Puștile au alungat feudalismul, iar telecomunicațiile, comunismul

Mai puțin cunoscută publicului larg, cartea celebrului scriitor H.G. Wells, „Scurtă istorie a lumii”, ne propune o viziune seducătoare asupra omenirii în mișcare.

După autor, există un motor al dezvoltării social-politice universale: inteligența iscoditoare a omului. Nevoia de a ști, implementată în gena umană, face ca omenirea să se preocupe necontenit, de-a lungul istoriei sale, de lărgirea orizontului de cunoaștere. Descoperirile științifice sînt urmate de aplicațiile lor practice. Aplicațiile practice determină mari mutații în sistemul social-politic. Iată, de exemplu, rolul puștilor în destrămarea feudalismului:

„Nu mai puțin importante erau folosirea și perfecționarea, pe o scară din ce în ce mai intensă, a puștilor și a prafului de pușcă, aduse de mongoli, în vest, în secolul al XIII-lea. Ele distruseseră imunitatea baronilor în castelele lor și securitatea cetăților fortificate: Puștile au alungat feudalismul”.

Potrivit lui Wells, politica e fundamental schimbată, la un moment dat, de apariția tiparului și a busolei:

„În secolul al XVI-lea, cele mai însemnate evenimente pe care trebuie să le semnalăm sînt apariția tiparului și a corăbiilor ce străbăteau oceanele, folosind noua invenție marinărească, busola. Prima dintre aceste invențiuni ieftini, răspîndi și revoluționă învățămîntul, informația și discuțiile politice, și dădu o nouă orientare operațiilor fundamentale ale activității politice. A doua realiza unitatea lumii”.

Concepînd istoria omenirii ca un lanț de descoperiri și invenții revoluționare, determinate de nevoia funciară a omului de a ști azi mai mult decît ieri, și mîine mai mult decît azi, Wells contrazice pe față europocentrismul. Nu numai în trecut, dar și acum, europenii se cred buricul pămîntului.

O realitate prezentă e astfel extrapolată asupra întregii istorii a societății omenești. Lucru evident, contrazis de datele concrete. Descoperirile și invențiile epocale de la un moment dat, aparțin arabilor, chinezilor, mongolilor. Adică, exact celor pe care azi îi considerăm inferiori europenilor.

„Barbarii” au fost purtători ai noului, ai progresului. Iar la vremea respectivă, mult slăviții europeni, cei cîntați ca motor al civilizației, nu se înfățișau altfel decît ca niște sălbatici. Să credem că, într-o eventuală dezvoltare ciclică a omenirii, va veni vremea cînd culții de azi, europenii, vor fi sălbaticii, iar inculții de azi, africanii și asiaticii, vor fi neamurile civilizatoare?

Wells n-a apucat, firește, prăbușirea comunismului

De acea, el n-a putut vedea cu ochii lui confirmarea practică a tezei privind rolul decisiv al descoperirilor științifice în marile mutații social-politice ale lumii. Sistem inferior, barbar, comunismul a fost posibil în timp datorită izolării inițiale.

Începînd din 1917, o parte a planetei a fost ruptă din circuitul mondial de valori. Supusă unei intense propagande, populația de aici n-avea cunoștință de ce se întîmplă în afară. Legăturile sale cu lumea exterioară erau tăiate de dictatură.

De aceea, individul din comunism era tentat să creadă tot ce i se spunea de către propagandiști și agitatori. Nu putea călători în străinătate, n-avea cum să citească presa occidentală, posturile străine de radio erau bruiate, iar ascultarea lor aspru pedepsită. Dintr-un anumit punct de vedere, în lumea comunistă, oamenii încercau izolarea pe care o trăiseră, în feudalism, înaintații lor.

Cînd presa comunistă scria că la New York negrii sînt spînzurați la orice colț de stradă, cititorul din Est credea. Perioada postbelică a adus cu sine o neobișnuită dezvoltare a telecomunicațiilor.

Așa cum spunea Mac Luhan, pamîntul a devenit un sat planetar. Știrea a putut circula de la un capăt la altul al lumii cu rapiditatea cu care mergea, pe vremuri, bîrfa de la un capăt la altul al satului. Amploarea luată de telecomunicații a spart, în cele din urmă, izolarea comunistă. Asupra cetății comuniste s-au năpustit valuri-valuri de informație exactă.

Treptat-treptat, omul din Est (omul din lagăr) a aflat adevărul nu numai despre ceea ce se petrecea în Vest, dar și despre ceea ce se întîmpla în propria-i lume. Aceasta pentru că, am uitat s-o spun, în comunism, individul era străin de ceea ce se petrece nu numai la mii de kilometri distanță, pe un alt continent, dar și la cîțiva kilometri, într-un alt cartier.

Conștiința individuală, amorțită de minciunile propagandei comuniste, a tresărit. Și, privind în jur, omul din Est și-a dat seama că era, tras pe sfoară. Atunci s-a rezolvat și a dat o ultimă lovitură zidurilor care îl izolau de restul lumii. Acestea s-au năruit ca prin farmec. Semn extraordinar că ele fuseseră de mult surpate pe dinăuntru de agresiunea mijloacelor de informare în masă, ca urmare a dezvoltării telecomunicațiilor.