Am ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană, avem 7 ani pentru reducerea deficitului

Am ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană, avem 7 ani pentru reducerea deficitului

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că reprezentanții Comisiei Europene au fost de acord cu perioada de 7 ani pentru reducerea deficitului bugetar. Marcel Ciolacu spune că în cei șapte ani vor urma „investiții masive”.

„Am ajuns la o înțelegere cu Comisia Europeană cu privire la Planul fiscal. Este esențial că experții Comisiei au fost de acord că România are nevoie de o perioadă de 7 ani în care să facă investiții masive în economie! Evident că, în paralel, statul trebuie să facă un efort de a reduce cheltuielile, astfel ca echilibrul economic să se consolideze în următorii ani. Prin urmare, investițiile vor crește în următorii ani”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Comisia a cerut României să trimită acest plan fiscal în următoarele 10 zile, până pe 25 octombrie. Statele membre UE care depășesc limitele de deficit și datorie publică au fost solicitate să trimită la Bruxelles, în septembrie, planuri naționale care să conțină măsuri exacte de revenire în ținte stabilite prin Pactul de Stabilitate

Guvernul României a cerut în septembrie o exceptare de la acest termen, cerând să trimită acest plan concret în ianuarie 2025, după alegeri. Comisia a refuzat solicitarea României.

Pentru a reveni în ținta de 3% din PIB, Guvernul trebuie să reducă deficitul – în fiecare dintre următorii 7 ani- cu 0,7 p.p..

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *