Video / Dezbaterea electorală Maia Sandu

Video / Dezbaterea electorală Maia Sandu

Dezbaterea electorală a candidaților rămași în turul doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova a fost organizată duminică, cu o săptămână înainte de votul decisiv. Transmisă în direct de postul public Moldova 1, dar şi de TVR Info și Euronews România, dezbaterea a avut un format inedit: evenimentul s-a desfăşurat fără un moderator care să intervină în discuţii.

Maia Sandu și Aleksandr Stoianoglo au avut libertatea de a-şi adresa întrebări direct. Dezbaterea a fost structurată pe trei segmente: un mesaj de salut către alegători, formularea a câte 10 întrebări şi un cuvânt final.

Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale se va desfăşura la 3 noiembrie.

Dezbaterea a scos în evidență diferențele majore dintre candidați- pe de-o parte abordarea Maiei Sandu pro-europeană și favorabilă colaborării strânse cu România, pe de altă parte, atitudinea suveranistă și înclinarea spre Rusia a lui Aleksandr Stoianoglo.

Un element semnificativ în dezbatere: Maia Sandu a vorbit majoritatea timpului în limba română în timp ce contracandidatul a avut mai multe intervenții în limba rusă, având oarece dificultăți să se exprime fluent în limba română.

Maia Sandu a câștigat turul I cu o majoritate confortabilă (peste 40%, aproape dublu decât cel clasat pe locul doi), însă victoria în turul II și-o poate asigura doar cu o prezență crescută la vot, Stoianoglu având în spate susținerea mai multor formațiuni pro-ruse.

(Citește și: ”Negociator-șef pentru aderarea la UE: Rusia a cheltuit 100 de milioane de euro pentru a sabota alegerile din Republica Moldova”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *