Doftana, închisoarea care și-a ratat trecutul și viitorul

Penitenciar în perioada 1895-1960, apoi muzeu în perioada de glorie a comunismului, lăsat în paragină imediat după Revoluție, închisoarea Doftana și-a ratat deopotrivă trecutul și viitorul.

În comunism, pionieri din câteva generații, din Prahova și din București, și-au legat prima dată cravata la gât în curtea flancată de zidurile groase ale Doftanei. Simbol puternic, exploatat pentru a pune în valoare suferințele deținuților politici socialiști și comuniști, penitenciarul din comuna prahoveană Telega a trăit o perioadă de glorie maximă între anii 1960-1989.

„Pe platoul asta din fața închisorii, cât era de mare, nu aveai loc să arunci un ac. Atât de mulți oameni erau. Dar niciunul nu cânta, doar mimau, totul era înregistrat pe bandă și suna în difuzoarele puse în castanii din curte. Tovarășul, mic și pătat pe față, mergea numai pe covorul roșu, erau zeci de metri întinși”, își amintește de acele vremuri George Lopătaru, un bărbat care  a lucrat 23 de ani ca electrician la Doftana, localnic din Telega.

Filmul pe care ți-l proiectează despre vizitele „tovarășului”, prin vorbe descriptive și apăsate, animă brusc curtea penitenciarului. Te aștepți oricând să fii luat de tăvălugul oamenilor aduși să cânte ode și să scandeze patriotic, auzi aplauzele frenetice și te ferești să nu calci covorul. Dar domnul Lopătaru, ghid prin penitenciar și vremuri, întrerupe brusc proiecția. „Haideți înăuntru. Nu mai există nimic de atunci. S-a furat tot”.

Natura și omul, mână în mână pentru dezastru

În anii care au trecut de Revoluție, Doftana a ajuns o ruină, o „pedeapsă” pentru vremurile în care a închis între ziduri deținuții comuniști. Natura și-a făcut drum cu brațe de crengi prin geamuri, a surpat acoperișul și a mușcat din ziduri. Iarna trecută, cantitatea mare de zăpadă a distrus peste 80% din acoperiș. Cu un apetit și mai mare, oamenii au furat tot ce s-a putut, fier, lemn, cărămizi. A ajuns ca un decor pentru un film de groază.

„Închisoarea asta a fost treabă serioasă. Când a fost construită, pe timpul regimului burghezo-moșieresc, că așa i se zicea atunci, arhitectului care a fost trimis în Belgia și i s-a cerut o închisoare modernă, cu apă curentă, încălzire centrală și curent electric. La 1895, când a fost dată în folosință, Doftana le-a avut pe toate trei, doar că era electricitate numai pe culoare și pe zidul de rond, iar calorifere tot pe culoar”, răsfoiește din nou paginile istoriei domnul Lopătaru.

Secția H, spaima deținuților

Penitenciarul, construit în formă de potcoavă, a avut 8 secții de celule, trei luminoase și cinci întunecate, botezate cu litere de la A la H. Avea, însă, și spital, curți interioare de plimbare, ateliere de croitorie și tâmplărie, beci pentru hrană, dar și o pază ștrașnică. A evadat cineva de la Doftana? „Normal că a evadat, chiar dacă în cărți scrie altceva. Dar așa dă mai bine, nu?”, este amuzat George Lopătaru.

 „Doftana, la început, a avut 308 celule. Mai târziu, prin modificarea unor camere comune, a avut 397. Oricum, ceea ce se vede acum, este de după 1940. În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, Doftana s-a dărâmat, la cutremur. Atunci au murit și o parte din pușcariași. S-a mai dărâmat o dată și în 1977″, explică bărbatul.

În secțiile întunecate, celulele nu aveau ferestre, iar geamurile de pe holuri erau vopsite pentru ca lumina naturală să nu pătrundă. H era secția în care nimeni nu-și dorea să ajungă, destinată deținuților periculoși sau pentru pedepse. Celulele nu aveau paturi, doar o rojină, iar deținutul primea doar o jumătate de pătură. „Dacă gardianul era mai al dracu, arunca și niște apă pe jos”, spune ghidul nostru.

Bodnăraș, cel mai deștept deținut de la Doftana

Din ceea ce a consemnat istoria, Ceaușescu a petrecut doi ani la Doftana pentru activism și instigare la revoltă. A fost închis în secția H. „Asta nu a fost adevărat niciodată, a fost o mistificare.Ceaușescu a fost închis aici doar câteva luni, în tranzit spre o altă închisoare. Legendele mai spun că nu fost deținut politic, ci un borfaș mărunt, prins în Gara de Nord, cu furtișaguri. Iar la secția H a stat pentru că era rău de gură. Dar asta nici în gând nu puteai să o spui când lucram la Doftana”, povestește cancanuri domnul Lopătaru.

Pe la Doftana au trecut socialistul Gheorghiu – Bujor, Gheorhe Gheorghiu Dej, liderul comunist Ilie Pintilie, mort la Doftana la cutremurul din 1940, Emil Bodnăraș, viitor general al Armatei Române și colaborator loial al lui Ceaușescu. „Cel mai deștept om care a fost închis la Doftana a fost Bodnăraș, el avea facultate. Restul, Ilie Pintilie era muncitor ceferist, Ceaușescu cizmar, Dej electrician. Ce să mai zic de deținuții de drept de comun de aici, majoritatea erau analfabeți”, ne surprinde iarăși ghidul nostru.

Un ghid de poveste

A povestit toate acestea cu gesturi largi, cu opriri strategice în fața unor celule sau a unor spații care au făcut istorie, conducându-ne printre culoare interminabile. Pe aici se poate, pe aici nu. Ne ghidează și atenționează că ne putem prăbuși patru metri în gol. Deseori, când ridici privirea, prin tavanul surpat vezi cerul înnorat și ceața care se coboară în spațiul devenit ireal, cu scări ce nu duc nicăieri și uși de celule puse acolo parcă de decor. Îi pare rău că a ajuns așa? „Că e în paragină mi-a părut foarte rău, mai demult, acum îmi e indiferent. Probabil că așa i-a fost istoria”, conchide bărbatul de 68 de ani.

A lucrat la Doftana între 1966 – 1989, în perioada când închisoarea era muzeu, a citit tot ce se putea despre închisoare, și-a băgat nasul prin toate documentele din arhivă și are pretenția că știe ce spune. Ar fi putut să fie subiectul unui reportaj separat, dar este modest și capricios, prea puțin interesat să fie imortalizat într-un articol. Și cine nu ar fi la fel, după ce a jucat în filme celebre, turnate la Doftana, „Martori dispăruți”, „Clopotele” sau „Un august în flăcări “?

Trei licitații fără succes

În primăvara lui 2011, închisoarea, monument istoric de clasa A, cu o suprafață de 8.000 de metri pătrați, a fost trecută din domeniul public în cel privat al localității, iar valoarea acesteia a fost evaluată de specialiști la peste 1, 2 milioane de euro. La trei licitații, câte s-au organizat de atunci, nu s-a prezentat nimeni.

Nici discuțiile cu doi investitori privați, unul care vroia să o transforme în clinică de tratare a cancerului și un altul în hotel în care turiștii să doarmă în celule nu s-au finalizat. Prețul mare și investițiile ulterioare i-au alungat. „Următorul pas este negocierea directă, însă aici va fi competența celor de la Consiliul Județean Prahova și al Ministerul Culturii și Patrimoniului Național. Ar fi păcat să fie vândută, însă, pe lucru de nimic“, ne-a explicat Costel Brezeanu, viceprimarul comunei Telega.

Acces interzis către istorie

Accesul în penitenciar este interzis din cauza pericolului de accidente. Lacăte mari închid poarta mare și cea de la intrarea în clădire. A fost, poate, șansa ca ultimele bucăți de fier, zidurile masive și ușile câtorva celule să rămână înăuntru, în poziții strâmbe, puține mărturii ale unei arhitecturi care ar fi putut avea o altă istorie și un alt viitor.

Sursa: http://www.adevarul.ro