„Desfrîul desmățat al capitalei”, denunțat într-o carte din 1922

 După ce pierd o groază de timp, cu tăiatul filelor, citesc primele pagini din cartea Lăutarii noștri, publicată de C. Bobulescu în 1922, pentru a ști măcar despre ce-i vorba. Textul În loc de prefață anunță o carte cu evidente note de telenovelă. Autorul mărturisește c-a văzut cu 25 de ani în urmă un mort urmat de lăutari:

„În urma sicriului, dus pe mîni, după care veneau rubedeniile, o bandă de 14-16 lăutari, toți vioriști, puși pe două rînduri, cîntau o arie minoră, de o duioșie care, în adevăr, pironea pe orice trecător.”

Amintirea, înviată acum, cînd autorul s-a apucat de scris cartea, e pusă la lucru pentru a motiva inițiativa unei lucrări consacrate Lăutarilor noștri:

„Deci, închin aceste rînduri acelor lăutari necunoscuți de atunci, ca și acum, pentru mine, dar despre care pot spune că duceau la groapă încă de pe acea vreme, nu numai mortul, dar se duceau să îngroape și rămășițele acelor timpuri pe care desfrîul desmățat al capitalei de astăzi demult începuse a le disprețui.”

Mai că-mi vine să rîd.

În 1922, autorul denunța desfrîul desmățat al capitalei…

Ce-ar fi scris dacă s-ar fi apucat azi de scris Lăutarii noștri?

Aceste rînduri sînt menite a sugera o carte de boscorodeală popească, mai ales că o notă atribuie părintelui T. Antohi, parohul bisericii Sfîntul Nicolae-Șelari din București, tipărirea cărții (va fi plătit părintele?).

Cînd trec însă la conținut, rămîn plăcut surprins de rigoarea academică a studiului. La aproape fiecare rînd dai de o trimitere la subsol prin care se invocă sursa. Azi, cînd doctoratele se dau prin plagiere de pe Internet, permanenta invocare a sursei într-o carte din 1922, suspectată ca fiind de popularizare, uimește.

Cine o fi C. Bobulescu?

Internetul îmi dă imediat răspunsul.

Pe site-ul biserica.org, la rubrica Dicționarul teologilor români dau de Constantin Bobulescu, Preot, istoric, urmat de acest text:

„N. 8 mai 1882, în Vlădiceni, jud. Iaşi, decedat la 1 dec.
1958, în Bucureşti. Studii la Seminarul din Roman (1896-1899),
cursul superior la Seminarul «Central» (1899-1903), apoi la
Facultatea de Teologie din Bucureşti (1903-1907), cu licenţa în
1908. Diacon (1908-1912) şi preot (1912-1922) la catedrala
mitropolitană din Iaşi spiritual la Seminarul «Veniamin»
(1913-1921).

Preot la
bisericile «Sf. Ecaterina» (1922-1924), apoi la «Sf. Nicolae
Tabacu» (1924-1958), ambele în Bucureşti. A publicat peste 80 de
lucrări, privind istoria Bisericii şi a culturii româneşti, a
unor familii, monumente şi localităţi. (…)

Colaborări la
peste 25 de reviste, ziare, anuare, buletine, între care:
«Ortodoxul» – Iaşi, «Revista Societăţii
Istorice-Arheologice-Bisericești» – Chişinău, «Biserica
Ortodoxă Română», «Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice»,
«Revista Arhivelor», «Arhiva Românească», «Lamura», toate în
Bucureşti, «Miron Costin» Bârlad ş.a. A înfiinţat şi condus –
împreună cu Ştefan Berechet – periodicul: «Spicuitor în ogor
vecin – ştiri istorico-literare despre noi şi despre vecini»,
Bucureşti, 1921-1922. Mai multe Iucrări au rămas în manuscris,
între care peste 2000 pagini cu inscripţii şi însemnări din
bisericile oraşului şi judeţului Iași”.

Uite că autorul a fost cineva. Mai știe cineva asta în afară de mine?