Cine a inventat berea? Un accident sau un act intenționat?
Prima băutură alcoolică din lume a fost inventată cu 7000 de ani în urmă. Cel mai probabil a fost inventată în două zone distincte, în aproximativ aceeași perioadă, pe continentul asiatic. Era numită „băutura divină” și era considerată un aliment aproape indispensabil.
Deși considerate nesănătoase de majoritatea medicilor, mai ales consumate în exces, băuturile alcoolice au făcut mereu parte din cultura comportamentului uman. Cea mai veche băutură alcoolică, spun specialiștii, are o vechime de aproximativ 9000 de ani. Este vorba despre un fel de bere, nu identică cu cea consumată astăzi, dar realizată prin procese de fermentare de bază asemănătoare. Ingredientele erau diferite, la fel și consistența.
Berea preistorică de Jiahu
La începutul anilor 2000, un grup de cercetători chinezi, britanici și americani au efectuat săpături arheologice în satul neolitic de la Jiahu, provincia Henan, undeva în nordul Chinei.
Aici au fost descoperite primele urme de prelucrare a ceramicii, adică acum 9000 de ani îHr, dar și „domesticirea” orezului sălbatic și cultivarea intenționată a acestuia. Săpăturile au scos la iveală și dovezi inedite privind folosirea instrumentelor muzicale dar și a unei forme de scriere, sub formă de pictograme.
Pe lângă toate aceste descoperiri deosebit de importante, cercetătorii au dat și peste vase sau resturi de vase care au fost utilizate pentru stocarea unor băuturi alcoolice. Este vorba, spun specialiștii, despre prima băutură alcoolică atestată în istoria omenirii.
Pe baza analizei făcute cu metode chimice s-a ajuns la concluzia că era vorba despre un fel de bere făcută dintr-un amestec de orez, miere și fructe, lăsate la fermentat în vase de lut. Deocamdată nu a fost recreată această băuturi alcoolică, mai ales că nu se știa exact timpul de fermentare folosit de chinezii din neolitic și nici celelalte procese utilizate de aceștia.
Berea, un accident sau un act intenționat?
În timp ce chinezii de la Jiahu consumau bere din orez cu miere, acum 9000 de ani, în Irakul de astăzi, o zonă cunoscută în Antichitate drept Mesopotamia, popoarele dintre fluviile Tigru și Eufrat inventau propria lor rețetă de băutură alcoolică. Era tot un fel de bere. Deci, berea a fost prima băutură alcoolică băută vreodată. Primele dovezi solide privind consumul de bere la mesopotamieni sunt din anul 4000 Îhr, adică acum mai bine de 6000 de ani în urmă.
Spre norocul specialiștilor, sumerienii, fondatorii primii mari civilizații mesopotamiene, au lăsat și prima rețetă de bere din lume, cu ajutorul scrierii cuneiforme. Sumerienii scriau într-un poem dedicat lui Ninkasi, zeița fertilității, recoltei, dar și a berii, că pentru a face această băuturi alcoolică foloseau un soi de pâine, combinată cu plante aromatice pentru a fermenta într-un vas mare din lut. Istoricii au păreri împărțite.
Unii spun că berea a apărut accidental după ce o bucată de bappir, pâine sumeriană, a fost uitată într-un vas de lut și a început să fermenteze, alături de alte plante care prisoseau în acel moment. Cei mai mulți specialiști spun însă că berea a fost rezultatul unui proces îndelungat de încercări, și a unei tradiții excepționale la sumerieni, probabil odată cu primele începuturi ale agriculturii.
Acesastă tradiție este dovedită și de faptul că exista deja, în anul 4000 îHr, o zeiță a berii. Sumerienii spuneau despre bere că era un o „băutură divină”, deoarece provoca sentimentul de beție. Tradiția preparării berii a continuat la toate popoarele mesopotamiene, dar și la egipteni, de prin anul 3000 îHr. Berea era băută dintr-un vas mare, cu un fel de ”paie” uriașe.
O companie a reușit să refacă rețeta veche de acum 6000 de ani. Dar a fost făcută în scop didactic mai degrabă, fără să fie comercializată. Berea sumeriană avea o cosistență sporită, asemănătoare mai degrabă unui terci și era foarte aromată. Era considerată un aliment, utilizat pe scară largă în alimentația mesopotamiană. Nu se știe concentrația alcoolică a acestui preparat.
Sursa: adevarul.ro
Foto sus: Tăbliță cu scris cuneiform, veche de 4500 de ani, descoperită la Shuruppak (Tell Fără) în Irak. În text sunt menționate diverse cantități de orz, făină, pâine și bere (© Osama Shukir Muhammed Amin FRCP(Glasg) / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine…