Legile lui Clio: dispariția determinismului în istorie

În perioada modernă, una din direcțiile-cheie ale istoriografiei a fost identificarea așa ziselor „legi ale istoriei” care, în opinia savanților, determinau evoluția istorică. Pozitivismul și apoi marxismul au încercat să identifice asemenea legi care să explice istoria, dar odată cu profesionalizarea istoriei, în secolul XX, încercările de definire a unor legi ale istorice sunt din ce în ce mai puține.

„Legile istoriei” nu mai atrag, după 1900, la fel de mulți adepți. Au existat însă istorici care au continuat să creada într-o asemenea filosofie. Cei mai importanți au fost Oswald Spengler, Arnold Toynbee și Benedetto Croce.

Oswald Spengler și Declinul Occidentului

Cea mai cunoscută operă a istoricului german Oswald Spengler (1880-1936) este Declinul Occidentului. Cartea e scrisă în primii ani după Primul Război Mondial, iar ipoteza sa este direct legată de prăbușirea morală a Germaniei după 1918.  După cum o arată și titlul, teza principală a cărții este că evoluția civilizațiilor are un tipar ciclic, că toate culturile au un ciclu de dezvoltare care merge de la naștere la declin și, în final, la dispariție. Potrivit lui Spengler, un asemenea ciclu de dezvoltarear avea câteva secole. Istoricul își argumenteaza teoria prin exemple legate de civilizația greco-romană și cea occidentală. El crede că declinul Occidentului a început deja, identificând semne ale acestuia în economia, cultura sau arta occidentală.

În Germania, cartea lui Spengler a fost foarte apreciată datorită prezentării în termeni favorabili a aspirațiilor militariste germane. Teoria lui Spengler le-a oferit germanilor și un fel de consolare după dezastrul economic de după 1918, deoarece raționaliza într-un fel declinul Germaniei și îl explica printr-un proces istoric (declinul) care afecta întreaga lume occidentale. În plus, Spengler prezenta democrația drept o formă de guvernare aflată în declin și propunea, în schimb, un guvern autoritar.

Arnold Toynbee și marile civilizații

Tot în perioada interbelică scrie și istoricul britanic Arnold Toynbee (1889-1975). În Studii asupra istoriei, el analizează ciclurile de creștere și declin ale civilizațiilor analizând ritmul lor de dezvoltare. Spengler considera că declinul unei civilizații este un proces natural. Toynbee îl critică spunând că istoria nu prezintă în mod obligatoriu asemenea legi. El e de părere că, în istorie, evoluția se prezintă ca un fel de competiție între probleme și răspunsuri. Astfel, atunci când o civilizație nu mai găsește soluții pentru probleme sale, va pierde în fața unor minorități care găsesc aceste soluții. Astfel, aceste grupuri minoritare ajung să schimbe civilizațiile. S-a întâmplat, spre exemplu, când în epoca de declin a Imperiului Roman, minoritatea creștinilor a găsit o nouă soluție pentru organizarea lumii.

Toynbee definește – din perspectivă spiritual-culturală-29 de civilizații de-a lungul istoriei, dintre care 22 au ciclul deja încheiat. Care sunt, în opinia lui Toynbee, marile civilizații? Egipteană, civilizația din Anzi, civilizația Chineză, Minoică, Sumeriană, Mayașă, Indiană, Hittită, Civilizația Greacă, cea Occidentală, Creștin-Ortodoxă, civilizația Extrem Orientală, Persană, Arabă, Hindu, Mexicană, civilizația Yucatec și cea Babiloniană. La momentul scrierii cărții, Toynbee spunea că în lumea contemporană mai există doar 4 civilizații:cea Occidentală, cea islamică, civilizația Hindu și cea din Extremul Orient.

Benedetto Croce, adversarul științei istoriei

Benedetto Croce (1866-1952), filosof și om politic italian, a fost unul din principalii adversari ai lui Mussolini. Potrivit lui Croce, istoria nu este altceva decât o viziune logică asupra realității, iar principiul său de bază este că „istoricul nu face dreptate, ci justifică”. Croce se opune ideilor deterministe din istorie și susține că așa-zisa „știință a istoriei” este o farsă.

Anticipând evoluțiile ulterioare din istoriografie, Croce consideră că istoria este reprezentarea noastră despre trecut, nu un adevăr absolut, și că fiecare om înțelege istoria în funcție de propria sa gândire. Mai mult decât atât, Croce susține că ne este imposibil să înțelegem mentalitatea oamenilor din trecut deoarece suntem legați de gândirea noastră din prezent. Astfel, orice istorie devine o istorie contemporană, a gândirii celui care o scrie.

Liberal în convingeri, Croce argumenta că istoria nu poate fi decât istoria libertății, a modului în care omul și-a perceput existența, expresia politică a libertății fiind liberalismul.