu Cultural a judeţului Mehedinţi, ne-am conformat punerii în aplicare, am venit la ora respectivă şi am constatat că persoana autorizată, un colectiv de cercetare arheologică format din trei specialişti coordonaţi de responsabilul ştiinţific al acestei cercetări, domnul Gheorghe Petrov au întreprins aici săpături cu un buldo-excavator. Am constatat că efectuarea acestor lucrări a fost subcontractată de o altă firmă, de aici din localitate, asupra cărora planează suspiciunea că a mai făcut de-a lungul timpului anumite cercetări pe cont propriu.”, a declarat consilierul economic al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, preotul Mihai Zorilă, care a şi sesizat Poliţia şi a cerut verificări.

De aceeaşi părere este şi arheologul Gabriel Crăciunescu. „Din punctul meu de vedere este mai mult decât o evaluare de teren pentru că s-a trecut peste straturile arheologice şi s-a mers mult mai jos. În momentul acesta suntem deja în altă fază, s-a renunţat deja la ideea aceea a evaluării de teren şi se merge la sondarea stâncii să se caute altceva decât straturile arheologice”, a declarat Gabriel Crăciunescu. Pe firul acestei poveşti au intrat şi poliţiştii sesizaţi de reprezentanţii Episcopiei din Tr. Severin şi au demarat o anchetă. „Poliţia Oraşului Baia de Aramă va demara o anchetă în acest sens şi vom lua măsurile legale ce se impun cu privire la cele constatate cu ocazia lucrărilor care se efectuează la Mănăstirea Sfinţii Voievozi”, a declarat inspectorul Tibi  Octavian de la Poliţia din Baia de Aramă.

Şeful echipei de cercetare a fost invitat la poliţie pentru audieri. Şantierul va fi păzit în această noapte de patru poliţişti, iar mâine dimineaţă vor fi reluate cercetările arheologice.

Mai multe imagini pe adevărul.ro

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *