A fost descoperită mumia unui animal de companie de acum 1.000 de ani
Descoperirea unui câine mumificat în Mexic ar putea aduce noi informaţii cu privire la obiceiurile de vânătoare ale triburilor străvechi care au trăit în această zonă.
În prezent, rămăşiţele canine excavate de Isaac Aquino şi despre care se crede că datează de acum 1000 de ani, la un muzeu regional din Torreon. Exemplarul a fost descoperit în peştera Candelaria din Coahuila, o regiune semiaridă din nordul Mexicului.
Este pentru prima dată când specialiştii excavează astfel de exemplare în Mexic, până acum, singurele mumificări canine fiind găsite doar în Peru şi Egipt. Experţii sunt de părere că acest câine a fost domesticit de un trib local şi utilizat în timpul expediţiilor de vânătoare.
Descoperirea „întăreşte ideea conform căreia câinii erau consideraţi însoţitori în timpul ritualurilor de înmormântare. De asemenea, este posibil ca aceste animale să fi fost domesticite”, a explicat arheologul Alejandro Bautista Valdespino.
Animalul, despre care se presupune că ar fi fost mumificat natural, datorită deşertului şi a climei uscate, a fost găsit alături de sute de rămăşiţe umane şi mii de artefacte printre care şi materiale textile, coşuri, arcuri şi săgeţi.
sursa:http://www.descopera.ro